Închinarea în Duh și Adevăr!

                                          Ioan 4:23-24

            „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.

          Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”

          Domnul Isus Cristos i-a explicat pe îndelete femeii samaritene că sosise vremea în care credincioșii să nu se mai închine în fața altarelor făurite de mâini omenești, nici chiar înaintea chivotului.

            Prieten drag, să știi că de două mii de ani, de la jertfa Mielului lui Dumnezeu, centrul de greutate al credinței din exterior s-a mutat în adâncul inimii, acolo unde omul duhovnicesc se întâlnește în taină cu Dumnezeul care este duh și adevăr.

            „A venit ceasul”, a zis Mântuitorul; odată cu moartea ispășitoare și învierea Fiului lui Dumnezeu, adevărata închinare nu mai depinde de un loc fizic, precum muntele Garizim sau Templul din Ierusalim, unde oamenii obișnuiseră să se închine. „Dumnezeu este Duh”, și relația omului cu Dumnezeul cerului, Mântuitorul lumii, devine una duhovnicească, autentică, împlinită prin închinarea „în duh și în adevăr”.

           De fapt Domnul Isus voia să spună, în dialogul Lui cu femeia samariteană, că nu locul închinării contează în relația cu Dumnezeu, ci starea spirituală a celui ce vine în fața Tronului de har.

           În zadar îți faci cruce când treci pe lângă o Biserică, sau te închini în fața unui crucifix, dacă nu ai o relație de fiu cu Tatăl ceresc. Dacă nu primești mântuirea prin jertfa Domnului Isus, adusă pe crucea din Golgota, închinarea ta nu „urcă” la cer.

            După cuvintele Domnului Isus, oricare credincios, mântuit prin jertfa de la calvar, se poate ruga și Îl poate găsi pe Dumnezeu oriunde: la Biserică, acasă, în cămăruță, în călătorie… „conectându-se” prin har cu cerul, în duh și adevăr.

            Ce înseamnă să te rogi în duh și adevăr?

            Apostolul Pavel ne lămurește cum să ne rugăm în duh prin exemplul său personal. 1 Corinteni 14:15: „…Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea. ”

            Apostolul arată aici că există un echilibru spiritual în închinare, adică rațiunea trebuie să conlucreze în mod armonios împreună cu Duhul lui Dumnezeu. Altfel, omul este ori firesc, ori cade într-o formă de fanatism.

         Prin urmare, atunci când te rogi lui Dumnezeu, spui cuvinte gândite, filtrate prin minte, fără să „bolborosești”. Dar poți să te rogi cu duhul, însă, atunci mintea este „fără rod”, ne spune apostolul în versetul 14 din cap. 14. Lucrul acesta înseamnă că Duhul preia controlul asupra cuvintelor pe care le rostim, pentru că, așa cum este scris în Epistola către Romani, de multe ori nu mai știm cum să ne rugăm 8:26: „Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.”

            Înțelegem din dialogul Domnului Isus cu femeia samariteană că trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl, pe care nu Îl vedem cu ochii de carne, ci Îl cunoaștem doar prin Duhul Sfânt, care ni L-a descoperit pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Domn și Mântuitor.

            Citind Psalmul 33:2 parafrazat descoperim lucrurile cam așa: Când vine Duhul Sfânt, mai întâi îți preia gândurile, adică vine la nivelul minții (este ca untdelemnul de preț, care este turnat pe capul tău), apoi coboară și face ungerea ochilor și ale urechilor, astfel că în timpul rugăciunii nu te mai interesează ce se întâmplă în jurul tău. Tu ai conexiunea prin Duhul, cu Dumnezeul cerului. (…untdelemnul coboară pe barbă), înseamnă că Duhul îți conduce limba ca să rostească cuvintele lui Dumnezeu și minunile Sale. În final, (untdelemnul, coboară pe marginea veșmintelor tale), ceea ce înseamnă că toată ființa îți este de acum preluată și ancorată în Dumnezeu. Nimeni și nimic nu-ți mai poate întrerupe dialogul tău cu Dumnezeul nevăzut.

  Apoi, după cuvintele Domnului, rugăciunea trebuie făcută în Adevăr. Dar ce este Adevărul?

           Adevărul nu este doar o idee sau o oglindire a realității în gândire și în vorbire, ci este însuși Cristos Domnul, de aceea rugăciunea rostită în „adevăr” trebuie să se transpună în faptele bune pe care le faci zi de zi.

            Ioan 14:6 „Isus a zis: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

            Așadar, nu poți fi primit înaintea lui Dumnezeu Tatăl dacă Îl ignori pe Fiul Său; nu ai cum să-L „ocolești” pe Isus Cristos care Și-a dat viața ca răscumpărare pentru omul căzut în păcat. Nu poți să te rogi înaintea unei icoane sau înaintea unui crucifix și nici în fața chipului Mariei, ca să fii primit înaintea Tatălui.

           Cuvintele Domnului Isus sunt clare, ferme, adevărate: numai în Numele Lui ești primit Înaintea lui Dumnezeu, și doar așa rugăciunea ta este ascultată de către Tatăl care este duh și adevăr.

            Lucrul acesta nu-l spune un om oarecare, ci însuși Domnul Isus, Mântuitorul.

            Prin urmare a te ruga în adevăr, înseamnă a te ruga în Numele Domnului Isus.

Ioan 14:13-14 „…orice veți cere în Numele Meu (adică în Adevăr), voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.”

            Rugăciunea în duh și în adevăr se face cu sinceritate, în prezența Duhului Sfânt și în acord deplin cu voia și iubirea lui Dumnezeu. El nu Se lasă impresionat de locurile așa zis„sfințite” din inițiative și prin mijloace omenești, ci doar de starea de curăție interioară. Rugăciunea făcută în duh și în adevăr, dintr-o inimă curată, sinceră, este bine primită înaintea lui Dumnezeu și este răsplătită.