1. Floare rară, floare scumpă,
dragoste dintâi,
în cununa vieţii mele
veşnic să rămâi.
Să-ţi pot răspândi mireasma
pe-orişiunde merg,
/: cu petalele-ţi gingaşe
lacrime să șterg. :/

2. Din nectarul tău cel dulce
stropi de rai s-aleg,
şi balsam plăcut cu care
răni adânci să leg.
Iar polenul tău de soare
scânteieri de har
/: peste feţele-ntristate
darnic să-l presar... :/

3. Să mă-mpodobeşti cu tine,
dragoste de sus,
ca să-I fiu plăcut în toate
Domnului Isus.
Pentru El, în gând şi-n doruri
veşnic să-mi rămâi,
/: floare rară, floare albă,
dragoste dintâi! :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 284.