Să fiu cuprins de patima iubirii tot mai puternic și mai mult, ca-n orice timp, aici în lumea urii, să pot Îndemnul să-i ascult. Să fiu purtat de adevărul tare, prin veacul de minciună-aprins, și tot mai drept să merg pe-a sa cărare, și-n lupta lui mai neînvins.
Strofă 2
Să fiu legat cu funiile sfinte de-al cerului etern altar, și mai curat și liber spre-nainte s-alerg, ca trăitor În har. Să fiu păstrat În veșnica lumină, când pribegesc prin noaptea grea, și ușurat deplin de orice vină, când spun Ia alții despre ea.
Strofă 3
Să fiu găsit În Templul bucuriei mereu prin lumea de-ntristări, să-mpart Ia toți nădejdea veșniciei, prin harul veșnicei iertări. Să fiu topit desăvârșit în Tine, Isus, Mântuitorul meu. Fă necurmat lucrarea asta-n mine, cum Tu voiești, nu cum vreau eu.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Să fiu cuprins de patima iubirii
tot mai puternic și mai mult,
ca-n orice timp, aici în lumea urii,
să pot Îndemnul să-i ascult.
Să fiu purtat de adevărul tare,
prin veacul de minciună-aprins,
și tot mai drept să merg pe-a sa cărare,
și-n lupta lui mai neînvins.
2. Să fiu legat cu funiile sfinte
de-al cerului etern altar,
și mai curat și liber spre-nainte
s-alerg, ca trăitor În har.
Să fiu păstrat În veșnica lumină,
când pribegesc prin noaptea grea,
și ușurat deplin de orice vină,
când spun Ia alții despre ea.
3. Să fiu găsit În Templul bucuriei
mereu prin lumea de-ntristări,
să-mpart Ia toți nădejdea veșniciei,
prin harul veșnicei iertări.
Să fiu topit desăvârșit în Tine,
Isus, Mântuitorul meu.
Fă necurmat lucrarea asta-n mine,
cum Tu voiești, nu cum vreau eu.
Neemia 9:17n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit