„În ziua Domnului eram în Duhul.” (Apocalipsa 1:10a)

SABAT (în evreiește Șabbath) înseamnă încetarea lucrului, repaus, odihnă. În esență Legea Sabatului cere ca după 6 zile de muncă omul să aibă o a 7-a zi în care să se repauzeze. Conceptul de zi de odihnă este întâlnit încă de la momentul creației. (Genesa 2:1-3) Însă, Sabatul ca și poruncă apare mult mai târziu, la Muntele Sinai. Pentru evrei (poporul Domnului în vechime) Sabatul se dorea un semn de identificare a lor între popoarele lumii, care nu aveau Legea Domnului și deci nici Sabatul. (Exodul 31:12-17) În Noul Legământ importanța Legii scade și odată cu ea și importanța Sabatului. Totuși, conceptul 6+1 este prezent și în Noul Testament, cu nuanțe diferite. Mai întâi că Ziua de odihnă este mutată din ultima zi a săptămânii în prima; apoi, denumirea Sabat devine Ziua Domnului; și în fine, accentul este mutat de pe odihna familială, pe părtășia comunitară. Este adevărat că în Vechiul Testament se accentuează foarte mult un anumit loc de închinare și un anumit timp, dar în Noul Testament accentul este pus pe un mod de închinare. Nu unde și când, ci cum ne închinăm. (Ioan 4:20-24, Romani 14:5-6)

I. DE CE TOTUȘI ȚIN MARE PARTE DIN CREȘTINI DUMINICA ZIUA DE ODIHNĂ?

-Creștinii sunt credincioși Noului Testament și Noului Legămănt. Ori aici nu există nici măcar un verset din care să putem deduce că ni se poruncește să ținem Sabatul Vechi Testamental.

-Creștinii țin dumininica în amintirea învierii, a repetatelor arătări ale Domnului Isus, și a pogorârii Duhului Sfânt, toate realizate într-o primă zi a săptămânii.

-Sabatul evreiesc amintește de creația veche care este pe moarte, Ziua Domnului ne duce cu gândul la noua creație, care se naște în puterea învieii lui Hristos.

-Primii creștini se adunau laolaltă în prima zi a săptămâni. (Ioan 20:19,26; Faptele Apostolilor 20:7; 1Corinteni 16:2; Apocalipsa 1:10) Atunci când, la 6 martie 321, Împăratul Constantin a decretat duminica ca zi de repaus săptămânal, nu a făcut decât să legifereze o practică veche de secole printre creștini.

-Învățătura Noului Testament este clară, Noul a pus capăt Vechiului Legământ. Templul a fost distrus, jertfele au încetat, preoția a fost schimbată, sărbătorile Vechi Testamentale au luat sfârșit, Israelul a fost împrăștiat; ce rost mai avea, mai are, Sabatul?

-Apostolul Pavel spune că cine se întoarce la Lege este dator să o împlinească pe toată. Unii i-au din Lege numai ce le place și ce vor. Nu merge așa. (Galateni 5:3)

-Legea și Harul sunt două noțiuni diferite, iar pe alocuri în opoziție. Cine se întoarce la Legea mozaică a căzut din Har. (Galateni 5:4)

-Ținerea duminicii ca zi de odihnă nu calcă spiritul legii a 4-a care cere șase zile să lucrezi și a șaptea să te odihnești.

-Domnul Isus este Lumina, Stânca, Paștele, ... ; este în același timp și Sabatul celor credincioși.

II. IMPORTANT DE ȘTIUT CU PRIVIRE LA ZIUA DOMNULUI.

-Odihna săptămânală este un cadou din partea lui Dumnezeu pentru omul truditor. Știați că munca este o robie? (Genesa 3:17-19)

-În Ziua Domnului, după exemplul Apostolului Ioan, trebuie să fim în  Duhul. (Apocalipsa 1:10) Să lăsăm la oparte cele firești și să ne ocupăm de cele duhovnicești.

-Prin faptul că începem săptămâna cu Dumnezeu ne afirmăm crezul și identitatea.

-O zi de lucru în minus înseamnă profit mai puțin, dar prin aceasta ai ocazia să-ți afirmi încrederea în Domnul și convingerea că pentru tine există lucruri mai valoroase ca bunurile lumi acesteia.

-Ziua Domnului îți dă ocazia să insufli copiilor tăi (familiei) o viață cu principii.

-Cinstirea Zilei de odihnă este și un prilej de evanghelizare a celor din jur.

-Ziua de odihnă asociată cu lucrarea din Casa Domnului aduce har.

Prin urmare, suflete, fă din Ziua Domnului o zi specială pentru tine și familia ta... Degrevează-te de orice activitate lumească... Fă din participarea laolaltă cu ceilalți credincioși un moment central în programul tău săptămânal... Închină Ziua de odihnă Domnului și relației tale cu El... Scriptura spune: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești... ” (Exonul 20:8)