CE ESTE VIAȚA? Geneza 2:4-17
Autor: Ștefan Zambo  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de 12345 in 09/01/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1

CE ESTE VIAȚA? Geneza 2:4-17

 

Felul în care îți vezi viața îți modelează existența și destinul.

Modul în care își înțeleg oamenii viața este foarte divers:

Pentru unii viața este ceva lipsit de sens. / Pentru alții este un experiment într-un teren minat. / Pentru unii viața este asemenea unui carusel, când ești sus, când jos. / Pentru alții viața este ca un joc de cărții: trebuie să joci cu cărțile care ți-au căzut la împărțeală.

Cum ați defini viața? ... Care este viziunea despre propria viață? ...

Modul cum își definește cineva viața îi determină crezul, acțiunile, destinul.

Dacă crezi că viața este distracție, primordial pentru tine vor fi aventurile. Dacă crezi că viața constă în a avea cât mai multe, prioritar pentru tine va fi să aduni.

Care este concepția ta despre viață? ...

Răspunsul cel mai complet în ce privește definirea vieții îl aflăm în Biblie, Carte ce este supranumită și Cartea vieții.

I. VIAȚA ESTE OPERA LUI DUMNEZEU

Geneza 2:7Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu”.

Trăim într-un univers imens, pe o planetă uimitoare. O realitate extraordinar de complexă și variată. Oare în spatele acestei lumi ce abundă de viață se află un disign inteligent sau totul este rezultatul întâmplării?

Rațiunea ne cere să admitem că există un Creator. Elementara logică ne cere să credem că dacă există o construcție există și un constructor.

Sir Isaac Newton: „Acest prea frumos sistem al soarelui și cometelor poate purcede numai din sfatul și de sub stăpânirea unei ființe inteligente și pline de putere”.

-Ce este viața? -Opera lui Dumnezeu!

Exemplu: OCHIUL

Ochiul este o lucrare uimitoare. 100 de mii de mișcări zilnice. Fiecare ochi are o retină care deși are mai puțin de 2 centimetri pătrați, conține 137 milioane de celule fotosensibile. Până și C. Darwin a spus: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin selecție naturală, pare și o recunosc singur, o absurditate de cel mai înalt grad”.

Psalmul 14:1 „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu”.

Dwight Eisenhower: „Nu ai nevoie de creier să fi ateu. Orice prost poate să nege existența unei puteri supranaturale, pentru că simțurile fizice ale unui om nu o pot sesiza. Dar nu se poate ignora realitatea conștiinței, respectul pe care-l simți față de Legea morală, misterul vieții dintâi, ... sau minunata ordine a universului care înconjoară pământul nostru. Toate acestea dovedesc lucrarea binevoitoare a divinității... Această divinitate este Dumnezeul Bibliei și al lui Isus Hristros-Fiul Său.”

II. VIAȚA ESTE O ADMINSTRAȚIE

Geneza 2:8-9,15 Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii, și pomul cunoștinței binelui și răului...  Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească”.

Domnul Dumnezeu este proprietarul tuturor lucrurilor. Biblia spune: al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc. (Ps. 89:11) Noi suntem administratorii a ceea ce ne-a încredințat El, inclusiv propriile vieți.

Prima sarcină a primilor oameni, Adam și Eva, a fost să administreze, să aibă grijă de pământul lui Dumnezeu. Acest rol nu s-a schimbat. Toate lucrurile de care ne bucurăm, inclusiv viața, trebuie să le tratăm ca pe un credit plasat de Creatorul în mâinile noastre, credit pe care într-o zi trebuie să-l restituim, în limbaj Biblic, să dăm socoteala.

Viața, pământul de sub picioare, energia, sănătatea, înteligența, oportunitățile, relațiile, abilitățile, banii, timpul... le avem împrumutate de la Dumnezeu. Exită în Noul Testament o pildă rostită de Domnul Isus care definește foarte bine adevărul acesta: Pilda talanților din Matei 25.

La sfârșitul vieții fiecăruia din noi vom fi evaluați. Atunci fiecare vom primi felicitări, promovări și invitația la bucurie, sau, vom fi descalificați ți vom fi aruncați în întunericul de afară.

III. VIAȚA ESTE O ȘCOALĂ

Geneza 2:16-17 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: "Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit."

Viața este o școală permanentă cu teste periodice. Viața aceasta este o pregătire pentru cea viitoare, iar lucrurile pe care le aduce Dumnezeu în viețile noastre sunt lecții prin care El ne modelează și ne formează. Dumnezeu ca și pedagog încearcă constant caracterul nostru, credința și ascultarea noastră.

R. Warren: „Caracterul este revelat și dezvoltat prin teste, și întreaga viață este un test”.

Adam și Eva au picat testul credinței și ascultării de Dumnezeu. Prin interdicții, prin schimbări importante, răspunsuri întârziate, prin provocări dureroase, Dumnezeu ne modelează și testează. Despre împăratul Ezechea se spune că „Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru a cunoaște tot ce este în inima lui”. (2Cronici 32:31) Sunt teste și teste. Unele grele, altele care trec neobservate. Nimic însă în viață nu este neimportant. Maica Tereza spunea: „Unii oameni vin în viețile noastre ca o binecuvântare, alții ca o lecție”.

Să nu uităm că Domnul Dumnezeu vrea să trecem examenele vieții și să promovăm. / Să nu uităm că Șarpele cel vechi va căuta mereu să ne amăgească cu ispitele sale pentru a-i întoarce spatel lui Dumnezeu. / Să nu uităm că Dumnezeu nu îngăduie să fim provocați peste puterile noastre (1Corinteni 10:13) / Să nu uităm că cei care vor trece examenele cu răbdare vor primi cununa vieții. (Iacov 1:12)

Adam nu și-a însușit cum trebuie lecțiile credinței și ascultării de Dumnezeu și a picat testul. Și noi, ca și sămânța a lui Adam, de multe ori nu luăm note de trecere la materii ca și credință, ascultare, iubire, răbdare, umplându-ne în felul acesta de rușine.

Prin grația Tatălui ceresc avem însă o șansă unică și binecuvântată prin al doilea Adam, prin Domnul Isus. El a procurat pentru noi iertare la Golgota și ne poate oferi o natură nouă prin Duhul Sfânt, o natură care poate trece testele cu succes, sigur, dacă ne dăm Lui. El spune: Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Și: „Veniți la Mine toți cei trudiți și obosiți și Eu vă voi da odihnă.”

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 29
Opțiuni