1. Am fost pierdut în lume, am fost străin, pribeag şi călător,
Departe de-al său nume, departe de-a iubirii lui fior.
Am rătăcit ca un străin în noapte,
Fără să ştiu ce-nseamnă dragostea,
Dar într-o zi eu mi-am venit în fire
Şi m-am întors smerit la cel ce m-aştepta,
„Mă-ntorc acasă!”.

2. Eram încă departe şi obosit păşeam umil prin colb.
Veneam să-mi cer iertare şi să-l implor să mă primească rob.
Dar iată că spre mine el se-ndreaptă,
Cu faţa-n lacrimi m-a îmbrăţişat,
“Te rog mă iartă, bunule părinte,
Şi mă primeşte-acum ca şi pe un argat,
Căci mă-ntorc acasă”.

3. Dar, iată că pe umeri o haină scumpă el mi-a aşezat,
Şi-n deget, ce minune, mi-a pus inelul său de-aur curat.
“O, tată, eu nu merit toate-acestea,
Căci am păcătuit `naintea ta”.
“O, fiule, mă bucur că odată
Pierdut ai fost, dar azi eşti iar în casa mea,
Din nou acasă”.

C: Nicăieri nu este-un loc atât de minunat,
Nicăieri nu simţi că eşti un fiu de împărat
(: Ca-n Casa Tatălui, ca-n braţul Domnului,
Atunci când Isus te-a iertat: ).