1. De n-ai uitat, de n-ai uitat,
ce Jertfă te-a răscumpărat,
ce sfânt Cuvânt ți s-a vestit,
nici să nu uiți pân-la sfârșit.
Dar de-ai uitat trecutul tău
și vina umbletului rău,
ca-n roade sfinte să le-ntreci,
/: de-acum să nu mai uiți pe veci. :/

2. De n-ai uitat, de n-ai uitat,
întâiul drum îmbrățișat,
lumina primei bucurii,
nici să nu uiți cât ai să fii.
Dar de-ai uitat de frații tăii
și primele iubirii căi,
întoarce-te la ei curând,
/: - și-apoi să nu mai uiți nicicând. :/

3. De n-ai uitat, de n-ai uitat,
de ceasul cel apropiat,
și unde-s cei ce nu mai sunt,
nici să nu poți pân-la mormânt.
Dar de-ai uitat - și-acum trăiești
în căi și-n fapte nebunești,
curând te vei trezi-ngrozit,
/: în plâns amar și nesfârșit. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 97.
Autor text: Traian Dorz