1. Dumnezeu a dăruit
Duhul Sfânt de la'nălțime,
Cum profeții au vestit
Toate astea, din vechime.
R1: Și veți scoate, cu bucurie,
Din izvorul mântuirii,
Apa sfântă, Apa Vie,
Apa fericirii.
2. Și Isaia, și Ioel,
Despre ploaia cea târzie,
Ei au prorocit la fel
Despre sfânta Apă Vie.
3. Tinerii vor proroci,
Cei bătrâni vor avea vise,
Duhul Sfânt, când va veni,
Va'mplini cele promise.
4. Fiul lui Avraam avea
O fântână ca moșie,
Care o simboliza
Pe aceea Apă Vie.
5. Cine crede în Isus
Va avea în piept izvoare,
Care vor țâșni în sus
În viața viitoare.