Să iau cât mai puţin
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 3  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de LauraM15 in 11/03/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. Să iau cât mai puţin din toate,
să dau cât pot mai mult mereu,
/: să-mi strâng comorile curate,
umblând smerit cu Dumnezeu. :/

2. Să dorm cât mai puţin din viaţă
și să muncesc cât pot mai mult,
/: păstrând din tot ce mă învaţă
puțin să spun și mult s-ascult. :/

3. S-acopăr cât mai mult la alţii,
la mine să n-ascund nimic,
/: mereu mai 'nalţi privindu-mi fraţii,
mereu pe mine tot mai mic. :/

4. Să-mi uit spre alţii orice bine,
să-mi uit spre mine orice rău,
/: să caut - uitându-mă pe mine,
de-aproapelui folosul său. :/

5. O, de-aş putea aşa prin lume
să trec smerit şi credincios,
/: atunci m-aş vrednici de-un nume
de ucenic al lui Hristos. :/

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 64.
Autor text: Traian Dorz.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 267
  • Export PDF: 26
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni