IAEBEȚ - Portretul unui om care se roagă (1Cronici 4:9-10)

Iaebeț a locuit în sudul Israelului pe vremea Judecătorilor și se constituie într-un subiet de reflecție pentru noi. Iaebeț, un ins cu un început modest, ajunge un fruntaș, prin rugăciune.

A. ÎNCEPUTUL

La naștere mama lui l-a numit Iaebeț, care se traduce prin tristețe sau durere.

De ce și-ar numi o mamă așa copilul? ...

În orice caz, ca și tânăr, nu poți fi prea fericit cu un așa nume.

Dacă cu numele dat copilului mama lui Iaebeț nu a fost prea inspirată, cu modul în care l-a crescut putem presupune că a fost alceva, căci cel mai adesea omul învață credința și rugăciunea de la părinți. „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22:6)

Iaebeț s-a rugat Domnului. Scriptura notează: „Iaebeț a chemat pe Dumnezeul lui Israel... ” Rugăciunea făcută cu credință l-a ridicat deasupra condiției sale. Cu toții vrem să ajungem mai cu vază, cunoaștem însă drumul? Bruce Wilinson, care a scris o carte comentariu pe lângă rugăciunea lui Iaebeț, spune: „Motivul pentru care unii bărbați sau femei ai credinței se ridică deasupra celorlalți este că ei gândesc și se roagă diferit decât cei mai mulți”.

B. RUGĂCIUNEA

-„Dacă mă vei binecuvânta... ” A binecuvânta înseamnă a vorbi de bine. Când Dumnezeu vorbește de bine pe cineva cerul se pune în mișcare în dreptul persoanei vorbite, căci, „nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca 1:37) Unii și-L imaginează pe Cel Prea Înalt ca fiind asemeni unui despot care ne pândește mișcările greșite pentru a ne lovi. Nimic mai fals. Dumnezeu este Tată minunat din care izvorăște zilnic tot ce ni se întâmplă bine. Invocarea binecuvântării divine la Iaebeț este ca o introducere.

-„... și-mi vei întinde hotarele, ... ” Având în vedere că Iaebeț a trăit în vremea în care Israel căuta să pună stăpânire pe țara Canaan, îndreptățită dorința omului. Ascultă Dumnezeu și rugăciuni prin care îi cerem lururi materiale? Biserica Domnului Isus are parte de o chemare spirituală și cerească. (Efeseni 1:3; Evrei 3:1) Nu îi este însă indiferent Domnului nici modul cum trăim pe pământ. Personal cred că nu există cerere care să fie rațională și îndreptățită și care să nu fie ascultată de Acela care dă soare și ploi și peste cei răi și peste cei buni.

-... dacă mâna Ta va fi cu mine... ” Mâna Domnului este un subiect uriaș în Scriptură. Mâna Domnului a creat toate lucrurile. Mâna Domnului a fost străpunsă pentru păcatele noastre. Mâna Domnului zidește Biserica. Mâna Domnului va curăți planeta de orice pricină de poticnire. Mâna Domnului... Și nu este vorba doar despre temele mari ale existenței, Mâna Domnului se manifestă și la nivel personal. Spiritualitatea autentică este dată de înțelegerea dependenței de Dumnezeu. Suflete, când ai cerut ultima dată Domnului ca Mâna Sa să fie cu tine? ... Este scris: „Căci Domnul își întinde privirea peste tot pământul, ca să sprijinească pe cei a căror inimă este întreagă a Lui”. (2Cronici 16:9)

-”... dacă mă vei feri de nenorocire, așa încât să nu fiu în suferință! ... ” Trăim într-o lume în care, de când cu păcatul, nenorocirile și suferințele sunt la ele acasă pe pământ. Dumnezeu, care îngăduie să ne rugăm pentru hotare fizice și spirituale întinse și pentru o înțelegere profundă a dependenței noastre de El, dorește să ne rugăm și pentru a fi izbăviți de rău. Satana, păcatul, ispita sunt cauzele primare ale tuturor relelor, iar Fiul lui Dumnezeu ne învață să spunem: „... și nu ne duce în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.”

C. FINALUL

Scurta biografie a lui Iaebeț se încheie cu o remarcă deosebită: „Și Dumnezeu i-a dat ce ceruse”.

Cronicarul omite ceva. În rugăciunea lui Iaebeț apare de mai multe ori expresia „dacă”. Prin ea Iaebeț pare că se angajează să facă anumite lucruri față de Dumnezeu dacă Acesta îl ascultă. Iacov, patriarhul, a rostit o rugăciune de felul acesta: Geneza 28:20-22.

Scriitorul cronicilor, care credem că s-a aflat sub inspirația Duhului ca și ceilalți autori ai Bibliei, nu consemnează angajamentul lui Iaebeț, ca și când ar fi vrut să spună: „Nu contează ce s-a angajat Iaebeț să facă față de Dumnezeu, dacă a reușit să se țină de cuvânt sau nu, contează ce a făcut Dumnezeu pentru Iaebeț. Dumnezeu l-a binecuvântat în așa măsură încât în timp a ajuns „mai cu vază decât frații săi”.

O lecție importantă pentru noi: este important ce facem noi în relația cu Tatăl ceresc, determinant este însă ce face El în relația cu noi. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. (Efeseni 2:8-9)

În final, poate lecția cea mai importantă pe care ne-o oferă Scriptura prin această scurtă biografie este următoarea: CEEA CE ÎNCEPE TIMID ȘI SLAB NU ESTE OBLIGATORIU SĂ SE TERMINE LA FEL. Am putea spune că Iaebeț a avut un start ratat în viață, dar prin credința în Dumnezeu manifestată în rugăciune, omul acesta și-a depășit condiția reușind mai bine ca alții.

Poate că și noi la un moment dat suntem loviți de tristețe, ajungem dominați de tot felul de complexe, soarta n-i se pare nefavorabilă, durerea devine un mod de a fi, ... Istoria aceasta a lui Iaebeț vine ca o încurajare, cu Dumnezeu poți reuși. Cineva inspirat spunea: „Oamenii mari ai Bibliei au ajuns mari nu pentru că au fost ei extraordinari, ci pentru că au crezut și s-au încrezut într-un Dumnezeu extraordinar.

Și chiar dacă în scurta noastră trecere prin viața de pe pământ nu ne sunt împlinite toate așteptările, să continuăm să ne încredem în Domnul. Iaebeț era, ca toți evreii ajunși din Egipt în Canaan, în căutarea unui pământ pentru a-uși așeza cortul vremelnic. Credincioșii în Hristos au promisiunea unui pământ și a unui cort veșnic în Raiul lui Dumnezeu, unde tristețea și durerea nu vor mai fi. Aleluia!