1. Cu alţi cocori vin anii din Sudul însorit,
Dar de pe inimi iarna, de-atâta timp nu pleacă,
/: V-aud mereu suspinul mai greu şi mai sporit,
Că lacrimile noastre de-atâta timp nu seacă. :/

2. O, nu ştiţi voi, din veacuri, că slava celui rău,
E scurtă şi că scurtă i-a fost a lui tărie,
/: Chiar dacă pân-Ia ceruri 'nălţa el capul său,
Un ceas pe ne-aşteptate I-a dus pe veşnicie. :/

3. Şi-n locul celui trufaş venit-au cei smeriţi,
Luându-i avuţia cu silă adunată,
/: Lumina înălţându-şi ostaşii-ntineriţi,
Le-a dăruit răbdării o veşnică răsplată... :/

4. Aceasta-i pururi soarta ce-o-ntoarce Dumnezeu,
Mereu - dar cât de rari sunt acei ce vor să-nveţe!
/: Cel bun prea des îşi pierde răbdarea-n ceasul greu,
Cel rău e prea sălbatec când clipa-i dă bineţe. :/

5. O, ridicaţi privirea căci anii-s schimbători,
Nu răul pe vecie, ci Binele rămâne,
/: I-aproape Primăvara cu ultimii cocori,
Și Ziua după care în veci nu va fi "mâine!" :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 207.
Autor text: Traian Dorz.