1. Când tot ce văd e-atât de viu
şi toate numai Tu le ţii,
când totul este, este, este,
/: Tu oare numai, să nu fii! :/
Când tot ce simt e-atât de sfânt
şi în părinţi şi-n fraţi şi-n fii,
Tu care ni le-ai dat pe toate,
/: Tu oare numai, să nu fii! :/

2. Când cerul şi pământul sunt
în tot, frumseţi şi armonii,
Şi viaţă, - Tu din care-s toate
/: Tu oare numai, să nu fii! :/
Când bucuria Ta mi-e gând
şi har al rugăciunii vii,
şi-a-ntregilor virtuţi preascumpe
/: Ţu oare numai, să nu fii! :/

3. Când tot ce văd sau n-am văzut,
a formelor nespuse mii
din Tine-s şi se ţin prin Tine
/: Tu oare numai, să nu fii! :/
Când toate sunt din mâna Ta,
când Tu le mori şi Tu le-nvii,
când tot ce e prin Tine este
/: Tu oare numai, să nu fii! :/

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 93.
Text: Traian Dorz