1. O, vine Dimineaţa, dar noaptea-i tot aşa...
De ce se prelungeşte această noapte grea,
De ce nu se zăreşte nici semn de zori ieşind,
Ci aripile nopţii tot negre se întind?

R1: Doamne, Doamne,
Dar eu mă-ncred în Tine,
De braţul Tău mă prind.

2. E-atât de lungă vreme de când s-a înnoptat,
De câtă cale lupii urlând ne-au spăimântat,
De când năluci vrăjmaşe cu ţipete şi plâns,
Ne-au biciuit obrajii și sufletul ne-au strâns!

R2: Doamne, Doamne,
Dar eu mă-ncred în Tine,
De Tine mă ţin strâns.

3. De ce nu vine oare odată ziua iar?
Ori are să mai cadă în cursă vreun pândar,
Ori nu-i destulă rana, ori zorii n-au răspuns,
Ori lutul nostru încă nu-i frăgezit de-ajuns?

R3: Doamne, Doamne,
Dar eu mă-ncred în Tine,
Și-atâta mi-e deajuns!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 180.