„Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat fața  hotărât să meargă la Ierusalim.”  (Luca 9:51)

Evenimentele petrecute în ultima săptămână din viața Domnului Isus sunt în general cunoscute: Intrarea în Ierusalim, Odaia de sus, Grădina Ghetsimani, Procesul, Via Dolorosa, Golgota, Mormântul, Dimineața învierii. Noi numin acele zile; Joia mare, Vinerea mare, ... Săptămâna mare. Cât de mari au fost acele zile? De ce numim săptămâna aceasta „Săptămâna mare”?

În acele zile un nazarinean, cu nume comun, un învățător apreciat de mulțimi, este arestat, anchetat, umilit și în final omorât pe o cruce. Unii vor spune; nimic ieșit din comun! Alții vor spune; un sfârșit nu tocmai glorios! Privind în detaliu la ce s-a întâmplat cu oamenii atunci, vei descoperi ce este mai urât la ființa umană: lașitatea și trădarea prietenilor, invidia preoților, cruzimea autorităților. Au fost în adevăr zile urâte. Domnul însuși anticipându-le le numește: „ceasul și puterea întunericului”. Din perspectivă umană zilele acelea, săptămâna aceea nu era deloc mare. Și totuși, pentru noi credincioșii Joia aceea, Vinerea aceea, Duminica aceea, sunt cu adevărat mari. De ce?

1) PENTRU CĂ personajul principal al acelor evenimente este însuși Dumnezeu. Unicitatea și măreția acelor evenimente este dată în primul rând de identitatea personajului principal. Au fost mulți oameni mari de-a lungul timpului, cu realizări impresionante, cu câte o viață și cu câte un sfârșit care au rămas în istorie. Ceeace face însă diferența între toți aceștia și  Isus constă în identitate personajului. Toți au foast oameni, pe când aici Îl avem pe Dumnezeu în persoană. Domnul Își spune despre Sine: „Eu și Tatăl una suntem”, și, „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”.  (Ioan 10:30; 14:9)  Iar unul din scriitorii inspirați ai Scripturii spune despre Isus din Nazaret: „Dumnezeu era în Hristos”. (2Corinteni 5:19) Într-un fel care ține de atotputernicia Lui și care depășește puterea noastră limitată de a înțelege, Dumnezeu s-a făcut om și s-a adus ca jerfă pe Sine pentru folosul celui din urmă. Aceasta este extraordinar și unic!

2) PENTRU CĂ Dumnezeu aduce Jertfa. Păcatul îi desparte pe oameni de Dumnezeu. Jertfele au fost mereu mijloace de împăcare și apropiere. Încă din vechime Dumnezeu a anticipat că într-o zi va aduce și El o jertfă care va pune capăt eforturilor umane. (Isaia 53) Ioan Botezătorul privindu-L pe Domnul Isus exclamă: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. (Ioan 1:29)  Hristos a fost omorât; sună a tragedie! Hristos sa jertfit pe Sine pentru mine și în locul meu; este cea mai mare binecuvântare! Să-și dea viața slăvitul Dumnezeu pentru un păcătos ca mine? Uimitor! Biblia spune că pe Cruce, „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine... ” (2Corinteni 5:19)

3) PENTRU CĂ în Săptămâna Mare are loc judecata lumii acesteia și a celui rău. La începutul săptămânii Domnul spune mulțimilor; „Acum are loc judecată lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”. (Ioan 12:31) În ce fel? Cum? Despre ce este vorba? Situația dramatică în care este lumea este legată de Satana, stăpânitorul ei. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat să nimicească lucrările diavolului și pe el în persoană. (1Ioan 3:8) Lucrarea aceasta de eliberare a început la Calvar, este continuată în zilele noastre, va avea un punct culminant când Satan va fi alungat din cer pe pământ, și va fi încheiat când cel care înșeală lumea întreagă va fi aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa 20:10)

4) PENTRU CĂ moartea și locuința morților au fost înfrânte pentru totdeauna. Doxologia spune: „Cu moartea pe moarte călcând”. Cărturarul creștin completează: „Moartea lui Hristos este „omorârea morţii", iar învierea Sa, biruinţa şi înstăpânirea pentru totdeauna a vieţii celei veşnice şi nestricăcioase”. Apostolul Pavel vorbind despre înviere spune în concluzie. „Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca cu neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca cu nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruință prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15:54-57)

Istoria omenirii a avut parte de multe zile remarcabile, nici una însă nu se compară cu zilele din ceea ce numim Săptămâna mare. De ce? Pentru că atunci Dumnezeu procură într-un mod dramatic salvarea pentru omul păcătos. Trebuie însă spus că acele evenimente nu trebuie să rămână doar în  istorie, ele trebuie personalizate, victoria trebuie însușită prin credință, pentru a ne putea bucura efectiv de salvarea lucrată de Dumnezeu. Apostolul spune: ”Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” (Galateni 2:20)