PSALMUL 23

Cartea psalmilor este poate cea mai iubită parte a bibliei și cu siguranță cea mai citită. Psalmii pun în evidență stările sufletului și relația omului cu Dumnezeu într-un mod foarte deschis și profund. Psalmul 23, unul din mulții psalmi ai regelui cant-autor evreu David, este poate cea mai îndrăgită parte a Sfintelor Scripturi. Să încercăm împreună a desface și înțelege cuvintele acestui psalm întru binecuvântarea noastră.

Versetul 1: „Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic”.

a) „Domnul este... ” Este cu adevărat? ... De-a lungul mileniilor fenomenul de negare a lui Dumnezeu era rar, în ultima decadă însă agnosticii și ateii sunt tot mai mulți. Cu toate acestea adevărul se încăpățânează să rămână în picioare: Domnul este. Creația cere să existe un creator, iar binele și iubirea trebuie să aibă o sursă primară.

b) „... păstorul meu: ... ” Pentru mulți pentru care Domnul este, Acesta este distant și rece. Pentru regele David Dumnezeu este o chestiune foarte personală: Domnul este al meu, Dumnezeu este păstorul meu. Omule, dacă Dumnezeu este al tău tu ești cel mai bogat din lume, dacă Domul este păstorul tău tu ești în siguranță deplină. Rege al lui Israel, dacă Dumnezeu este păstorul tău, tu nu poți face ce vrei.

c) „... nu voi duce lipsă de nimic”. Psalmistul, după ce postulează faptul că Domnul este păstorul lui, continuă în restul cântării enumerând consecințele acestui fapt și începe afirmând că nu duce lipsă de nimic. Atenție, David nu spune aici că are de toate! ... Autorul vorbește despre lipsuri, cu ale cuvinte, vorbește despre nevoile de bază pentru subzistență, nevoi care sunt asigurate de Dumnezeu cu perseverență celui credincios. (Psalmul 37:25)

Versetul 2: „El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; ”

a) Viziunea pastorală este evidentă la David, cel care a crescut lângă oile familiei. Un cioban știe mai bine ca oricine că oile au nevoie în primul rând de o pășune verde, de un izvor de apă mai apoi și de odihnă în final. Dar omul oare nu tânjește tot după aceste lucruri? ... Domnul și numai Domnul poate oferi îndestulare și siguranță. Domnul Isus își dă trupul și Duhul celui flămând și însetat după neprihănire. El strigă: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)

Versetul 3: „îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său”.

a) „îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, ... ” Sufletul? ... Omul spre deosebire de animale (oi, în cazul de față) are un suflet, un suflet care nu poate fi îndestulat nici cu cărnuri grase, nici cu băuturi dulci. Dacă sufletul omului este flămând și tulburat toate oasele tremură (Iov4:14) Dumnezeu este acela care înviorează sufletele obosite de păcat și încercări, El este acela care călăuzește cugetele oamenilor pe cărările vieții. „Dumnezeu mă încinge cu putere și mă povățuiește pe calea cea dreaptă”, va spune David după ce a fost scăpat de Domnul din mâna tuturor vrăjmașilor săi și din mâna lui Saul. (Psalmul 18:32)

b) „... din pricina Numelui Său”. Iată un rege umil. Un om care înțelege că binele și bunăstarea de care se bucură nu se datorează lui însuși ci îndurării lui Dumnezeu. Viața și mântuirea, înțelepciunea și prosperitatea, puterea de a trece peste încercări, toate, sunt rodul harului divin, harului general și harului special. Lui Israel Dumnezeu îi spune: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi”. Bisericii i se amintește: „Nu vă înșelați preaiubiții mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui”. (Iacov 1:16-18)

Versetul 4: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângăie”.

a) „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine... ” Pământul este o vale în care primejdia este la tot pasul. Din pricina păcatului norul morții umbrește întreaga realitate. Este o mare încurajare să știi că Atotputernicul este cu tine. Domnul a promis asistența Sa pentru cei credincioși, în viață în general și în lucrarea Lui în special. Iar cât privește momentul în care moartea își va desăvârși lucrarea cu trupurile noastre, cel mai rău lucru devine cel mai bun lucru, deoarece aduce, „a fi cu Hristos pentru totdauna”. (2Corinteni 5:1-9)

b) „... Toiagul și nuiaua Ta mă mângăie”. Omul este o făptură dependentă de ocrotirea și călăuzirea lui Dumnezeu. Păstorul folosește toiagul pentru ocrotirea turmei. Nuiaua disciplinării este folosită pentru călăuzire. Oaia este o făptură cu posibilități limitate, după cum bine știm, mai degrabă simte nuiaua direcționării decât toiagul apărării. Așa este și omul... Dar, conștienți fiind de prezența indispensabilă a Domnului în viețile noastre ar trebuie se fim încurajați și mângăiați: Isus Domnul ocrotește și călăuzește turma Sa binecuvântată, iar oile Sale ascultă glasul Lui și merg după El. (Ioan 10:27)

Versetul 5: „Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el”.

a) Israel avea promisiunea divină de ocrotire în fața vrăjmașilor; evreii erau o națiune de preoți între popoarele lumii; Ierusalimului i-a fost promisă bucuria abundenței de binecuvântări fizice pe pământ. Bisericii îi sunt făgăduite binecuvântări spirituale cu începere de pe pământ, binecuvântări ce vor fi desăvârșite în cer. (Efeseni 1:3-12) Domnul oferă ocrotire și călăuzire turmei Sale aici în vale, și cât de dependenți suntem de ele, însă, masa, uleiul și paharul plin al bucurie depline le vom experimenta doar în Împărăția lui Dumnezeu din veșnicie. Toate promisiunile puse înaintea celor credincioși sunt posibile datorită lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Când te gândești la cine am fost în lume și la ce suntem în Hristos, ești inspirat să exclami asemeni lui Guy King: „Ce cerșetori norocoși suntem!"

Versetul 6: „Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”.

a) Regel David afirmă:

-Domnul este păstorul meu, și, pentru că Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. În viață, în moarte și dincolo de moarte El îngrijește de mine.

-David, poți să fi mai clar: în ce fel îngrijește El de tine, de nu vei duce lipsă de nimic?

-El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; // îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, // El este cu mine chiar și în valea umbrei morții, // El mă ocrotește și mă călăuzește cu toiagul și nuiaua Lui, // îmi întinde masa în fața potrivnicilor mei; îmi unge capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.

Deci, da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele. Și mai rețineți ceva, voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”.

Parcă regele David ar vrea să spună: întrucât cu Domnul lipsă nu voi duce de nimic, mă mut la El, pentru totdeauna voi locui în Casa lui Dumnezeu. (Evrei 10:19-25)

J. Vernon McGee notează la finalul comentariului său la Psalmul 23: „Poate că noi nu suntem oi de mare rasă, și oricum, oile nu valorează prea mult, dar avem un Păstor extraordinar! Dacă vă doriți făgăduințele minunate ale acestui psalm, ele pot fi ale voastre. Acest lucru este posibil dacă Păstorul care Și-a dat viața pentru oi este Mântuitorul vostru personal”.