Hristos e Acela ce-ţi grăieşte
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 3  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CostacheDav in 13/05/2023
    12345678910 0/10 X
1. Hristos e Acela ce-ţi grăieşte
Cuvântul cărui nu răspunzi.
Poţi să te-ascunzi de cine-ţi spune,
dar de Hristos n-ai să te-ascunzi.
Hristos e-Acel ce-ţi bate-n poartă
şi care-aşteaptă să-l descui.
De-un cerşetor te poţi ascunde,
dar nu te poţi de ochii Lui.

2. Hristos e-Acel ce-ţi cere jertfa
şi Cauza şi Lucrarea Sa.
Pe fraţi poţi să-i înşeli cu vorba,
pe Domnul nu-L poți înșela.
Hristos e-Acel ce-ţi mustră vina,
lovind păcatul tău ascuns.
La oameni poţi a nu răspunde,
dar Lui va trebui răspuns.

3. Hristos e-Acel ce-ţi vrea-ndreptarea,
tu cel ce n-asculţi nimănui,
azi poţi să râzi - azi poţi - dar mâine
vei sta-ngrozit în faţa Lui.
Azi vezi doar fraţi, asculţi doar vorbe,
priveşti doar inşi, dar ne-ndoios,
mâine-ai să vezi că-n toate-acestea
cel ce-ți grăia, era Hristos.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 384.
Autor text: Traian Dorz.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 301
  • Export PDF: 16
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni