• „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. 2Corinteni 3:18

Schimbarea la Față a Domnului Isus, relatată în toate cele trei evanghelii sinoptice, mi-a oferit recent prilejul să mă gândesc la faptul că Scriptura Sfântă vorbește și despre o schimbare, cumva asemănătoare, a celor credincioși lui Isus Hristos. Unul din versetele biblice care vorbește despre această binecuvântată schimbare este 2Corinteni 3:18, verset la care doresc să privim în continuare.

În context Apostolul Pavel, îndreptăținduși lucrarea în fața iudaizatorilor, face un contrast între Lege și Evanghelie, un contrast între slava ce a însoțit darea Legii și slava legată de Evanghelie. (Cuvintele slavă și slăvit apar în capitolele 3 și 4 din 2Corinteni de șaptesprezece ori.)

Când a fost dată Legea la Muntele Sinai s-au produs o serie de manifestări extraordinare. (Exodul 19) Până și fața lui Moise, care a stat în prezența Domnului, a strălucit de slavă. Apostolul însă subliniază faptul că această strălucire a fost una trecătoare, arătând caracterul temporar al Legii. „Moise, care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător”. (vr. 13)

Dacă însă slujba aducătoare de osândă a fost însoțită de slavă, cu cât mai mult slujba aducătoare de neprihănire. Expresia „slujba Duhului” este o referire la Evanghelie. Gloria evangheliei constă în ceea ce produce ea: eliberare de osânda pe care o pronunțase Legea.

”Gloriile evangheliei nu sunt de natură să atragă vederea fizică, ci conțin o excelență profundă și durabilă, care încântă duhul. Gloriile Calvarului eclipsează cu mult gloriile Muntelui Sinai”. (McDonald)

I. „Noi toți privim cu fața descoperită, ... ”

Cu durere apostolul constată că evreii erau greoi la minte, căci, spune el, „până astăzi, când se citește Moise, rămane o maramă peste inimile lor”, mahramă (voal) care este dată la oparte atunci când cineva îL acceptă pe Hristos.

Noi creștinii, cei care suntem în Hristos, nu avem fața acoperită. Noi toți privim cu fața descoperită slava Domnului. Dacă la Sinai numai Moise a avut parte de slava Domnului, în Noul Legământ toți avem privilegiul de a privi și a ne lăsa pătrunși de slava lui Dumnezeu.

„Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric", ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”. (2Cor. 4:6)

„Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;” (1Petru 2:9)

II. „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, ... ”

Oglinda în care privim și vedem slava Domnului este Cuvântul lui Dumnezeu. Oglinda este un intermediar în care nu ai imaginea reală ci reflecția. Același lucru se întâmplă și cu Sfânta Scriptură. În Cuvânt se oglindește chipul Domnului Isus. Acum nu-L vedem pe Dumnezeu față în față, ci doar cum Îl reflectă Cuvântul lui Dumnezeu.

Ajungând aici putem spune o sumedenie de lucruri despre Biblie. Iată câteva citate:

Scriitorul englez Dickens scria odată fiului său: “Am pus în cufărul tău un Nou Testament. E cea mai bună carte pe care lumea a cunoscut-o vreodată; alta mai bună n-are să cunoască niciodată.”

Heinrich Heine, poet german: “Lumina mea o datorez numai citirii unei singure cărţi. Unei cărţi? Da! Şi este o carte veche, simplă, modestă ca natura şi natura ca ea; practică şi nepretenţioasă la înfăţişare, ca soarele care ne încălzeşte, ca pâinea care ne hrăneşte; o carte care ne priveşte cu atâta dragoste şi bunătate, ca o bătrână. Această carte se numeşte pe scurt CARTEA-Biblia. Pe drept se numeşte ea şi Sfânta Scriptură. Cine a pierdut pe Dumnezeu, Îl poate găsi în această carte, şi cine nu L-a cunoscut, simte aici adierea Cuvântului dumnezeiesc.”

Immanuel Kant, filozof german: “Biblia este cartea a cărui conţinut singur mărturiseşte despre originea ei divină. Biblia este comoara mea cea mai de preţ, fără ea aş fi nenorocit. Ea descoperă adâncimea căderii noastre dar şi înălţimea dragostei lui Dumnezeu.”

III. „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului,

Noi, toți creștinii, privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă; ce? Slava Domnului, slavă la care nu au avut acces evreii în vechime.

Slava Domnului Isus este dată de frumusețea caracterului Său, dar și de poziția Sa la dreapta lui Dumnezeu.

Citind în Evanghelii ești mișcat de blândețea și smerenia Fiul lui Dumnezeu. Înțelegerea pe care o arată pentru păcătoșii cei mai depravați te uimește. Generozitatea cu care Își sacrifică Domnul viața pentru potrivinicii Săi ne umple de rușine. Acel „Tată iartă-i că nu știu ce fac”...

Și toate acestea în timp ce El este Domnul cel întronat la Dreapta măririi. Evanghelistul Marcu poveștește: „După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus singuri deoparte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la față înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare și foarte albe, de o albeață pe care niciun înălbitor de pe pămant n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise și stătea de vorbă cu Isus. Petru a luat cuvântul și a zis lui Isus: "Învățătorule, este bine să stăm aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, și una pentru Ilie." Căci nu știa ce să zică, atat de mare spaimă îi apucase. A venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; și din nor s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați!" (Marcu 9:2-7)

Petru amintește mai târziu: „În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe niște basme mesteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine cu ochii noștri mărirea Lui”. (2Petru 1:16)

IV. „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, ...

În măsura în care privim la slava Domnului Isus, în măsura în care suntem preocupați de Acela care a murit, a înviat și este înălțat în cer, suntem transformați în asemănare cu El.

Secretul birunței și al sfințeniei stă în a fi preocupați mai mult cu Hristos decât cu noi înșine sau cu oamenii din jurul nostru.

Să ne gândim la ucenici, din niște ignoranți fricoși Domnul a făcut niște oameni inspirați și plini de îndrăzneală. În Antiohia atât de mult se asemănau cu Hristos încânt i-au numit creștini. (Fp. 11:27)

Să ne gândim la propria noastră convertire, la propria noastră schimbare. Cum Dumnezeu „ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui,” (Col. 1:13)

Privind tot mai mult la Domnul Isus, preocupându-ne tot mai insistent cu slava Fiul lui Dumnezeu devenim tot mai asemenea Lui.

V. „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, ... ”

Schimbarea, transformarea noastră nu este bruscă, dintr-o dată, ci este un proces gradual: din slavă în slavă.

Nimeni, odată întors la Dumnezeu, nu ar trebui să se aștepte la miracole petrecute într-o clipă. Transformarea noastră în asemănare cu Hristos este un proces care se desfășoară pe tot parcursul vieții funcție de cât de perocupați suntem de Dumnezeu.

Îmi amintesc mărturia lui Dwight L. Moody care spunea că imediat după convertire se aștepta ca înțelepciunea lui Dumnezeu să-l lovească deodată ca un trăznet, așteptare care a fost bineânțeles zadarnică. Văzând că nu se întîmplă nici o minune s-a apucat să citească Sfânta Scriptură și pe măsură ce lectura și medita la Cuvântul lui Dumnezeu au venit iluminarea și maturitatea.

Din slavă în slavă până când vom ajunge în slavă, căci Domnul Isus s-a rugat așa: „Tată... Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una -Eu în ei, și Tu în Mine - pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan 17:22-24)

Creștinii astăzi de multe ori se confruntă cu ocara și nu cu slava, slavă pe care doar o pregustă prin credință. Va veni însă o zi foarte curând când cununile de spini vor fi transformate în cununi de slavă. Petru inspirat, vorbind prezbiterilor despre slava Domnului spun că, va fi descoperită în viitor și va fi oferită celor care au lucrat după voia lui Dumnezeu: „Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate vesteji, a slavei”. (1Petru 5:4)

VI. „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”

Lucrarea aceasta de schimbare este prin Duhul Sfânt. Adică, pe măsută ce ne ațintim tot mai mult privirea spre Domnul Isus, studiindu-L și contemplându-L, viețile noastre sunt transformate după chipul lui Hristos prin Duhul Sfânt.

Cu privire la lucrarea Duhului în noi apostolul Pavel spune la un moment dat: „Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, și pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntașii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. (1Corinteni 2:7-12)

S-au ridicat atâția lideri veroși în timp cu gând să distrugă Biblia și Biserica, zadarnică le-a fost însă truda căci și una și alta au supraviețuit glorios. De ce? Calea Domnului nu stă în vorbe meșteșugite alcătuite, cum spune apostolul la un momentdat, ci în putere, putere care vine de la Duhul Sfânt.

Sumtem peste măsură îndatorați Duhului pentru răbdarea și perseverența cu care a lucrat și lucrează în viețile noastre convingere, credință, creștere...

CONCLUZIE

Care este partea cea mai însemnată a acestor lucruri?

În vechime Moise era singurul care a avut parte de revelația slavei lui Dumnezeu. Astăzi, prin Evanghelia lui Hristos, avem cu toții parte de slava Domnului.

Mai mult, slava de care a avut parte Moise a fost una de suprafață și trecătoare. Slava care ne vine de la Domnul Isus este una interioară, care schimbă inimile, slavă care crește mereu până vom ajunge să experimentăm gloria eternă a lui Dumnezeu.

Ce este de făcut?

Apostolul continuă narațiunea despre slavă în capitolul 4 cu o concluzie: „De aceea, ... noi nu cădem de oboseală... nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu... ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.

În final apostolul scrie bisericii din Corint: „Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu”. (2Corinteni 4:14-15)