Eu n-am ştiut iubi puţin, am dat iubirea toată, de-aceea-s printre-ai mei străin şi-am calea-nsingurată. Şi n-am ştiut tăcea mereu, lăsând pe alţii-afară, de-aceea preţul mi-a fost greu și lacrima amară.
Strofă 2
Şi n-am ştiut jertfi puţin, când văd ce mult se cere, de-aceea celor care vin le las doar o tăcere. Şi n-am ştiut să-mpart zgârcit ci-am dat din plin din toate, iar unde-ar fi mai trebuit n-am mai avut ce scoate.
Strofă 3
/: De-aceea celor mai ai mei le las numai un nume, căci banii cei de aur grei i-am împărțit la lume. :/
Strofă 1

1 / 1▲
1. Eu n-am ştiut iubi puţin,
am dat iubirea toată,
de-aceea-s printre-ai mei străin
şi-am calea-nsingurată.
Şi n-am ştiut tăcea mereu,
lăsând pe alţii-afară,
de-aceea preţul mi-a fost greu
și lacrima amară.
2. Şi n-am ştiut jertfi puţin,
când văd ce mult se cere,
de-aceea celor care vin
le las doar o tăcere.
Şi n-am ştiut să-mpart zgârcit
ci-am dat din plin din toate,
iar unde-ar fi mai trebuit
n-am mai avut ce scoate.
3. /: De-aceea celor mai ai mei
le las numai un nume,
căci banii cei de aur grei
i-am împărțit la lume. :/
I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 172.
Autor text: Traian Dorz