Cinstea este cea mai frumoasă virtute omenească. Ea îl înnobilează și nu are culoare religioasă. Însă mulți oameni nu-i cunosc și nu-i prețuiesc valoarea.

Dar ce este cinstea și cum o putem defini?

Deși este folosit același termen, are două înțelesuri:

a) cinste - derivă din cinstit, drept, corect. ("Cinste lui pentru o asfel de corectitudine.") Cinste dobândită.

Din păcate societatea modernă a denaturat  sensul adevărat punând accentul pe alte criterii: poziție financiară, poziție socială, influență, funcție, samd.

b) cinste: întâietate, onoare, respect, apreciere. Cinste pe care o primești. Face-ți diferența?

În mod normal ca să te bucuri de cinstea de la punctul b, ar trebui să ai cinstea de la punctul a. Dacă ai intrat în posesia ei, e un bun ce trebuie păstrat. În cazul pierderii, este dificil dacă nu cumva imposibil de recuperat.

Tocmai despre aceasta a vorbit Isus folosind  o expresie aparent neînțeleasă:

"Dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va putea iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni." (Matei 5/13)

Să ne amintim de Saul. Dumnezeu l-a pus în cinste numindu-l împărat. Dar în momentul în care nu a dovedit corectitudine și-a pierdut cinstea primită. A încercat să o recupereze cerându-i prorocului Samuel să-l cinstească în fața poporului. Dar oare cum ar fi putut să o recupereze?

Lipindu-te de cineva ce are cinste, crezi că se va răsfrânge și asupra ta? Oare cum ar fi putut prorocul să-l cinstească pe Saul? Ținând un discurs în favoarea lui, sau o fotografie împreună? Nu știu...

Dar știu că unii politicieni corupți se fotografiază și se afișează în campaniile electorale alături de alții "cinsțiți"  făcând un împrumut temporar de cinste.

Da, cinstea din domeniul spiritual este piatra de căpătâi pentru fiecare creștin. Toată cinstea i se cuvine și este îndreptățit să o primească Dumnezeu. Însă oamenii refuză să îi dea dreptul cuvenit. „Dacă sunt Tată, unde este cinstea ce mi se cuvine?" (Mal. 1/6) O altă categorie doar simulează că l-ar cinsti: „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima este departe de Mine.”

Există o regulă scrisă: „Dați tuturor ce sunteți datori să dați: ... cui datorați cinstea, dați-i cinstea!” (Rom. 13/7)          Copii sunt datori să-și cinstească părinții. (Efes 6/1)  Bărbatuli este dator să dea cinste nevestei ca unui vas maii slab. Nevasta este datoare să-și cinstească bărbatul, deoarece i-a făcut cinste alegând-o dintre altele de soție.

Biserica este îndemnată să-și cinstească slujitorii: „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți cu îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea... " (1 Tim. 5/17) Dar cum ai putea cârmui bine, fără o pildă vrednică de urmat? Iar dacă lipsește pilda, cinstea tot trebuie dată?

Sunt slujitori ce și-au pierdut puterea de a săra, dar stau cu mâna întinsă cerșind cinste. Numai că cinstea nu se cerșește, ci se dobândește. Apostolul Pavel l-a îndemat pe Tit să spună răspicat: „... cei bătrâni să vrednici de cinste... " (Tit 2/2) Deși Solomon scrie că perii albi sunt o cinste, eu cred că nu-i suficient dacă n-ai fost treaz și sănătos în credință. (urmăriți contextul)

„Încă un îndemn fraților: Cunoaște-ți casa lui Ștefana, știți că s-a pus cu totul în slujba sfinților. Să știți să prețuiți asfel de oameni." Frați ce s-au evidențit prin osteneală. Au un preț... Alții sunt vrednici de dispreț.

Este înțelept omul ce știe să facă diferența între cel ce merită prețuit și cel ce nu merită, între cel ce i se cuvine cinstea și cel ce nu i se cuvine. „El privește cu dispreț pe cel vrednic de disprețuit, dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul." (Ps. 15/4) Aici întâlnim două categorii distincte: vrednic de cinstit - vrednic de disprețuit.

Au fost situații când le-ai inversat sau amestecat?

Tu printre care te găsești?

Răspunsul să fie pentru cugetul tău.

Dar să fie cinstit...

Fiți binecuvântați!