APOCALIPSA: introducere în profeție (Partea I)
Autor: Ștefan Zambo  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de 12345 in 28/11/2023
    12345678910 0/10 X

INTRODUCERE

 

Apocalipsa, ultima carte din Biblie, este iubită, studiată, controversată, temută. Numai pronunțarea cuvântului Apocalipsa trezește fiori. Câți însă înțeleg corect mesajul cărții Apocalipsa? ...

Rândurile de mai jos sunt doar un comentariu care exprimă sincer lumina pe care o are autorul, și se dorește a fi o provocare la studiu biblic. De aceea invit pe cititor mai întâi să lectureze cu atenție și în duh de rugăciune ultima carte din Biblie, Apocalipsa lui Ioan, și abia apoi să treacă la eventualele comentarii.

 

Apocalipsa stârnește atitudini din cele mai diferite. Unii nu se ating de ea (în liturghia ortodoxă este singura carte din Biblie care lipsește), pe când alții au făcut o pasiune pentru cuvintele ei. Apocalipsa înseamnă „descoperire”, prin urmare nu este corect să o ignorăm. Dumnezeu a dat-o ca să arate, nu să ascundă, și cu atât mai puțin să încurce.

De-a lungul timpului profeția din Apocalipsa a fost interpretată în foatre multe feluri. Întrucât nu ne-a fost descoperit totul și deci ceea ce cunoaștem cunoaștem în parte, terenul profetic este un ținut al ficțiunii, căci nimeni nu poate spune în totul cu exactitate când și cum se vor întâmpla lucrurile în amănunt în zilele din urmă. Dar, faptul că ne putem forma propria înțelegere cu privire la cuvântul profetic, nu înseamnă deloc că în interpretarea ultimei cărți din Biblie ne putem permite a spune orice. Și cuvântul din Apocalipsa se supune acelorași reguli de interpretare hermeneutică ca toată Scriptura.

 

Cuvântul ”apocalipsa” ne vine din limba greacă (apokalypsis), limba Noului Testament, și înseamnă ”descoprerire, revelație”. În chiar primul pasaj al cărții ni se spune că, Apocalipsa este „descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscut, trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan”. (Apocalipsa 1:1)

După înălțarea și proslăvirea Domnului nostru, Acesta a primit câteva lucruri de la Dumnezeu pentru poporul Domnului (robii Săi). Unul din aceste lucruri este revelarea lucrurilor viitoare (lucrurile care au să se întâmple). Domnul Isus deci, le-a transmis printr-un înger robul Său Ioan, care avea sarcina să le mărturisească Bisericii.

 

O PRECIZARE: Sunt destui aceia care vorbind despre Apocalipsa îi acordă un rol central lui Ioan, pe care unii îl identifică cu apostolul și evanghelistul Ioan, alții cu alte persoane. Pentru aceștia este foarte important autorul și stilul literal al scrierii cărții Apocalipsa. Ori, trebuie spus, autorul cărții nu este vreun notoriu scriitor antic, rafinat în scrierile apocaliptice. Dimpotrivă, îl vedem pe autor surprins, asemeni lui Moise, de chemarea de care are parte. În multe momente Ioan este speriat de ce vede, asemeni lui Daniel cu câteva veacuri în urmă. Prin urmare, nu autorul este central în Apocalipsa, ci Dumnezeu, care are inițiativa revelației, și care îl alege pe numitului Ioan și îi cere să scrie ce vede și aude, pentru a fi transmis mai departe.

Este important de precizat acest fapt pentru că sunt destui aceia care socotesc că în interpretarea mesajului din Apocalipsa trebuie ținut cont de stilul literal al scrierii. Pentru aceștia Apocalipsa este scrisă în limbaj specific și deci este plin de simboluri care trebuie interpretate în mod spiritual prin excelență. Ori, noi credem că autorul a notat cele văzute în mod cât se poate de normal, fără a căuta subtilități literale. Astfel, cele scrice trebuie interpretate literal până în punctul în care, logic, nu pot primi o interpretare literală. Abia când una sau alta din afirmații depășesc posibilitatea de înțelegere firească, lucrurile trebuie să primească un sens spiritual și simbolic. De altfel, ne întrebăm, cei care văd în Apocalipsa doar simboluri, spiritualizând întreg mesajul cărții, pe ce bază o fac? ... Pe de altă parte, înțelegerea literală și interpretarea istorică are ca bază întregul context biblic.

Cu privire la interpretarea mesajului profetic din Apocalipsa, nu este necesar, ba este chiar contra-productiv, să recurgem la tot felul de scheme, la tot felul de principii, unele mai sofisticate ca altele, alegorizând și spiritualizând până la golirea de conținut. Apocalipsa trebuie privită cu convingerea că Ioan nu a făcut altceva decât să noteze ce a văzut și a auzit, iar noi trebuie să ne folosim de rațiune în interpretare, așezând totul în contextul general al Scripturii.

Unii spun: Profeția din Apocalipsa nu este narațiune istorică și deci nu trebuie luată literal. Este doar simbol și metaforă. Întrebăm: Dacă profețiile din Daniel, profeții care folosesc în bună măsură un limbaj asemănător celui din Apocalipsa, și-au găsit împlinirea în istorie; de ce nu este posibil să fie la fel cu profețiile din ultima carte a Bibliei?

Nu credem că Ioan a fost vreun Homer sau Vergilius al literaturii apocaliptice, care a meșteșugit îndelung o operă literală extrem de structurată, înțeleasă doar de cei inițiați, ci credem că numitul Ioan a fost un simplu copist, unul care, plin de frică, a notat cât se poate de fidel ce a văzut și a auzit, pentru a fi transmis oamenilor cu o judecată normală. Punct!

 

APOCALIPSA, capitolele 1-5

 

După versetele de introducere în care ni se prezintă expeditorul, destinatarii, scopul și subiectul, ne este prezentat Fiul lui Dumnezeu proslăvit (Apocalisa 1:10 – 20) Cu privire la mesajul apocalipsei, dincolo și mai presus de evenimente prezentate, cum vom vedea, subiectul central este Isus Hristos și triunful Acestuia asupra răului.

Apoi, în capitolele 2 și 3 avem 7 mesaje duhovnicești (încurajare, avertizare) din partea lui Hristos, Capul Bisericii, pentru 7 slujitori (îngeri) și bisericile lor, localizate în Asia Mică. Unii interpreți ai Scripturii consideră că fiecare din cele 7 mesaje din Apocalipsa 3 și 4 corespunde unei perioade din istoria Bisericii, și că acestea acoperă în ordine cronologică întreaga dispenație a Biseriicii până la revenirea Domnului. Cert este că odată cu mesajul al 7-lea, mesaj adresat îngerului bisericii din Laodiceia, biserica încetează să mai fie un subiect deschis în Apocalipsa.

 

Capitolele 4 începe cu aceste cuvinte: „După aceste lucruri, m-am uitat, și iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe, și care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (Apocalipsa 4:1)

 

Capitolele 4 și 5 aduc o schimbare glorioasă în mesaj. Cuvântul ne conduce într-un loc și într-un timp cu totul special, în Sala Tronului, unde Ioan are harul să-L vadă pe Atotputernicul și să descopere că Domnul Isus este singurul vrednic să exercite judecată lumii noastre. Capitolul 4 ne prezintă un scaunul de domnie și pe Cineva care ședea pe el. Acel Cineva nu este Altul decât Dumnezeu, înconjurat de mare slavă și aclamat de ființe cerești cu aceste vorbe: „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slavă, cinste și putere, căci Tu ai făcut toate lucrurile, și prin voi Ta stau în ființă și au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11) Capitolul 5 continuă imaginea din sala tronului și intorduce o provocare sfântă. „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celuice șade pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți. Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?” (Apocalipsa 5:1-2)

Întrebarea dumnezeiască a fost urmată de o vreme îndelungată de tăcere, timp în care Ioan a plâns mult pentru că nu s-a găsit nimeni vrednic, nici în cer nici pe pământ, să se apropie de Dumnezeu pentru a lua Cartea și a o deschide. Timpul de tristețe al lui Ioan este întrerupt de către una din făpturile cerești care se aflau acolo: „Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, și cele șapte peceți ale ei”. (Apocalipsa 5:5) Din momentul aceste este prezentat în descoperire Domnul Isus aclamat, întrucât este singurul vrednic să ia cartea și să-i rupă pecețile.

 

O ÎNTREBARE: Ce este această Carte, și de ce doar Domnul Isus este vrednic de ea? Ce este acest Sul (cum este tradus în alte locuri), de ruperea sigiliilor ei declanșează evenimete atât de dramatice ca cele prezentate în Apocalipsa?

 

În timp au fost numeroși cercetători ai Scripturii care sau exprimat cu privire la cartea despre care vorbește Biblia aici.

 

-Un comentator consideră că această „carte” reprezintă „cartea noului legământ”, noul Legământ pe care Dumnezeu îl încheie cu poporul Israel.

 

-Un altul spune că este vorba de „revelația planurilor lui Dumnezeu privind lumea”.

 

- Documentul este actul de proprietate asupra pământului. O carte scrisă pe dinăuntru și pe dinafară; lucrul tipic pentru diferite feluri de contracte din lumea antică, printre care contractele de proprietate, de căsătorie sau de închiriere și testamentele. Cine are titlu de proprietate asupra lumii de aici? Nimeni altcineva decât Domnul Isus. El este singurul care are acest drept.

 

-Este sulul zburător din Zaharia 5:1-3.

 

-Unii cred că în el sunt scrise cele Zece Porunci.

 

Personal cred că contextul ne lămurește despre ce este vorba. Domnul Isus, singurul vrednic, este prezentat ca fiind Leu și Miel în același timp, este amintită Jerta Lui și rezultatele acesteia, se vorbește despre o stăpânire pe pământ; prin urmare, Cartea trebuie să fie legată de aceste lucruri.

 

”O întrebare ține universul în suspensie: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să i rupă pecețile?” (v. 2). Altfel spus, cine va exercita judecata? Numai Unul poate s-o facă: Acela care este fără păcat (comp. Cu Ioan 8.7), învingând prin însăși perfecțiunea Sa pe Satan și lumea. Hristos este „Leul din seminția lui Iuda” (v. 5), desemnat deja în Geneza 49.9, dar imediat după aceea El este văzut ca un Miel care pare înjunghiat. Pentru a triumfa asupra lui Satan și a umple cerul de o mulțime de făpturi fericite și recunoscătoare, a fost nevoie de crucea lui Isus. Și sacrificiul Său este amintit inimilor tuturor sfinților în modul cel mai emoționant. În acest cer, unde totul vorbește despre putere și despre măreție, amintirea permanentă a umilinței scumpului nostru Mântuitor este cel mai izbitor contrast. Smerenia Lui, blândețea Lui, dependența Lui, răbdarea Lui … toate aceste perfecțiuni morale pe care le-a manifestat aici Isus nu vor înceta niciodată să fie vizibile, dândune pentru veșnicie măsura dragostei Lui.

Atunci, cântării celei noi intonate de sfinții glorificați îi va răspunde ecoul universal al tuturor sferelor creației.

Vrednic este Mielul

să primească puterea și bogății

și înțelepciune și tărie și onoare

și glorie și binecuvântare!” (Scriptura în fiecare zi)


 

O COMPLETARE: Întrucât Scriptura se completează și se interpretează cu Scriptura, permiteți-mi în contextul acesta să amintesc de vedeniile lui Daniel. În Daniel 7 ni se spune că acesta a văzut istoria lumii reprezentată de patru fiare mari. În urma lor, când aceste fiare își vor consuma timpul acordat lor, va veni judecata, atunci aceste fiare (imperii) vor fi dezbrăcate de puterea lor, fiind înlocuite cu Împărăția lui Dumnezeu. Iată cum i s-a arătat lui Daniel finalul:

 

Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina lui era albă ca zăpada, și ăîrul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc, și roatele Lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecată și s-au deschis cărțile... M'am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrînit de zile și a fost adus înaintea Lui. I S'a dat stăpînire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, și oamenii de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire vecinică, și nu va trece nicidecum, și împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată.” Daniel 7:9-14)

 

Domnul Isus (Fiul omului) a fost investit de cer cu autoritatea de a pune capăt împărățiilor lumii, și de a instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Despre aceasta a profeșit îngerul Gabriel la nașterea Sa: „El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.” (Luca 1:32) La aceasta s-a referit Domnul Isus când a fost provocat de Sanhedrin să răspundă la întebarea: „Ești Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Da, Sunt, și veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului.” (Marcu 14:61-62)

 

Ce a gândit Dumnezeu să realizeze atunci când a hotărât să ne dăruiască Apocalipsa?

 

Majoritatea oamenilor când aud rostit cuvântul Apocalipsa îl asociază cu ceva negativ, cu ceva înfricoșător, cu sfârșitul. Întradevăr, multe din evenimentele anticipate în Apocalipsa sunt „Vai-uri” înspăimântătoare, iar cei care nu sunt împăcați cu Dumnezeu ar trebui să se grăbească să o facă imediat. Apocalipsa este însă descoperirea care are menirea să aducă lumină și bucurie tuturor robilor lui Dumnezeu, atât a celor din cer, cât și a celor de pe pământ. Cuvântul din Apocalipsa spune: „... bucurați-vă, ceruri, și voi care locuiți în ceruri”, și, „... bucurați-vă și voi, sfinților, apostolilor și prorocilor!”(Apocalipsa 12:12a; 18:20a) Da, Apocalipsa proclamă o seamă de Vai-uri teribile împotriva omului fără Hristos și împotriva lumii fără Dumnezeu. Dar în același timp enunță o seamă de fericiri pentru toți robi lui Dumnezeu care se tem de El.

Anticipând, vedem că revelația apocaliptică începe cu prezentareau lui Hristos fericit și cu promisiuni binecuvântate către bisericile Lui. Pe parcursul profețiilor observăm cum Dumnezeu îi protejează pe ai Săi, pune capăt răului printr-o seamă de judecăți teribile și răsplătește pe cei care au rămas credincioși până la capăt. Apocalipsa se încheie anticipând o vreme de odihnă milenară pentru întreaga creație și un cer și un pământ nou în eternitate pentru copii Lui de pe pământ.

Cu adevărat, sfârșitul lumii anunțat de profeția biblică înseamnă în mod fundamental sfârșitul răului și triumful binelui. Scopul mesajului din Apocalipsa este de oferi cunoaștere, iar prin această decoperirea apocaliptică este arătată suveranitatea lui Dumnezeu și este anticipă victoria binelui.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 207
Opțiuni