Ce înseamnă „cină” din punct de vedere biblic?
Autor: Adrian Timișag  |  Album: Studii  |  Tematica: Dezbateri
Resursa adaugata de lorena97 in 23/02/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

             Pe paginile Scripturii, cu precădere în Noul Testament, întâlnim frecvent termenul „cină”. Pentru cunoștința noastră generală, am fost  preocupați să-i aflăm însemnătatea?

Din punct de vedere pământesc „cină” înseamnă masa de seară. Însă din punct de vedere biblic, Cina nu are nici o legătură cu masa de seară, deoarece „cină” înseamnă părtășie - ce derivă din: a lua parte, a fi părtaș. (1Ioan 1/3)                        

Biblia menționează trei modalități de cinare (părtășie): Cinare individuală, cinare în grup și cinare globală, cei va cuprinde pe credincioșii de pretutindeni. Este bine să le luăm pe rând:

Cinare individuală: „Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. ”(Apoc. 3/20) 

Această modalitate de cinare este independentă, neavând nici o legătură cu cei din jurul tău. Să admitem că te găsești la slujba din biserică. Este posibil să fie o atmosferă apăsătoare și o totală indiferență pentru tot ce se desfășoară în Casa Domnului. Cei mai mulți fiind deconectați de la slujire datorită unor preocupări: răscolitul Bibliei fără să știe ce caută, privitul pe fereastră, discuție cu altă persoană sau chiar accesând telefonul. Nu suntem străini de aceste practici chiar în locașul de închinare. Însă  acest dezinteres din partea unora, n-ar trebui să-ți afecteze cu nimic părtășia ta cu Dumnezeu intermediată de Duhul Sfânt deoarece ea este strict personală: „... voi cina cu el și el cu Mine”. Pe vremea lui Noe pământul era stricat, cauzat de faptul că oamenii  duceau o viață înstrăinată de  Dumnezeu. Însă aceasta nu l-a împiedecat pe Noe să fie fără pată între cei din vremea lui. Părtășia sa cu Dumnezeu n-a fost întreruptă de atitudinea nepăsătoare a celor din jur atunci când au fost avertizați de iminenta prăpădului ce urma să vină. Nici părtășia lui Zacheu n-a fost afectată de ignoranța celor din preajma sa, el fiind singurul din mulțime căruia i-a fost strigat numele, datorită interesului său de a vedea pe Isus. Cea mai grăitoare dovadă în acest sens este famenul etiopian. Deși  era singur, venind din întunericul Etiopiei, aceasta n-a fost un impediment ca Dumnezeu să trimită un slujitor să-i propovăduiască pe Isus, să-l boteze în apă, ca apoi el să-și vadă de drum plin de bucurie. O părtășie care s-a realizat după ce a parcurs aproximativ 2000 de km. și încă într-un car...

Cinare (părtășie) în grup atunci când biserica este într-o armonie plăcută în ce privește slujirea.

Acest mod de cinare atinge punctul culminant atunci când credincioșii stau la masă  și mănâncă pâinea binecuvântată și beau rodul viței ce simbolizează trupul și sângele Domnului. Forma această de părtășie este numită și Cina Domnului, sau „Masa Domnului”. În acest context toți credincioșii stau (sau ar trebui să stea) la aceeași masă, mâncând toți din aceeași pâine ce evidențiază unitatea părtășiei: „Având în vedere că este o pâine, noi care suntem mulți, suntem un trup, căci toți luăm o parte din aceeași pâine.” (1Cor. 10/17) Dar dacă nu mai luăm toți o parte din aceeași pâine, mai suntem un singur trup? Se pare că felul acesta de cinare bazat pe diferite păreri în ce privește timpul și nu scopul, mai mult a divizat pe credincioșii unor biserici, decât să-i unească. Există o cântare a cărei  vers spune astfel :/Suntem o familie unită/ Suntem o familie reală/. Rămâne de văzut cât de unită și cât de reală este. Așadar: dacă acest mod de împărtășire nu reușește să-i unească pe toți membrii Comunității la aceeași masă, o astfel de cinare își mai poate atinge  scopul (unitatea trupului) pentru care a fost concepută... ?

Nu întâmplător în limbaj biblic cuvântul „masă” este folosit în scopul de a evidenția părtășia. În ce privește părtășia familiei, ea este descrisă astfel: „... copiii tăi stau ca niște lăstari în jurul mesei tale”. (Ps 128/3) Mai suntem îndreptăți-ți să o numim „părtășie” dacă o familie are zece copii și ar veni  la masă fiecare după bunul său plac? În același mod trebuie gândită și unitatea familiei lui Dumnezeu. (biserica)  De regulă când oamenii discută despre o afacere nu merg să se stea pe banca din parc, ci aleg masa ca loc de discuție. Tocmai datorită faptului că „masa” este simbolul părtășiei, apostolul Pavel după ce face o descriere a unei categorii de oameni, atașează și interdicția: „... cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați.” (1Cor. 5/11) Însă masa folosită într-un cadru  creștinesc, întărește  relația frățească, făcând punte de legătură în cunoașterea reciprocă. Tocmai acesta era și scopul așa numitelor mese de dragoste. (agape)  Să ne reamintim că cei doi ucenici ce mergeau pe drumul spre Emaus, nu l-au cunoscut pe „străinul” ce-i însoțea. Dar, „Pe când ședea la masă cu ei, El a luat pâinea, și după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și l-au cunoscut... ” (Luca 24/30,31) Deși au fost tovarăși de călătorie schimbând opinii cu privire la evenimentele petrecute, aceasta nu le-a folosit la nimic, însă în intimitatea mesei servite împreună li s-au deschid ochii și cu siguranță și inima, care deși ardea, nu putea să înțeleagă Scripturile pentru că nu erau încă „deschise” (Luca 24/32)

Cinarea globală 

Va fi cea mai mare sărbătoare din Univers, când toți răscumpărații: „... din orice neam, din orice seminție, din orice norod și din orice limbă, îmbrăcați în haine albe... ” vor fi invitați în calitate de nuntași (Matei 9/15) să fie părtași la nunta Mielului. „Masa” a fost pregătită din timp, dându-se vestea: „Iată că am gătit ospățul Meu, toate sunt gata, veniți la nuntă.” Va fi cea mai mare întrunire deoarece va fi nunta unui Fiu de Împărat ce nu poate fi asemănată cu una ce a avut loc printre pământeni, iar cinarea va fi pe măsură: „Un Om a dat o cină mare și i-a poftit pe mulți.” (Luca 14/16) Vor veni de la răsărit și de la apus și vor sta la masă în Împărăția lui Dumnezeu.” (Luca 13/29) Cine vor fi cei ce vor avea onoarea   de a fi părtași la această Cină? Răspunsul nu este greu de găsit: Vor lua parte doar cei ce la timpul potrivit au auzit glasul ce le-a vorbit și bătaia din „ușa” inimii lor, au deschis și au cinat împreună cu Cel venit din cer. El a venit să-ți aducă vestea bună că Cerul este deschis pentru tine, dacă și inima ta a fost deschisă pentru El. (Apoc. 3/20)

Prietene: Nu cred că n-ai primit încă invitația de a fi părtaș la această Cină. Chemarea Sa: „Veniți toate sunt gata”! vrea să te conștientizeze că totul este pregătit, iar pe tine nu te costă nimic. Doar să accepți invitația... Este însă posibil să te fi dezvinovățit cam tot așa cum au făcut-o și alții înaintea ta punând pe primul loc interese personale: afaceri sau familia. (Luca 14/18-20) Dumnezeu nu este împotriva afacerilor cinstite și nici a familiei, dar este împotriva modului cum au fost așezate prioritățile: „lasă-mă întâi... ” să fac pentru mine și apoi pentru Tine... Dumnezeu vrea schimbată ordinea: „mai întâi”  caută  Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa și celelalte lucruri ți se vor da pe deasupra. (Matei 6/33)

Numai în acest fel vei avea garanția că vei putea fi și tu  împreună cu toți cei răscumpărați, la marea Cină, stând la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția lui Dumnezeu.

Fiți binecuvântați!





 

 


 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 505
  • Gramatical 1
  • lorena97  OK

    Gramatical 1 0
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni