„... SĂNĂTOȘI ÎN CREDINȚĂ” (Tit 1:1-16)

„…ca să fie sănătoși în credință.” (versetul 13)

Frații și surorile din Creta, și mai ales prezbiterii, trebuiau să fie sănătoși în credință. Sănătoși în credință? Dar ce, credința se poate îmbolnăvi? Da, credința se poate îmbolnăvi, dar se poate și vindeca!

Care sunt „virușii” care pot îmbolnăvi credința unui om?

Pericolele pentru credință sunt numeroase. Potrivit cu Tit 1 primejdiile de îmbolnăvire a credinței vine din partea lenei, a minciunii, și a mândriei.

A. LENEA

„În adevăr, mai ales printre cei tăiați împrejur, sunt mulți nesupuși, flecari și amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învățând pe oameni, pentru un câștig urât, lucruri pe care nu trebuie să le învețe. Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: "Cretanii sunt totdeauna niște mincinoși, niște fiare rele, niște pântece leneșe. Mărturia aceasta este adevărată.” (Tit 1:10-13^a)

McDonald: „Aici Pavel îi amintește lui Tit cu ce fel de oameni are de a face. Această caracterizare de o deosebită franchețe și causticitate se potrivea învățătorilor falși și în general cretanilor. Pavel îl citează pe Epimenides, unul din proprii lor purtători de cuvânt, care a trăit în jurul anului 600 Î. Cr. și care i-a numit mincinoși, fiare sălbatice, mâncăcioși leneși.”

„Lenea este o cucoană mare”, spune o vorbă din bătrâni.

„Adevărat este cuvântul acesta și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni! ” (Tit 3:8)

Există o lene a mâinilor și există o lene a creierului. O lene în cele materiale și o lene în cele spirituale. Biblia spune: „Cine lucrează cu o mană leneșă sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogățește”. (Proverbe 10:4) Lenea în ce privește cititul Scripturii, lipsa de disciplină în ce privește rugăciunea, neparticiparea constantă la întâlnirile fraților, refuzul de al mărturisi pe Domnul, (... ) toate acestea conduc la sărăcie spirituală.

B. MINCIUNA

„... De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoși în credință și să nu se țină de basme evreiești și de porunci date de oameni care se întorc de la adevăr. Totul este curat pentru cei curați; dar pentru cei necurați și necredincioși, nimic nu este curat: până și mintea și cugetul le sunt spurcate.” (Tit 1:13b-15)

Prezbiterii trebuiau să aibă o învățătură curată fidelă adevărului Evangheliei.

„Miturile” iudaice se referă îndeosebi la hagadot, povestiri care dezvoltă și explică *narațiunile biblice. *Fariseii și alții care încercau să extindă și să aplice *Legea biblică la contextul lor erau siliți să construiască spețe, în care să detalieze modul în care regulile *Vechiului Testament se aplică unei situații specifice; se pare că astfel de tradiții legale contestă Pavel aici. (eBiblia. ro)

McDonald: „Tit trebuie să-i prevină să nu-și îndrepte mintea spre basme evreiești și porunci date de oameni care se întorc de la adevăr. Iudaizatorii trăiau într-o lume a fanteziilor religioase și a regulilor bazate pe consumul de alimente curate și evitarea celor necurate, precum și pe păzirea de întinarea ceremonială. Referitor la acestea, Pavel spune la Coloseni 2:23: „Aceste lucruri au,  în adevăr, o aparență de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie falsă și o asprime față de trup, dar nu sunt de nici un preț împotriva mulțumirii firii pământești."

Și astăzi este plină lumea religioasă de „iudei” guralivi care întorc oamenii de la adevărul Evangheliei. Apostolul spune că, prezbiterii trebuie să se țină de Cuvântul adevărului ca să poată fi înstare să ofere învățătură sănătoasă. ( Tit 1:9) După cum hrana nesănătoasă poate îmbolnăvi trupul, tot așa învățătura nesănătoasă aduce prejudicii sufletului.

„Dar de întrebările nebune, de înșirările de neamuri, de certuri și ciorovăieli privitoare la Lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice.” (Tit 3:9)

C. MÂNDRIA

„Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună”. (Tit 1:16)

„Lauda de sine nu miroase bine”, spune o vorbă. E bine să fi lăudat, nu însă de tine însuți, ci de faptele tale. Autenticitatea credinței este dovedită prin fapte.

„În Vechiul Testament, „cunoașterea lui Dumnezeu” era parte a legământului pe care se întemeia relația cu El; la nivel personal, acest fapt presupunea o foarte profundă relație de credincioșie față de El. Dar orice pretenție era mincinoasă câtă vreme nu era însoțită de o raportare corectă la ceilalți și supunere față de Scripturi (Osea 8:2–3; Ier. 22:16)”. (eBiblia. ro)

Cea dintâi și cea mai gravă maifestare a mândriei este neascultarea. Neascultatrea de Dumnezeu i-a distrus pe primii oameni. Neascultarea și nesupunerea bântruie lumea întreagă asemeni unui virus foarte contagios care îmbolnăvește pe mulți chiar și în poporul lui Dumnezeu.

”Trăsăturile, mai mult sau mai puțin acuzate, ale omului firesc nu sunt șterse prin întoarcerea lui la Dumnezeu. Unul rămâne mai înclinat să poarte o minciună, altul spre lene sau spre mândrie. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să învețe să și cunoască propriile tendințe și, cu ajutorul Domnului, să vegheze apoi să nu le permită să se manifeste. Așadar nesupunerea! Cea a copiilor față de părinții lor riscă să se arate mai târziu față de învățătura divină (v. 10). Și Dumnezeu nu recunoaște lucrările celui ce nu se supune autorității Cuvântului Său.” (eBiblia. ro)

CONCLUZIE

Atunci când se îmbolnăvește credința, mustrarea poate aduce vindecare. „De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoși în credință.” Biblia spune: „Căci sfatul este o candelă, învățătura este o lumină, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții”. (Proverbe 6:23) Mustrarea regelui David de către prorocul Natan la condus pe rege la pocăință și îndreptare; mustrarea aplicată public de Pavel lui Petru în Antiohia a fert Biserica de o separare periculoasă între evrei și neamuri. (2Samuel 12:1-14; Galateni 2:11-16) „Cel ce leapădă certarea își dispretuiește sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.” (Proverbe 15:32)

N. Moldoveanu: „Mustrarea este un leac pentru credincioșii care calcă alături de drumul sfințeniei și al adevărului. Este un leac pentru vindecarea credinței.

După câte se vede, credința se mai poate îmbolnăvi, dar se poate și vindeca. Nu oricine poate întrebuința cu folos leacul mustrării. Pentru folosirea lui trebuie o pregătire specială și o lepădare de sine reală. Să se vadă și să se simtă duhul dragostei lui Dumnezeu chiar și în cea mai aspră mustrare”.

Uneori este nevoie de mustrare, alteori de mustrare aspră, sau chiar de mustrare repetată. ”După întâia și a doua mustrare, ... ” (Tit 3:10^a) Dacă însă mustrarea cu lepădare de sine și în dragoste poate aduce vindecarea credinței.

McDonald: „Cu ce materie primă nepromițătoare trebuia să lucreze Tit! De ajuns să-l descurajeze pe orice misionar! Dar Pavel nu îi consideră pe acești oameni iremediabili, nici nu-l sfătuiește pe Tit să-i abandoneze. Prin evanghelie există nădejde pentru toate categoriile de oameni, chiar și pentru cei mai de jos. Și astfel Pavel își sfătuiește asistentul să-i mustre aspru, ca să fie sănătoși în credința creștină. Unii din oamenii aceștia puteau deveni nu doar credincioși exemplari, ci și presbiteri evlavioși din bisericile locale. Pasajul acesta e plin de încurajări pentru lucrătorii creștini în câmpuri de misiune dificile ale lumii. În fapt, care dintre câmpurile de misiune nu este greu? Dincolo de josnicia, obtuzitatea și nepăsarea oamenilor, există întotdeauna viziunea că aceștia vor deveni sfinți plini de har, curați și credincioși”.