La Tine e Nădejdea mea, Isuse doar la Tine, Și-n lupta vieţii cea mai grea Puterea Ta mă ţine. Puterea Ta şi harul Tău Mă-mbracă-n biruinţă, Și nu mă tem de nici un rău, Când viaţa mi-e-n credinţă.
Strofă 2
La Tine e Lumina mea În nopţi de frământare, Ea-mi dă încredinţarea Cea adânc odihnitoare. Lumina Ta şi harul sfânt Îmi copleşesc viaţa, Când pribegind pe-acest pământ Mi-ndrept spre Tine fața.
Strofă 3
La Tine e Viaţa mea, În Viaţa Ta-i ascunsă, De-i ziua bună, ori de-i rea De moarte nu-i ajunsă. Viaţa Ta mi-e adăpost, Și-acum şi-n veşnicie, În Tine mi-am divinul rost, O, slavă, slavă Ție!
Strofă 1

1 / 1▲
1. La Tine e Nădejdea mea,
Isuse doar la Tine,
Și-n lupta vieţii cea mai grea
Puterea Ta mă ţine.
Puterea Ta şi harul Tău
Mă-mbracă-n biruinţă,
Și nu mă tem de nici un rău,
Când viaţa mi-e-n credinţă.
2. La Tine e Lumina mea
În nopţi de frământare,
Ea-mi dă încredinţarea
Cea adânc odihnitoare.
Lumina Ta şi harul sfânt
Îmi copleşesc viaţa,
Când pribegind pe-acest pământ
Mi-ndrept spre Tine fața.
3. La Tine e Viaţa mea,
În Viaţa Ta-i ascunsă,
De-i ziua bună, ori de-i rea
De moarte nu-i ajunsă.
Viaţa Ta mi-e adăpost,
Și-acum şi-n veşnicie,
În Tine mi-am divinul rost,
O, slavă, slavă Ție!