Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”(Psalmul 22:1) Sunt momente în viața fiecăruia dintre noi când cerul pare închis. Ne rugăm… și nu primim răspuns. Plângem… și parcă nimeni nu ne aude. Strigăm… și ecoul se întoarce gol. David, omul după inima lui Dumnezeu, a trecut pe aici. Și nu i-a fost rușine să spună durerea lui cu voce tare. Dar Scriptura ne arată un adevăr cutremurător: Dumnezeu poate să tacă, dar nu pleacă niciodată. „Căci Domnul nu leapădă pe vecie.”(Plângerile lui Ieremia 3:31) Tăcerea lui Dumnezeu nu este abandon. Este uneori o probă, alteori o pregătire. Avraam a tăcut ani întregi fără copil. Iosif a stat în închisoare, uitat de oameni. Iov a pierdut totul într-o clipă. Isus a strigat pe cruce… și cerul a rămas tăcut. Și totuși, în spatele tăcerii, Dumnezeu lucra. „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”(Ieremia 29:11) Poate azi nu înțelegi de ce plângi. Poate nu vezi ieșirea. Poate te întrebi dacă mai are rost să te rogi. Dar Scriptura spune: „Chiar dacă umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.”(Psalmul 23:4) Observă: Nu spune că nu va fi vale, ci că Dumnezeu va fi acolo. Dumnezeu nu ne promite drumuri fără lacrimi, dar ne promite prezența Lui în mijlocul lacrimilor. „Domnul este aproape de cei cu inima frântăși mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.”(Psalmul 34:18) Dacă azi ai inima frântă, dacă te simți slab, dacă ești obosit… Ești exact în locul unde Dumnezeu se apropie cel mai mult. Nu renunța. Nu te opri. Nu tăcea când te doare. Pentru că dimineața vine. „Seara vine plânsul, iar dimineața veselia.”(Psalmul 30:5) Dumnezeu încă scrie povestea ta. Și ultimul capitol nu este durerea, ci biruința. Amin.