1. Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe,
Și nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
/: O, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
Şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă? :/

R: /:Credinţa, doar credinţa,
Ea-i singura putere
Ce mântuie fiinţa
Prin cruce spre-nviere. :/

2. Când frânt ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte,
Din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
/: O, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
Și cine-ţi dă vieţii o nouă temelie? :/

3. Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
Iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
/: O, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
Și cine înspre-o altă iubire te îndrumă? :/

4. Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
Viața, despicând-o în două pe vecie,
/: O parte din nădejde 'nălţând-o peste moarte
Iar celalaltă dând-o iubirii pe vecie. :/

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 296.
Autor text: Traian Dorz.