Templul lui Dumnezeu

                                          1 Corinteni 3:16-23

        „Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?

        Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: și așa sunteți voi.

        Nimeni să nu se înșele: Dacă cineva dintre voi se crede înțelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înțelept.

           Căci înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor. “

            Și iarăși: „Domnul cunoaște gândurile celor înțelepți. Știe că sunt deșarte. “

            Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:

          fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre,  și voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.”

           Toate lucrurile vin și toate trec pe acest pământ; se duc și cele bune și cele rele. Totul este în mișcare și nimic nu este statornic și nici veșnic în lumea aceasta. Doar Unul singur, Dumnezeu care locuiește în cer rămâne în veac și în veci de veci. În El nu este nici umbră de schimbare.

            Ferice de omul care se încrede în Dumnezeu și de cel care Îl ia ca sprijin și ajutor în fiecare zi a vieții de credință, începând din „dimineața” nașterii din nou și până în „seara” plecării la cele veșnice.

           Cei ce duc o viață de credință curată, nu se clatină când vin „furtunile” și nici nu se „prăbușesc” atunci când vin șuvoaiele; dimpotrivă ei se înnoiesc în fiecare zi în sufletul și duhul lor, iar Domnul Dumnezeu își găsește plăcerea să locuiască într-o asemenea „casă” sfințită, curățită de orice fărădelege.

            Locuiesc în centrul Bucureștiului și văd de jur împrejur pe toate străzile case în ruină. Unele sunt părăsite, nelocuite, altele deși au locatari, sunt neîngrijite, gata să se prăbușească.

            Toate aceste case erau odinioară frumoase, locuite de oameni și erau pline de viață. În ele locuiau familii cu părinți și copii unde era bucurie și veselie.

         Oamenii îngrijeau de locuințele lor și când se deteriora ceva, imediat reparau; le întrețineau în bună stare, astfel ca să se simtă bine și în siguranță în interiorul lor.

            De ce au rămas goale și de se distrug? De ce nu mai este veselia și nici bucuria de altădată în ele?

            Pentru că unii au „plecat”, iar pe alții nu-i interesează starea lor.

          Mă uit astăzi în Biserici unde altădată era putere în rugăciune, imnurile slavei erau cântate de tot poporul, slujbele erau pline de viață spirituală, oamenii erau întăriți în nădejde și credință, iar Duhul Domnului lucra cu putere mare în adunare.

            Dar, timpul a trecut oamenii de altădată plini de Duhul sfânt au „plecat” și „clădirile spirituale” încep să se „năruiască”, (nu vorbesc de clădirile în care se adună credincioșii) ci de casa (ființa credincioasă), în care ar trebui să locuiască cu plăcere și bucurie Duhul lui Dumnezeu. Să fie bucurie în Duhul Sfânt și poporul să se zidească spiritual.

          Cândva eram în „clocot” pentru Dumnezeu, eram implicați în lucrările Bisericii, alergam în stânga și în dreapta ca să facem voia lui Dumnezeu. Dar ceva s-a întâmplat pentru că nu mai suntem „activi”, nu mai dorim așa de mult părtășia cu frații, am devenit goi pe dinăuntru, singuratici și încet ne răcim și părtășia se destramă!

          Am devenit niște credincioși de duminică, fără vlagă, fără puterea Duhului; avem doar o formă de evlavie. Nu ne mai interesează dacă un mădular este în suferință, sau dacă fratele nostru este într-o „încercare” grea.

            De ce am ajuns în starea aceasta? Ce întâmplă cu Biserica Domnului?

            De ce „Biserica” Domnului are soarta caselor din mijlocul capitalei?

          Am obosit oare, pe cale? Ne-am pierdut nădejdea și credința în revenirea Domnului Isus, așa cum ne-a spus?

        Unii dintre noi am fost scoși din lucrare, batjocoriți și „răniți”, alții au luat hotărâri pripite și au plecat crezând că vor da de mai bine; cu toții parcă, ne-am îndepărtat de Biserică.

           Toate acestea și multe altele, duc la golirea de credință și la „năruirea” multor suflete, altădată puternice pe cale. Oare, îi pasă cuiva de starea aceasta a lucrurilor? Îi pasă cuiva de faptul că „mor” multe suflete?

            Dumnezeu însuși ne amintește în versetul 16, cu o „ușoară” mustrare: „Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” Nimeni nu are voie să stea nepăsător!

            Prin urmare, fiecare credincios trebuie să lucreze, să se zidească, să „repare” orice „fisură” care apare în credincioșie, sau în nădejde, să citească Scripturile și să le împlinească în fiecare zi, pentru ca să nu se „dărâme casa” pe care Domnul o numește Templul Său și unde vrea să-Și găsească plăcerea.

        Noi nu mai suntem ai noștri și nu „oamenii” stăpânesc peste noi, ci suntem „proprietatea” lui Dumnezeu de aceea trebuie să ne îngrijim de trupul pe care Domnul Dumnezeu îl vrea cu gelozie pentru Sine.

            Versetul 23: „…și voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.”

            Duhul Domnului nu locuiește într-un trup (o casă) dărăpănată în care păcatul este în voia lui; nu-Și găsește plăcerea într-o „casă” plină de răutate, de invidie, sau plină de griji, de deznădejde și lipsită de credință.

       El vrea să locuiască într-o casă curată, sfințită, curățată în sângele Mielului lui Dumnezeu, jertfit la Golgota.

            Lucrul acesta înseamnă să stai aproape de Dumnezeu cu inima, cu sufletul și mintea ta, astfel ca să poți auzi și în același timp să poți simți îndemnurile Lui cu privire la lucrurile pe care trebuie să le faci pentru ca să-ți păstrezi „casa” curată astfel ca El să-Și găsească plăcerea în „locuința” sufletului tău.