Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Laptele spiritual și hrana tare
Autor: Carol Szekely  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de szekelycarol in 30/09/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Laptele spiritual și hrana tare

Versete de bază: ”Asupra celor de mai sus avem multe de zis,și lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-ați făcut  greoi la pricepere.În adevăr, voi care de mult trebuia să fiți învățători,aveți iarăși trebuință de cineva  să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu,și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Și oricine nu se hrănește decât cu lapte, nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a desprins, prin întrebuințare,să deosebească binele de răul. De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică.”(Evrei 5:11-14; 6:1,2)

În acest fragment, apostolul atrage atenția asupra unui fenomen de stagnare în viața sprituală de natură hristică, observat la Evrei. Cumunitatea pe care o avea în vedere a rămas la starea de prunci  în Hristos, departe de starea matură, pentru că au fost hrănită exclusiv de lapte duhovnicesc, fiind lipsită de harnă tare. Pe parcursul timpului, ei ar fi trebuit să devină învățători ai Legii Harului, însă au rămas la stadiul de elevi,adânciți în învățăturile începătoare ale Evangheliei, nefiind  obișnuiți să-și exerseze judecata pentru a distinge, într-o sitație dată, voia lui Dumnezeu de voia firii, prima fiind binele pe care îl urmărim, iar a doua fiind răul pe care îl evităm.

Pruncia în Hristos este o stare spirituală obligatorie  pentru cei ce au fost născuți din Dumnezeu prin credința în numele Domnului Isus. (cf.Ioan 1:12,13)Este vorba de o naștere dintr-o sămânță care nu se poate putrezi, Cuvântul Evangheliei. (1Petru 1:23,25) Și cum Cuvântul lui Hristos este Duh,ucenicii au parte de o naștere duhovnicească, intrând în familia lui Dumnezeu care este Duh.(cf.Ioan 3:63; 4:24)

La început noul nostru om lăuntric, de natură hristică,seamănă cu un prunc, adeseori învins de vechea noastră natură adamică, moartă simbolic împreună cu Hristos în apa botezului. (Romani 6:3) Dacă purtăm de grijă firii celei vechi, îi trezim poftele,o trezim pe ea,care, împlinându-și poftele, devine mai zdravănă decât pruncul  spiritual.(Romani 13:11) De menționat că pruncul  în Hristos poartă și amprenta firii adamice. La această amprentă s-a referit și apostolul Pavel în reproșurile pe care le-a adresat Corintenilor:” Cât despre mine, fraților,nu  v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucăți tari, căci nu le puteați suferi, pentru că tot lumești sunteți. În adevăr,când între voi sunt zavistii,certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?”(1Corinteni 3:1-3)

Laptele spiritual care se dă pruncilor îi ajută pe aceștia să crească, precum reiese și din următorul îndemn al lui Petru:”ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul.”(1Petru 2:2,3)

În cele ce urmează, ne propunem să analizăm noțiunea de lapte duhovnicesc și cea de hrană tare, să schițăm opoziția dintre pruncia în Hristos și maturitatea în Hristos,să  arătăm principalul mod evanghelic  în care omul nostru spiritual poate birui pe omul nostru carnal.

Noțiunea de lapte duhovnicesc cuprinde elementele de bază ale creștinismului care jalonează  calea devenirii hristice a omului născut în păcat. Este vorba de pocăința de faptele moarte, de credința în Tatăl și în Fiul, de botezul în apă și botezul în Duhul Sfânt, de punerea mâinilor în caz de investire în slujbă și în caz de tămăduire divină, de învierea morților și de judecata din urmă, care determină starea veșnică a celui judecat. Desigur, toate aceste concepte pot fi tratate la diferite niveluri de înțelegere.Însă, dacă numai atât se învață într-o anumită adunare, toți membrii ei rămân la starea de prunc spiritual.

Noțiunea de hrană tare cuprinde,în gerneral, învățături care inițiază pe proaspeții creștin,în contextul luptei spirituale, cum să împlinească prescripțiile lui Hristos, conform unei porunci exprese a Domnului, adresată apostolilor: ”învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit eu.”(Matei 28:18-20)Hrana tare arată credincioșilor cum să asculte de Dumnezeu, într-o situație dată, și cum să se împotrivească Diavolului. (Iacov 4:7)Pentru aceasta, orice creștin trebuie să fie în stare să distingă,în condiiile vieții cotidiene, voia lui Dumnezeu de voia Diavolului, și să aleagă între ele.(Efeseni 5:10,11) El trebuie să-și dea seama dacă este ispitit și ce urmărește ispititorul, în ce păcat dorește să-l bage. El trebuie să distingă ispita directă, cînd este ispitit cu gânduri și îndemnuri ce contravin Evangheliei, de ispita indirectă, când cei din jur exprimă gânduri ce contrazic Evanghelia.

Noțiunea de harnă tare cuprinde, în special, tainele ascunse în adâncimile Scripturii, care nu sunt la îndemâna pastrilor și învățătorilor mediocri. Iată câteva dintre ele: doctrina despre Sfânta Treime,  doctrina predestinației divine, ascunsă în special în capitolele 8 și 9 din Epistola adresată Romanilor, doctrina despre purtarea crucii hristice, taina apariției în trup a fiilor lui Dumnezeu și a fiilor Diavolului, ascunsă în Pilda Neghinei etc. Domnul Isus avusese în vedere aceste taine ascunse în Scripturi, când își avertizase ucenicii astfel:”Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta.”(Ioan16:12) Copilașii nu pot suporta hrana tare, care ne face slobozi mai mult decât laptele duhovnicesc. (ioan 8:31,32) Necunoașterea tainelor adânci ale Cuvântului sfânt permite preconcepțiilor și învățăturilor false de tot felul să inunde adunările unde se scheamă numele Domnului Isus. Copiii duhovnicești sunt purtați de orice vânt de învățătură. (Efeseni 4:14) Cea mai tragică situație se ivește  atunci, când  un copil predică altor copii în Hristos. Din lipsă de hrană tare,niciunul dintre ei nu va deveni învățător.

Adunările noastre sunt pline de prunci duhovnicești. Primul semn al pruncului dohovnicesc este că repede își poate schimba convingerile, intimidându-se de predicatorii fermi și hotărâți. Necunoscând principiul alegerii divine, ei vor să-și facă merite înaintea lui Dumnezeu.Deși fiind sub Har, el poate fi ușor convins că are chemarea să țină Legea și astfel să placă  lui Dumnezeu. Astfel, pe lângă Adventiștii de Ziua a Șaptea, care consideră că ținerea Sabatului este o condiție a mântuirii, au apărut și Penticostalii  sâmbătari, care își lasă barbă ca și evreii și se taie împrejur. Iată două  vânturi de învățătură care poartă pe aripile lor pe pruncii în Hristos.

Pruncii în Hristos se recunosc și după faptul că le place sfada, certurile, dezbinările, și își glorifică confesiunea, disprețuind celelalte confesiuni creștine. Pentru ei, toate învățăturile scipturale care nu figurează în catehismul lor sunt de la Diavolul.În viața lor se semnalează faptele firii pământești: curvia, preacurvia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, dezbinările, certurile de partidă, pizmele, bețiile, îmbuibările și alte păcate.(Galateni 5:19,21) Din această pricină se vorbește de rău calea Domnului Isus.

Pruncii nu pot purta poveri în favoare bisericii locale, ei nu se implică în evanghelizări, nu stăruie în rugăciune, scapă multe ocazii să citească Scriptura și să-l mărturisească pe Isus celor din jur. Ei se ocupă prioritar cu treburile lor personale, cu familia și menajul lor, cu sănătatea lor proprie, cu condițiile de trai. Apostolul  Pavel s-a confruntat cu multe adunări de prunci în Hristos, și delăsarea lor față de lucrările Domnului l-au întristat mult. Iată ce scrie Filipenilor  la acest capitol:”Ce-i drept, toți umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Hristos.”(Filipeni 2:21)

Pruncii în Hristos pot fi porniți ușor împotriva adulților în Hristos, de duhurile necurate. Căci ei nu-și dau seama de ce duh sunt animați. Cei care l-au lapidat pe Ștefan erau evrei recent convertiți la creștinism, niște prunci în Hristos. (Fapte 21:20,21) Cei care vorbesc de rău pe Reinhart Bonnke, că ar fi stăpânit de duhuri rele, sunt majoritar niște prunci în Hristos. Pastorii și învățătorii care discreditează în public semnele și minunile divine, săvârșite de cei care au ajuns la maturitate în Hristos, sunt tot niște prunci în Hristos.  

Se pune problema cum un prunc în Hristos poate ajunge la maturitatea spirituală. Creșterea în Hristos  și atingerea maturității spirituale nu poate avea loc  decât atunci ,când firea adamică încetează să mai crească în noi. Ea crește prin satisfacerea poftelor sale. În zadar citim Evanghelia, medităm asupra ei și ne străduim să-i punem în practică principiile, ca să creștem spiritual, dacă egoismul nostru hereditar are tot  timpul libertate de acțiune. Firea nu poate iubi pe alții ca pe sine însuși. Nici chiar pe Dumnezeu. Egoismul uman,care  poartă numele de ”fire pământească”, este o natură, pitită în carne și în sânge, cu pofte care se opun poftelor Duhului Sfânt, instalat în duhul nostru, născut din nou prin credință. (Galateni 5:17) În trupul nostru avem firea adamică, în duhul nostru avem firea hristică. Natura adamică trebuie să se micșoreze ca natura hristică să poată crește și să ajungă la maturitate. Acest lucru îl știa și Ioan Botezătorul, care a rostit, privitor la Hristos și privitor la sine, următoarea sentință:”Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.”(Ioan 3:30)

Apostolul Pavel era conștient de dubla sa natură, despre care a scos la iveală o superbă meditație  în Romani, capitolul 7, versetele14-25, și capitolul 8, versetele 1-14. Aici firea pământească apare ca o sferă inconștientă, iar firea hristcă ca o sferă conștientă. Binele propus  de omul din lăuntru (duhul) adesea nu se realizează, însă se realizează neintenționat răul, al cărui lege este în mădulare. Pavel ajunge la concluzia că păcatul locuiește în firea pământească, adică în carne și în sânge.

Legea păcatului și a morții, care ne este în mădulare, nu o poate anihila decât o altă lege: Legea Duhului de viață în Hristos, precum legea graviației nu o poate învinge decât legea aerodinamicii. (Romani 8:2) O lege este în mădularele noastră, iar cealaltă lege este în duhul nostru. Dacă mădularele noastre le țintuim pe crucea lui Hristos și le omorâm, legea din ele n-are cum să acționeze, pentru că legea păcatului și a morții nu poate acționa decât prin mădulare vii. Morții nu pot păcătui.Un îndemn ciudat de a ne omorâ mădularele se regăsește în Epistola către Coloseni:”De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ:curvia, necurăția, patima,pofta rea, și lăcomia, care este o închinare la idoli.” (Coloseni 3:5) Acolo, în mădulare, se regăsesc poftele acestor păcate care pot fi crucificate înainte de a fi împlinite. Acesta este sensul purtării crucii cristice, strangularea poftelor păcătoase ale cărnii mai înainte de a-și atinge scopul. Odată  pofta ivită, creștinul se consideră mort în Hristos față de pofta respectivă, și  instantaneu legea păcatului și a morții,care se pitește în mădulare, este anihilată. Versetul cheie a purtării crucii lui Hristos este următorul:”Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.”(Romani 6:11) Aplicarea crucii la poftele firii pământești dovedește că suntem sub căluzirea Duhului Sfânt. (Romani 8:12-14)

Când ne considerăm morți în Hristos față de o anumită poftă a firii pământești, anihilăm legea păcatului și a morții care  lucrează în mădularele noastre. Însă moartea în Hristos atrage totdeauna după sine învierea în Hristos, căci în a treia zi a morții sale Isus din Nazaret a înviat.După deconectarea legii păcatului și a morții urmează deci automat conectarea Legii duhului de viață în Hristos. De exemplu, cineva mă împroșcă cu invective, deoarece mă urăște fără motiv. În firea mea se semnalează  mânie și intenții de jignire prin cuvinte usturătoare. Este momentul când trebuie să mă consider mort în Hristos față de mânie ca ea să nu se materializeze în cuvinte și gesturi de mânie. Un om mort nu poate jigni pe nimeni. Apoi mi se redică din duh niște sentimente de milă și de dragoste față de persoana care s-a dovedit a fi un instrument în mâna lui Satan. Mă uit la el cu blândețea lui Isus și-i zic:Domnul să te binecuvânteze. Tu îmi ești frate în Noe.

Învățătura de mai sus este o mostră de hrană tare. Ea are ca titlul ”Purtarea crucii hristice” și se conformează  următoarei prescripții evanghelice:”Cine vrea să vină după mine, să se lepede de sine să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze.” (Luca 9:23)Fără purtarea crucii, niciun ucenic nu poate fi demn de Învățătorul lui. (Matei 10:38)

Cât despre maturitatea în Hristos, unii exegeți sunt de părere că un om născut în păcat și convertit la Dumnezeu cel viu niciodată nu poate fi ca Isus din Nazaret la vârsta de 30 ani, când Domnul își începea misiunea pe Pământ. Însă Hristos nu excludea această posibilitate, deoarece el n-a ezitat să afirme: ”Ucenicul nu este mai pe sus de învățătorul lui, dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul lui.”(Luca 6:40) Așadar, ucenicul poate deveni ca învățătorul lui, când urcă treptele desăvârșirii spirituale.

Condițiile principale ale urcării acestor trepte sunt stabilite în Evanghelie. Prima și cea mai importantă este purtarea zilnică a crucii.Apoi hrănirea zilnică din laptele duhovnicesc, părtășia cu Tatăl și cu frații duhovnicești, aplicarea în practică a principiilor evanghelice, luarea periodică a cinei.(Fapte2:42)

Au mari șanse de a deveni maturi în Hristos, pruncii care sunt sistematic  supuși influențelor educative ale lucrătorilor unși de Duhul, dați, în mod exprès, adunărilor de însuși Dumnezeu.(Efeseni 4:11-16) Apostolul îi inițiază în munca de misiune, profetul dărâmă tot ce este firesc și diabolesc și zidește ceea ce este spiritual și ceresc, evanghelistul cheamă la pocăință și la credință, învățătorul sondează  Scripturile și-i scoate la iveală enigmele, pastorul dă hrană turmei, vindecă pe cei bolnavi, caută pe cei pierduți, apără oile de lupii răpători. Adunările unde lipsesc acești lucrători sunt sortite să ancoreze veșnic în stadiul prunciei spirituale.

Portretul discipilului  matur se suprapune de fapt cu portretul Învățătorului. Un creștin ajuns la maturitate se caracterizează prin următoarele trăsături:1.face totdeauna ceea ce este plăcut Tatălui (Ioan 8:29); 2.mâncarea lui este să facă voia celui ce l-a trimis și să împlinească lucrarea Lui (Ioan4:34); 3.nu poate face nimic de la sine, el face tot ce vede pe Tatăl făcând(Ioan 5:19)4.fiind ispitit de Diavolul,creștinul se folosește de Cuvântul lui Dumnezeu pentr a-l alunga pe ispititor(Matei 4:1-11);5.pune un accent deosebit pe alungarea demonilor(Marc 1:23-28); 6.practică tămăduirea divină în favoarea celor ce-l solicită(Marc 1:40-45; Fapte 10:);7.își alege ucenici și-i trimite în lume ca să vestească Evanghelia împăcării cu Dumnezeu (Matei 10:1-15; 28:18-20) 8. când se impune acest lucru, se roagă toată noaptea (Luca 6:1);9.atât învățăturile căt și minunile sale au ca sursă Duhul Sfânt (Fapte 1:2; Matei 12:28); 10.învățăturile sale  contrastează adesea cu învățăturile lui Moise, aducând din vistieria lui lucruri vechi și lucruri noi (Matei 5:43-48; 13:52); 11.ucenicul ajuns la maturitate nu poate fi convins să colaboreze cu religiile acestei lumi, care nu consideră pe Hristos ca fiind singura cale ce duce la Creator (cf.Ioan 16 :14:6) 12.ca și caracter, ca și trăsături sufletești, ucenicul ajuns desăvârșit poartă mireasma cea bună a lui Hristos (2Corinteni 2:14-17;13:5)

Creștinătatea este o lume pestriță din pricina înmulțirii adunărilor de prunci în Hristos, duși de orice vânt de învățătură. Însă  în orice adunare se găsesc cîțiva angajați pe calea desăvârșirii, din pricina alegerii lor. ”Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. (Luca 20:16) Creștinii maturi care au ajuns la desăvârșire nu sunt nici măcar o sută, printre contemporanii noștri. La toată această lume pestriță nu putem aplica aceeași grilă de sfințenie, fără să ne dovedim absurzi. Însă lumea așa procedează și descalifică toată creștinătatea. Fiecare treaptă de dezvoltare spirituală trebuia să aibă grila sa specifică. În orice adunare avem miei, oițe și oi. Fiecare categorie trebuie hrănită și tratată  în mod special. Un miel nu poate fi exclus din adunare dacă i s-a aplicat , în mod greșit, a grilă de sfințenie specifică oilor. Domnul să ne dea înțelepciune de Sus!

Sighișoara,11 ianuarie 2016           Carol Székely

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1202
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni