„Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără Lege – despre ea mărturisesc Legea  și prorocii – și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt sosotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dintâi, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:21-26)

   Pasajul de mai sus este probabil cel mai important text din Scriptură, cel puțin când vorbim despre înțelegerea mântuirii. Unii merg pâna acolo încât îl consideră cel mai important paragraf din întreaga literatură universală. Ce ne spune acest text special!

    În pregătirea acestei declarații magistrale Apostolul Pavel, cu o argumentație consistentă, dovedește că toți oamenii sunt supt păcat, toți s-au abătut, toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Condiția umană este îngrozitoare! Sigur, există diferite grade de păcătoșenie și de vinovăție, dar, nici unul din noi nu ne ridicăm la standardul de perfecțiune al lui Dumnezeu. Episcopul Moule explica această realitate cu următoarele cuvinte: „Târfa, mincinosul, criminalul sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu; dar la fel stau lucrurile și în cazul tău. Poate că ei stau în adâncul unei mine, iar tu pe unul din vârfurile Alpilor; dar neputința ta de a atinge stelele este la fel de mare ca și a lor”. Cu toții, îndiferent de culoare, naționalitate, religie, suntem păcătoși, fără argumente înaintea justiției divine, incapabili de a ne salva. Dar, vedeți, există un mare DAR; dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără fapte, prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El.   Aleluia! ... Aleluia! ... Aleluia! ... .

-S-a arătat, ce?

-O neprihănire, pe care o dă Dumnezeu prin credința în Isus Hristos.

-Neprihănire? Ce este această neprihănire?

Cornilescu traduce grecescul dikaioo cu neprihănire, care mai poate fi tradus și cu îndreptățire sau justificare. Acest dikaioo este un concept juridic, potrivit căruia a îndreptăți însemnează a declara pe cineva drept. Această îndreptățire înseamnă că Dumnezeu din postura de judecător te declară bun, măcar că nu ai fost drept și nici nu vei fi pentru o bucată de vreme.

Aceasta însemnează nu numai că ești de-acum liber, iertat de toate relele din viața ta, dar te poți  și apropia de Dumnezeu, fiind de-acum acceptat în prezența Lui. Albert Midlane spune: „În crucea lui Hristos vedem neprihănirea lui Dumnezeu, dar și harul Lui minunat. Dumnezeu nu putea trece pe lângă păcătos, căci păcatul acestuia reclama moartea sa. Dar în crucea lui Hristos vedem cum Dumnezeu poate mântui, rămânând mai departe drept. Păcatul a fost așezat asupra Mântuitorului și în sângele Lui a fost achitată plata păcatului. Rigorile justiției au fost satisfăcute, îndurarea, putându-se manifesta în voie. Păcătosul care crede este liber, ... ”  

   SUBLINIERE:

(1) Sursa îndreptățirii este Dumnezeu și harul Său. Apostolul spune: ”o dă Dumnezeu” și „prin harul Său”.  Este important să înțelegem că mântuirea de la un capăt la altul aparține lui Dumnezeu.

(2) Temeiul îndreptățirii este Hristos și jertfa de la Golgota. Pe bună dreptate te întrebi: „Dacă Dumnezeu îndreptățește păcătoșii fără plată prin harul Său, pe ce temei o face? Cum poate Dumnezeul cel drept să îl declare pe cel nedrept drept fără să-și compromită dreptatea Lui și totodată fără să treacă cu vederea nelegiuirea omului? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem. Răspunsul lui Dumnezeu este crucea”. Textul spune: „... sângele Lui, o jertfă de ispășire... ”

(3) Și deasemenea, mijlocul, modalitatea de a ne însuși îndreptățirea este credința. Apostolul de mai multe ori în acest paragraf subliniază necesitatea credinței.

   Îndreptățirea prin credință este cel mai important act din crezul creștin. Toate religiile lumii admit că omul are probleme și învață cum să fi mântuit. Cu toții, uneori chiar propovăduitori creștini, vorbesc despre rolul central al faptelor bune pentru a fi mântuit, salvat. Biblia învață altceva.

Îndreptățirea, justificarea, neprihănirea, adică mântuirea este numai prin harul lui Dumnezeu, numai prin Jertfa Domnului Isus, și numai prin credință. De aceea Apostolul Pavel spune la un moment dat ceva foarte personal: „... fiincă știm că omul nu este socotit neprihănit (îndreptățit, justificat), prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți (îndreptățit, justificat) prin credința în Hristos, . .” (Gal 2:16)