„Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor, și nu și-au iubit viața chiar până la moarte.” (Apocalipsa 12:11)

   Istoria este plină de suflete care au plătit scump îndrăzneala de a fi creștini; milioane de bărbați și femei anonimi care au fost gata să renunțe la viață de dragul lui Hristos. Când aflăm de mărturia câte unuia din ei suntem cercetați și vai, cum ar trebui să ne rușinăm, noi, creștinii nominali, care trăim într-o vreme de așa libertate și prosperitate, și care totuși ne văităm de tot nimicul.

    Se poveștește că Sava a fost un creștin care a trăit în Târgoviște. În anul 370 d. Hr. conducătorii geți de pe pământul Daciei au poruncit stârpirea creștinilor; cu această ocazie, mulți au fost omorâți. La o întrunire, cei din conducerea orașului au pășit în față să jure că nu au mai lăsat nici un creștin în oraș. Dar Sava care era de față a strigat: „Nimeni nu trebuie să jure, fiincă eu sunt creștin”. Magistratul l-a întrebat dacă el este un om cu vază sau dacă are avere. „Nu”, i s-a răspuns, „nu are decât hainele pe el”. După ce s-a gândit puțin, magistratul a zis: „Dați-i drumul, căci un așa om nu poate să ne facă nici bine, nici rău”: Puțin mai târziu, se pare că i-au pus în vedere să nu mai meargă în alte părți, dar de sărbătoarea Paștelui el s-a dus. La trei zile după Paște, orașul a fost înconjurat de trupele conduse  de Atarid. Acesta l-a prin și a poruncit să fie biciuit cu brutalitate. A doua zi i-au smuls mădularele legându-le de osiile a două căruți, iar în ziua următoare, Atarid a poruncit să fie omorât prin înec. Soldații l-au dus la râu și acolo s-au hotărât să-i dea drumul. „El nu e vinovat de moarte, iar Atarid nu va ști nimic”, au zis soldații. Dar Sava le-a răspuns: „Nu vă pierdeți vremea degeaba, facețivă datoria. Eu văd ceea ce voi nu vedeți, pe celălalt țărm al râului așteaptă o mare mulțime să-mi primească sufletul în glorie”. Atunci l-au executat. El a fost martirizat la 12 aprilie 372 d. Hr. la Târgoviște. Sava a mărturisit că se merită să-L urmezi pe Hristos. El, asemeni multor altora, nu și-a iubit viața chiar până la moarte, căci avea ochii ațintiți la ce-l aștepta dincolo de râu.

    Apocalipsa 12, cu 11, spune: „Ei l-au biruit... ” Cine sunt ei ? Contextul prezintă un conflict cosmic. Ei, sunt cei de partea lui Dumnezeu; oamenii (evreii credincioși). Pe cine l-au biruit? Pe balaurul cel mare; Satana. Cum l-au biruit? În trei modalități:

1) Prin sângele Mielului;

2) Prin cuvântul mărturie lor;

3) Și prin faptul că nu și-au iubit viața, ci dimpotrivă, au fost gată să moară.

Toată Scriptrua mărturisește în favoarea sângelui vărsat de Fiul lui Dumnezeu la Golgota. Cu adevărat, este o putere miraculoasă în sângele Mielului. Biruitorii sunt cei care s-au încrezut în jertfa Domnului Isus pentru mântuire și L-au mărturisit pe Hristos. La acest al doilea punct cred că ar trebui să înălțăm o rugăciune către Prea Bunul Dumnezeu să ne ierte și să ne echipeze. Da, a-l mărturisi pe Domnul într-o lume dominată de cel rău, este riscant. Biruitorii însă nu iubesc lumea, nu-și iubesc nici chiar propriile vieți, ci sunt gata să le jertfească cu bucurie pentru Dumnezeu, știind că în felul acesta le vor mântui.

    Domnitorul Alexandru Ioan Cuza trecea odată prin popor. Un țăran a ieșit din mulțime și s-a îndreptat cu pași nesiguri spre el, făcându-i următoarea plângere: „Ieri, pe când îmi făceam munca la boierul meu, acesta, fără ca eu să fi făcut ceva necuviincois, ci doar întrebându-l de un lucru, m-a scuipat pe față. Fă-mi dreptate măria ta!” Cuza l-a privit, l-a chemat mai aproape și l-a sărutat, spunându-i: „Du-te la boier și spune-i că acolo unde te-a scuipat el te-a sărutat Vodă!”

În aceasta constă biruința. Perspectiva suferinței și a morții premature și chinuitoare îngrozește pe mulți creștini. Cartea Apocalipsa, în ciuda faptului că pe cei mai mulți îi sperie, este o revelație care proclamă biruința. Acolo unde Satan și lumea lui scuipă, Prea Bunul Dumnezeu și îngerii sărută. A-ți auzit cu siguranță de expresia biblică; Sânul lui Avraam... Prin urmare, nu te teme creștine (ă); încrede-te în Hristos, proclamă-L cu mult curaj, fi gata să pierzi totul, chiar și viața, și vei fi numărat printre biruitorii Domnului.