Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Atotputernicia lui Dumnezeu și predestinația calviniană
Autor: Carol Szekely  |  Album: fara album  |  Tematica: Atributele Lui Dumnezeu
Resursa adaugata de szekelycarol in 01/10/2016
    12345678910 9/10 X
Media 9 din 1 vot
 

Atotputernicia lui Dumnezeu și predestinația calviniană

 

Versete de bază: 1)Dar de fapt  în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.Nu vârsta aduce înțelepciunea, nu bătrânețea te face în stare să judeci.”(Iov 32:8) 2)”Și apoi, dacă părinții noștri trupești  ne-au pedepsitși tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult  să ne supunem Tătălui Duhurilor și să trăim?”(Evrei 12:9) 3) Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: Suntem din neamul lui.”(Fapte 17:28) 4)” Căci Dumnezeu este acela care lucrează în voi , și vă dă , după plăcerea lui, și voința și înfăptuirea.”(Filipeni 2:13) 5)”Căci voi pune în el un duh de așa fel, încât, la o veste pe care o va primi, se va întoarce în țara lui, și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui.”(Isaia 37:7) 6)”Sau sună cineva cu trâmbiță într-o cetate, fără să se spâimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără să fi făcut Domnul?”(Amos 3:6) 7)”Și pe aceia pe care i-a hotorât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat,i-a și socotit neprihăniți; i-ar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți,i-a și proslăvit.”(Romani 8:30) 8)”Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău, - ca să rămână în picioare hotărârea de mai înainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,- s-a zis Rebecii: ”Cel mai mare va fi rob celui mai mic”, după cum este scris: ”Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum! Căci El a zis lui Moise:”Voi avea milă de oricine-mi va plăcea să am milă; și mă voi îndura de oricine îmi voi plăcea să mă îndur”. Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. ...Astfel El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Dar îmi vei zice: Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei lui? Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: Pentru ce m-ai făcut așa? Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeași frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuințarte de cinste, și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? Și ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-și arate mânia și să-și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire, și să-și arate bogăția slavei lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă?”(Romani 9:11-23) 9) ”Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică, au crezut.”(Fapte 13:48) 10)”Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului, care a fost jungheat.”(Apocalipsa 13:8)

 

În Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu, termenul de Atotputernic ca atribut al Creatorului apare mai bine de 60 de ori. Frecvența mare a acestui termen pe paginile Sfintei Scripturi  motivează interesul pentru cercetarea și explicarea sa în limbajul comun. Deoarece înțelegerea atributului divin de ”atotputernic”  deschide noi posibilități de a-l cunoaste pe Dumnezeu, iar cunoaștere lui Dumnezeu înseamnă viață veșnică, prezentul studiu pare deosebit de important. (Ioan 17:3) Altminteri, elucidarea acestui termen ne ferește de rătăciri, potrivit  principiului divin,inclus în următoarea mustrare, adresată de Hristos saducheilor:”Vă rătăciți!Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei 22:29) Or, puterea lui Dumnezeu  se exerciță asupra  tuturor lucrurilor în vederea împlinirii planurilor divine. Conceptul ”atutputerniciei” își găsește  exprimarea  simplă și concisă într-un Psalm:”Domnul face tot ce vrea în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.”(Ps.135:6)

Așadar, Dumnezeu face cu actuala creație: cerul,pământul și marea, și cu ființele vizibile și invizibile care populează Universul, tot ce vrea, potrivit unui plan alcătuit  mai înainte de întemeierea  acestei lumi. Desigur, și ființele create au propria lor voie, prestabilită în momentul facerii lor.De exemplu, atunci, când Dumnezeu  întocmește inima unui prunc în pântecele matern, El deja cunoaște toate faptele pe care le va săvârși el după nașterea sa. (Psalmul 33:15) Domnul îi cunoaște toate zilele pe care le va trăi, după naștere,  un prunc  aflat în evoluție prenatală. (Psalmul 139:16) El cunoaște gândurile fiecăruia și succesiunea cuvintelor mai înainte de a fi fost rostit primul dintre ele.(Ps.139:4) Chiar și Domnul Isus  cunoștea gândurile farizeilor care îl învinovățau de blasfemie. (Marcu 2:1-12)

Elihu era conștient că măsura de pricepere de care are parte orice om născându-se în trup  depinde de Dumnezeu. Înțelepciunea și judecata fiecăruia depinde mai mult de duhul pe care-l moștenise  de la Domnul decât de numărul mare sau mic de zile trăite pe Pământ. Faptul că caracterul și talanții de care dispunem depind mai mult de Dumnezeu decât de eforturile noastre personale  îl exprimă  și Pavel în următoarea apostrofare:”Cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?”(1Cor.4:11) Priceperea, inteligența și judecta cu care ne înzestrează Dumnezeu în duhul nostru ne trasează un drum de parcurs  în această viață efemeră. 

Creaturile cuprinse în planul divin întocmit mai înainte de facerea lumii se împart în  oameni și în duhuri, ființe invizibile ochilor carnali. Pavel, în Epistola adresată  Evreilor, face aluzie la acest fapt, când pe Dumnezeu îl numește ”Tatăl Duhurilor.” Îngerii sfinți sunt ”duhuri slujitoare, trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea.”(Evrei 1:14) Iar îngerii decăzuți sunt duhuri rătăcitoare, angajate în slujba lui Satan, heruvimul care se răsculase împotriva Celui Atotputernic. (Ezechiel 28:14-18)

Lui Pavel i s-a descoperit că toate creaturile își au viața, mișcarea și ființa în Dumnezeu, care este Tatăl lui Adam și totdodată Tatăl duhurilor. Ființele vizibile și cele invizibile depind de Dumnezeu în toate manifestările vieții, în miscarea lor de orice natură, în păstrarea structurii  lor specifice. Și această dependență n-a încetat nici după răzvrătirea lui Lucifer cu o treime din îngeri, nici după căderea în păcat a lui Adam. Toate creaturile continuă să-și aibă viața, mișcarea și ființa în  Creator. Dacă Domnul n-a oprit pe Satan să se răscoale împotriva Lui și n-a oprit pe Adam să cadă în păcat, aceasta înseamnă că aceste evenimente erau cuprinse în planul Lui. Chiar dacă Satan poate iniția și dirija unumite încercări asupra oamenilor, natura și intensitatea acestor încercări este limitată de atotputernicia lui Dumnezeu. (Iov 2:4-7) Boala, suferința, corupția și moartea se abat asupra oamenilor datorită păcatului adamic, produs de Șarpele cel Vechi, supranumit  Satan. Dar dacă păcatul a pătruns în viața omului  după planul lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că și consecințele păcatului se produc  după  voia permisivă a  lui Dumezeu, însă prin intervenția directă a lui Satan. Drept consolare pentru cei ce trec prin încercări, Pavel  a consemnat următoarele cuvinte:”Nu v-a ajuns nicio ispită  care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.  Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci împreună cu ispita a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.”(1Cor.10:13)

Pe lângă asigurarea unor priceperi, capacități și talanți, necesari existenței, Dumnezeu  ne mai poate trasa calea prin îndemnuri, decizii și fermitate pentru îndeplinirea unor fapte plăcute Lui. Această maniera de a lucra a Domnului , în noi și prin noi, trimite la Harul Lui. Cei ce sunt în Hristos primesc voință și înfăptuire în vederea glorificării lui Hristos și în vederea sfințirii lor personale. De exemplu, cineva ia hotărârea să postească trei zile și să se roage pentru o anumită cauză, și își duce planul la bun sfârșit. Voința i-a venit de la Dumnezeu și înfăptuirea la fel.

Există însă și alte cazuri, în care Dumnezeu își impune voința și  în viața celor ce se află în relație de vrăjmășie cu El. De exemplu,Sanherib, împăratul Asiriei, cotropind o parte din țara lui Israel, a trimis o solie la Ierusalim ca să calomnieze pe împăratul Ezechia și să înspăimântă poporul ca să capituleze. Ezechia l-a consultat pe Domnul , care l-a asigurat că Sanherib nu va întra în cetate, ci va primi un duh în el, care, la o veste, îl va îndrepta în  țara sa , unde va muri de sabie. Toate acestea s-au și întâmplat întocmai, după voia Domnului. (Isaia 37:33-38)

Este de remarcat faptul că Dumnezeu își poate impune voia și animalelor de tot felul. În perioada secetei celei mari din timpul împăratului  Ahab, Domnul a poruncit corbilor să aducă zilnic hrană  profetului Ilie în valea pârâului  Cherit.(1Împărați 17:1-7) Zugrăvind  Ziua Domnului, când mânia lui Dumnezeu  se va abate  asupra  vrăjmașilor Lui, profetul Amos  rostește următoarele cuvinte:”De  s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, și acolo îi voi căuta și îi voi lua; de s-ar ascunde de privirile mele chiar în fundul mării, și acolo voi porunci șarpelui să-i muște.”(Amos 9.3) Așadar, Domnul, când dorește, poate impune anumite intenții animalelor  față de cei din jurul lor.

Prezentând prin simboluri biserica apostată, Ioan apostolul zugrăvește o femeie îmbrăcată în purpură, șezând pe o fiară stracojie cu șapte capete și cu zece coarne. Aceste coarne simbolizează zece împărați din timpul Marelui Necaz. Iată ce  descoperă despre ei  îngerul care stătea de vorbă cu Ioan:”Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, și fiara, vor urâ pe curvă, o vor pustii, și o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, și o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-i ducă la îndeplinire planul Lui.” (Apocalipsa 17:16,17) Înțelegem de aici, că Dumnezeu implantează voia sa față de Curva cea mare în inimile unor demnitari înalți din regimul atihristic, și aceștia o și realizează.

Amos ne asigură că toate nenorocirile vin de la Domnul. Deoarece termenul de ”nenorocire” apare  în contextul termenilor de ”goarnă” și de ”cetate”, ne dăm seama că Amos  se gândea la nenoricirile care ating masele de oameni, asemenea războiului. Dintr-o interogație a lui Isaia, adresată  lui  Sanherib cel lăudăros, reiese că și războaiele  au fost prevăzute în planul divin:”Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult, și că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăți tari în niște mormane de dărâmături.”(Isaia 37:26)

Oricine ia seama la aceste aspecte ale atotputerniciei lui Dumnezeu se inclină spre ideea  că Cel Atotputernic  își impune voința și în domeniul mântuirii sufletului uman. Mai înainte Sfântul Augustin, apoi reformatorul Calvin ajunge la concluzia că nimic nu se poate întâmpla fără voia lui Dumnezeu. Dacă cineva se pocăiește și își pune încrederea în Hristos în urma auzirii Evangheliei, această convertire se datorează voii lui Dumnezeu. Dacă cineva rămână împietrit față de Cuvântul Evangheliei și refuză să creadă în jertfa și în învierea lui Isus din Nazaret, și această împietrire se datorează voii lui Dumnezeu. (Institutio religionis christianae, cap. 27)

 Pornind de la conceptul de atotputernicie divină, Ioan Calvin ajunsese la conceptul de predestinație, concept bine fondat în capitolele 8 și 9 din Epistola către Romani, și sprijinit de multe versete luate din Vechiul și Noul Testament. El și-azis, deoarece nimic nu se poate întâmpla fără voia lui Dumnezeu,  chiar și mântuirea unora și pierzarea altora se produce după voia lui Dumnezeu. Predestinația are doi stâlpi:1) Dumnezeu  predestinează pe aleșii săi la viața veșnică, 2)El predestinează pe cei respinși la cazne veșnice. Însă Calvin nu putea explica pricina din care  unii sunt aleși iar alții sunt respinși.  Această pricină este ascunsă în Pilda Neghinei. (Matei 13:24-43) Versetul călăuzitor pentru înțelegerea  acestei pilde, care dezvăluie o taină  de la facerea lumii, este Matei 13:35. Domnul Isus a dat niște corespondențe pentru a ne dezvălui  simbolismului acestei pilde.Printre altele, El enunță: ”țarina este lumea.” Or, lumea, la început  era Adam. Pornind de aici, oricice slujitor uns al Cuvântului poate explica o mare taină de la facerea lumii.

Pavel ne explică cum procedează  Dumnezeu cu oamenii  născuți în trupul păcatului  adamic dintr-o sămânță spirituală de ”grâu”. Potrivit unei hotărâri divine prestabilite, egală cu alegerea, aceștia sunt chemați , iar după ce ei ascultă de chemare, sunt socotiți neprihăniți, iar după ce ei capătă neprihănirea, sunt proslăviți. Chemarea o lansează chiar Domnul Isus:”Veniți la mine,toți cei trudiți și împovărați,și Eu vă voi da odihnă.”(Matei 11:28) Cine se încrede în jertfa și învierea lui Isus și se botează în moartea și învierea Lui, este socotit neprihănit. Iar cei neprihăniți sunt proslăviți ori de câte ori li se ascultă rugăciunea și apoi în Împărăția lui Dumnezeu.

Alegerea divină este foarte mult vehiculată în Scripturi. Iată trei exemple, Dumnezeu a ales pe Noe ca să-l salveze din potop. ”Noe a căpătat milă înaintea Domnului. ...Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” (Genesa 6:8,9) Cam așa se poate descrie un om născut din sămânță spirituală de grâu. Apoi, Dumnezeu a ales pe Avraam, ca să-l scoată din neamul său idolatru și să facă din el tatăl multor popoare. (Genesa  12:1-3;17:1-8)

Dintre cei doi fii ai lui Isaac, Dumnezeu a ales pe Iacov și a respins pe Esau. Înainte de nașterea acestor, s-a emis o hotărâre de alegere față de Iacov. Cei doi gemeni nu făcuseră încă nici bine,nici nici rău. Deci, alegerea nu se face după fapte. Dumnezeu se uită la inimă, locașul duhului tocmit de El. Duhul rezultat dintr-o sămânță spirituală de grîu îl atrage, pe când duhul rezultat dintr-o sămânță spirituală de neghină îl respinge. Legat de cei doi gemeni,Duhul Sfânt declară:”Am iubit pe Iacov și am urât pe Esau.” (Maleahi 1:2,3)Această atitudine scandalizează pe toți cei care nu cunosc taina ascunsă în Pilda Neghinei ,însă pe Calvin nu l-a scandalizat, măcar că nu știa nimic despre această taină. În schimb, el cunoștea în detaliu atotputernicia lui Dumnezeu și această cunoaștere l-a umplut cu un duh de umuilință. Cei ce cunosc atotputernicia lui Dumnezeu n-au  îndrăzneala să pună pe seama Domnului vreo greșeală. Ei nu intră în alertă dacă trec prin suferințe și prin prigoniri, fiind convinși că toate lucrurile lucrează spre folosul lor și mulțumesc Domnului pentru orice încercare.(cf.Romani 8:28; Efeseni 5:10)

 Nici Pavel, autorul Epistolei către Romani, nu s-a scandalizat pentru alegerea lui Iacov și pentru respingerea lui Esau; încă din pântecele maicii lor. Însă el dă glas reacției firești a publicului său, asaltat de gândul că ar exista nedreptate în Dumnezeu. Pavel respinge acest gând, argumentând că Dumnezeu  alege pe bază de milă divină,relevată și de Moise:”Voi avea milă de oricine îmi va plăcea să am milă; și mă voi îndura de oricine îmi va plăcea să mă îndur.” Iar aserțiunea care urmează reliezează harul divin:”Așadar nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” Mulți au voința să caute pe Dumnezeu, și mulți aleargă în căutarea lui, dar numai cei ce au parte de milă pot să-l și găsească. Cine are milă și cine are Har? Cel născut dintr-o sămânță de ”grâu”. Acest lucru nu-l știa nici Pavel, ori nu i s-a permis încă să-l divulge atunci.

Pavel dă exemplu de o persoană împietrită la inimă la auzirea Cuvântului divin, vestit de Moise. Este de vorba de Faraon, împăratul Egiptul din vremea aceea. Legat de acest exemplu, Pavel concluzionează: ”Astfel, El are milă de cine vrea, și împietrește pe cine vrea.” Faraon nu cunoștea pe Domnul, și nici n-a vrut să-l cunoască. (Exodul 5:2) Acest refuz de a-l cunoaște pe Dumnezeu  este de fapt împietrirea. Pavel lasă să se înțeleagă că Dumnezeu l-a împietrit pe Faraon. Însă, de fapt,păcatul care a pătruns în lume cu știința lui Dumnezeu , l-a împietrit pe Faraon. (Evrei  3:12,13) Or, păcatul este lucrarea Diavolului. Prin urmare, Diavolul l-a împietrit pe Faraon, și Dumnezeu a lăsat să se întâmple așa. Cauza cauzelor este Dumnezeu. De aceea, toate se pot pune pe seama Lui, însă nu El personal înfâptuiește pe toate, ci toate se fac cu permisiunea  sa, și cu puterea vitală ce izvorește din El. (Ieremia 2:13) Totuși, El își rezervă dreptul să judece, la sfârșit, pe fiecare după faptele lui. (Romani 2:5-8)Nu vin la judecată cei ce-și pun încrederea în Hristos. (Ioan 5:24)

Dacă Dumnezeu împietrește pe unii ca să se împotrivească  chemării  divine, ”atunci de ce mai bagă vină”,se indignează oamenii  firești. Pavel îi  pune la loc pe aceștia, comparându-i cu niște vase de lut care se revoltă împotriva olarul care le făurise, zicând:”Pentru ce m-ai făcut așa?” Apoi apostolul le arată că olarul divin face un vas pentru o întrebuințare de cinste, și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară. Olarul suferă cu răbdare ”niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire”, și își arată ”bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai înainte pentru slavă”. Vasele sunt oamenii, iar Olarul este Dumnezeu. Unii sunt destinați înainte de nașterea lor spre pierire, iar alții spre slavă.

Adversarii predestinației vin cu versete biblice pentru a o răsturna :1)  Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci mai degrabă să se întoarcă din calea sa cea rea  și să trăiască (Ezechiel 33:11); 2) El voiește ca toți oamenii să fie mântuiți(1Tim.2:4); 3)Domnul dorește ca niciunul să nu piară, ci  toți să vină la pocăință.(2Petru 3:9) Însă ei nu știu că toate aceste enunțuri  pledează în favoarea fiilor lui Dumnezeu, născuți în trup adamic dintr-o sămânță de ”grâu” spiritual. Și putem da câteva exemple scripturale de cazuri când Dumnezeu a dorit moartea păcătosului și a împiedecat ca păcătosul să se întoarcă din calea sa cea rea și să trăiască. Primul este Faraonul Egiptului care și-a găsit moartea în valurile Mării Roșii. Apoi, cei doi fii ai preotului Eli,Hofni și Fineas, care”n-au ascultat de glasul (mustrător  al ) tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare”(1Samuel 2:25). Pare un caz bizar cel al lui Er, fiul lui Iuda:”Er, întâuil născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, și Domnul l-a omorât.”(Genesa 38:7) Faraonul Egiptului, Hofni , Foneas și Er erau fiii Celui Rău, născuți în trup adamic dintr-o sămânță de neghină. Cum să dorească Domnul ca ei să se pocăiască și să trăiască? De altfel, nici fiii lui Satan nu pot să se pocăiască și să creadă în Isus, căci ei vor să împlinească voia tatălui lor, care de la început a fost un ucigaș și un mincinos . (Ioan 8:44)

Evangheliștii formați  la școlile  teologice umaniste nu admit ca un om să fie copilul lui Satan, cu toate că Ioan apostolul împarte oamenii în două categorii:  fiii lui Dumnezeu și în fiii lui Satan.(1Ioan 3:8-15) Ei zic că toți oamenii de natură adamică sunt fiii lui Satan, iar cei ce se pocăiesc și fac legămînt cu Dumnezeu prin credință devin copiii lui Dumnezeu. Nimic mai denaturat ca această învățătură.

Existau oameni neprihăniți, plăcuți lui Dumnezeu, și înainte de venirea Harului lui Hristos. Primul era Abel,care era un om neprihănit.(Matei 23:35) Altul era Enoh, care umbla cu Dumnezeu. (Genesa 5:24) Altul era Noe, om neprihănit care umba deasemenea cu  Dumnezeu. Altul era Iov, care se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău.(Iov 1:1) Însuși Domnul Isus a afirmat despre Natanael următoarele: ”Iată un adevărat Israelit în care nu este vicleșug.”(Ioan1:47) Însă, născuți în trupul păcatului, toți aceștia aveau nevoie de un Răscumpărător în persoana Domnului Isus Hristos.”Fiul Omului  a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”.(Luca 19:10) Era pierdut în trupul păcatului sămânța spirituală de grâu.

În Scripturi  găsim multe exemple de fii ai Diavolului care își găseau plăcerea în împlinirea poftei tatălui lor: omuciderea. Primul este Cain, care și-a omorât fratele, pe Abel. (1Ioan 3:12)Apoi, Izabela, soția împăratului Ahab, care  omorîse pe toți  prorooci Domnului.(1Împărați 18:13) Ioram, fiul lui Iosafat, care-și omorâse  toți frații,  în număr de șase. (2Cronici21:1-4) Însuși Domnul Isus dezvăluise  un drac  în persoana  lui Iuda Iscarioteanu, în următorii termeni:”Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.”(Ioan 6:70) Așadar, fiii Diavolului se pot ascunde și printre creștini.

Putem afirma fără riscul de a greși că atotputernicia lui Dumnezeu culminează în predestinație. Puțini dintre cei versați în Scripturi își pot imagina un Dumnezeu care face lista celor mîntuiți prin sângele Domnului Isus mai înainte de întemeierea lumii prezente. Despre această listă citim în două capitole ale Apocalipsei. (Apoc .13:8;17:8) În capitolul 13, Ioan precizează că toți locuitorii pământului se vor închina Fiarei, ”toți aceia al căror nume n-a fot scris, de la întemeierea lumii,în cartea vieții Mielului, care a fost jungheat.” Aceasta înseamnă că cei care au numele scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielulului nu se vor închina Fiarei care se ridică din mare. Această Fiară este Anticristul.  În capitolul 17,se zugrăvește Curva cea mare șezând  pe o Fiară de culoare stracojie cu șapte capete și zece coarne. Iată ce scrie Ioan legat de acest subiect:”Fiara, pe care ai văzut-o, era, și nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, și are să se ducă la pierzare. Și locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, se vor mira când vor vedea că că fiara era, nu mai este, și va veni.” Această Fiară este duhul demonic care  manipulează biserica  apostată, și care oferă autoritate  și identitate  aceastei biserici. Locuitorii  pământului, ale căror nume n-au fost scrise, de la întemeierea lumii,în cartea vieții Mielului, se vor mira că autoritatea apusă a Curvei celei mari  apare  și apoi  vine  iar. De două ori, Duhul Sfânt ne amintește de faptul că această carte a Vieții Mielului, cu lista celor predestinați la viață, a fost întocmită de la înteneierea lumii.

Cu ocazia Jedecății din urmă,oricine nu va fi găsit scris în cartea vieții Mielului, va fi aruncat  în iazul de foc. (Apocalipsa 20:11-15)

Sighișoara,8iunie 2016         Carol Székely    

       

Ungerea de cărturar învățat despre Împărăția lui Dumnezeu se vede,după Hristos, din faptul că un cărturar uns aduce lucruri vechi și lucruri noi din vistieria lui.Aceste lucruri noi au caracter selectiv cu privire la cei care le percep, precum învățătura despre cina Domnului a selectat pe cei 12, iar cei 70 au părăsit pe Domnul, zicând: Aceasta este prea tare,cum putem noi să mâncăm trupul acestui om si să-i bem sângele?
Adăugat în 01/10/2016 de szekelycarol
Statistici
  • Vizualizări: 621
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni