CRONICILE DIN TÂRGU JIU

 Volumul I – Nașterea unui Rege Capitolul al II-lea – Regele Constantin Soarele abia răsărise peste zidurile cetății Târgu Jiu, iar clopotele bisericilor răsunau în aerul rece al dimineții. Străjerii își schimbau garda, iar în curtea palatului soldații se pregăteau pentru un nou antrenament. Regele Constantin era deja treaz. Ca în fiecare dimineață, înainte de a îmbrăca armura și de a intra în sala tronului, mergea singur în capela regală. Acolo îngenunchea înaintea unei cruci de lemn și se ruga: „Doamne, Tu ești adevăratul Rege peste toate popoarele. Dă-mi înțelepciune să conduc cu dreptate și curaj să-mi apăr poporul. Nu mă lăsa să fiu mândru și nu îngădui să uit că orice biruință vine de la Tine.” După rugăciune, ieșea liniștit și îi saluta pe slujitorii palatului. Nu trecea niciodată pe lângă ei fără un cuvânt bun. Din acest motiv, oamenii îl respectau nu doar ca rege, ci și ca om. În acea dimineață, sala tronului era plină. Generalii, judecătorii, dregătorii și sfetnicii ocupau fiecare locul său. În mijlocul sălii era întinsă o hartă mare a regatului. — Maiestate, spuse generalul Radu, cercetașii noștri au observat mișcări de trupe la hotarele din sud. Constantin privi harta cu atenție. — Nu vom ataca primii. Dar dacă poporul nostru va fi amenințat, vom apăra fiecare palmă de pământ. Toți cei prezenți au aprobat în tăcere. După ședință, regele a mers în curtea palatului, unde îl aștepta micul Nicolae. — Tată, mă iei cu tine la antrenamente? întrebă băiatul cu ochii plini de bucurie. Constantin zâmbi. — Astăzi vei învăța prima lecție a unui conducător. L-a dus pe câmpul de instrucție. Sute de soldați exersau cu săbii, sulițe și arcuri. Caii alergau în galop, iar comandanții strigau ordine. — Privește bine, Nicolae, spuse regele. Un rege nu este mare pentru că poartă o coroană. El este mare atunci când își iubește oamenii și este gata să-și dea viața pentru ei. Nicolae a rămas tăcut, încercând să păstreze fiecare cuvânt în inimă. Seara, familia regală s-a adunat la masă. Regina Liliana le-a citit câteva pasaje din Biblie, iar apoi au rostit împreună o rugăciune. În acele clipe, palatul părea un loc plin de pace. Dar, departe de cetate, într-o pădure întunecată, câțiva oameni se întâlneau în ascuns. Printre ei se afla un dregător pe nume Vlad. Nimeni nu bănuia că, în timp ce îl saluta respectuos pe rege în fiecare zi, în ascuns plănuia să-i ia tronul. — Constantin este prea iubit de popor, spuse Vlad. — Atunci cum îl vom învinge? întrebă unul dintre conspiratori. Vlad privi flacăra focului și răspunse încet: — Nu printr-o armată... ci prin trădare. Cuvintele lui au fost urmate de o liniște apăsătoare. În aceeași noapte, fără ca regele să știe, primul pas al complotului fusese făcut. În zilele următoare, Constantin a început să întărească cetățile, să mărească armata și să trimită soli către țările vecine. Simțea că se apropie vremuri grele și că regatul avea nevoie de aliați. Nicolae îl privea adesea de pe zidurile cetății. Își vedea tatăl plecând în inspecții, vorbind cu soldații și încurajând poporul. — Într-o zi, voi fi și eu ca tata, îi spuse mamei sale. Liliana îl îmbrățișă și îi răspunse: — Fii mai întâi un om bun. Dacă Dumnezeu va voi, vei deveni și un rege bun. La orizont însă se ridicau nori grei. Nici Constantin, nici Liliana și nici micul Nicolae nu știau că încercările cele mai grele ale familiei regale abia începeau. În anul următor, trei epistole aveau să schimbe pentru totdeauna soarta Regatului Olteniei de Nord și să pună în mișcare evenimente care aveau să ducă la războaie, alianțe și trădări fără întoarcere.