Apocalipsa 5:6 Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
Apocalipsa 5:7 El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.
Apocalipsa 5:8 Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
Apocalipsa 5:9 Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Strofă 1
Preasfinte Miel Dumnezeiesc Mireasma curăţiei Ai rupt peceţi care opresc, Cărarea veşniciei.
Refren 1
Ai dărâmat şi-ai nimicit, Vrăjmaşul zid de moarte, De harul vieţii fericit, Nimic nu mai desparte.
Strofă 2
Prin Trupul Tău nevinovat Deschis-ai cale lină, Spre Cerul binecuvântat, Spre dulcea Lui lumină.
Refren 2
Ca toţi acei ce cred şi vor Să scape de pieire, Prin Tine de păcatul lor, Să afle mântuire.
Strofă 3
Şi din întunecat mormânt, Să iasă-n veşnic Soare, Acolo-n Cerul pururi sfânt, Gătit în sărbătoare.
Refren 3
lsuse-Mieluşel şi Leu, Biruitor prin Cruce, Se-nchină-adânc sufletul meu, Și slavă-n veci Ți-aduce.
Strofă 4
C-ai mântuit şi viaţa mea, Prin Jertfa Ta cea mare, Făcând să strălucească-n ea, Divina Ta Lucrare!

1 / 1▲
1. Preasfinte Miel Dumnezeiesc
Mireasma curăţiei
Ai rupt peceţi care opresc,
Cărarea veşniciei.
R1: Ai dărâmat şi-ai nimicit,
Vrăjmaşul zid de moarte,
De harul vieţii fericit,
Nimic nu mai desparte.
2. Prin Trupul Tău nevinovat
Deschis-ai cale lină,
Spre Cerul binecuvântat,
Spre dulcea Lui lumină.
R2: Ca toţi acei ce cred şi vor
Să scape de pieire,
Prin Tine de păcatul lor,
Să afle mântuire.
3. Şi din întunecat mormânt,
Să iasă-n veşnic Soare,
Acolo-n Cerul pururi sfânt,
Gătit în sărbătoare.
R3: lsuse-Mieluşel şi Leu,
Biruitor prin Cruce,
Se-nchină-adânc sufletul meu,
Și slavă-n veci Ți-aduce.
4. C-ai mântuit şi viaţa mea,
Prin Jertfa Ta cea mare,
Făcând să strălucească-n ea,
Divina Ta Lucrare!