1. Chiar când laudele mele
se aseamănă-ntre ele,
din al inimii şuvoi
/: când ţâşnesc, sunt totuşi noi. :/

R: /:De aceea-Ți cânt mereu :/
laudă, laudă, laudă,
Tatăl meu,
Preaslăvit Dumnezeu!

2. Chiar când glasul mi se-neacă
şi cântarea-mi pare seacă,
pe al inimii altar
/: e acelaşi dor în jar. :/

3. Chiar când sunt în stări străine
şi cântarea nu-mi mai vine,
în al inimii afund
/: eu pe Tine Te ascund :/

4. Căci Tu-mi ești pe veci iubirea,
viaţa mea şi mântuirea
Binecuvântat să fii
/: Domnul meu pe vesnicii :/

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 3.