Adevărururi esențiale privind Moartea și Învierea Domnului (Ioan 20:27-29, 1 Petru 1:3-9)
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 05/12/2023
    12345678910 0/10 X

Adevărururi esențiale privind Moartea și Învierea Domnului (Ioan 20:27-29,1 Petru 1:3-9)
Noi nu trăim prin vedere, adică condiționat cred în Dumnezeu dacă văd, deoarece credința noastră se bazează pe Scriptură, de aceea noi credem că Hristos a Înviat fără să fi văzut
Ioan 20:27. Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” 28. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”
1 Petru 1:3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie 4. şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. 5. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 6. În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7. pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8. pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, 9. pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.

Profetul Isaia cu 700 de ani în detaliu câteva adevăruri esențiale cu privire la Moartea și Învierea Domnului
1. Domnul Isus prin Înviere a Învins moartea, păcatul și diavolul pentru ca fiecare din noi să avem parte de mântuire
Isaia 53:6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. 7. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. 8. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? 9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
– Niciunul din noi nu puteam să fim mântuiți deoarece eram robiți de Întuneric, nu vedeam și nu auzeam fiind morți în păcatele noastre, de aceea Dumnezeu ne-a trimis pe Isus, Lumina lumii
Ioan 1:9. Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind in lume. 10. El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. 12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; 13. nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

Ne-a fost dată Lumina, Domnul Isus, pentru ca noi să fim eliberați de puterea de robie a păcatului, Hristos a Înviat atunci de ce păcatul mai robește viața noastră?

Romani 6:10. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
Ne-a fost dată Lumina, Domnul Isus, pentru ca noi să fim eliberați de puterea de robie a satanei, Hristos a Înviat, atunci de ce satana își mai pune lanțurile lui peste viața noastră?
Gen 3:15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul
Ne-a fost dată Lumina, Domnul Isus, pentru ca noi să fim eliberați de puterea de robie a morții, Hristos a Înviat, atunci de ce moartea își mai pune robia prin frică peste viața noastră?
1 Corinteni 15:11. Astfel, dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut. 12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? 13. Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. 14. Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.

2. Domnul Isus prin Înviere ne-a făcut urmașii Lui, ne-a dat dreptul să ne facem copiii Lui
Isaia 53:10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Prin credința în Evanghelie și pocăință, Duhul Sfânt ne-a născut din Dumnezeu, însă viața noastră astăzi, trăirea de fiecare zi arată oamenilor că suntem urmașii Lui?
Dacă spunem Hristos a Înviat suntem cu adevărat urmașii Lui?

Luca 9:18. Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 19. Ei I-au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un proroc din cei din vechime.” 20. „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I-a răspuns Petru. 21. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta 22. Apoi a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învie. 23. Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. 24. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. 25. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?

3. Domnul Isus prin Înviere va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu

Isaia 53:11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

Învierea Domnului ne-a pus într-o stare după voia lui Dumnezeu? , El este viu în viața noastră, ce văd oamenii în trăirea noastră?
Isus a murit și a înviat pentru ca noi să trăim o viață nouă sub autoritatea Lui
Romani 14:7. În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. 8. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. 9. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi, şi peste cei vii.

Dumnezeu prin Învierea Domnului Isus ne-a făcut parte de mântuire, ne-a făcut urmașii Lui, ne-a pus într-o stare după voia lui Dumnezeu, Lumina lumii S-a dăruit pentru ca noi să nu mai fim robi ai Întunericului. Cum trăim? Hristos a Înviat, cum este viața noastră? Cu adevărat oamenii din jur văd că suntem martori ai Învierii Lui prin trăirea noastră?

 

Simion Ioanăș


Puteți citi materialul și aici.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 121
Opțiuni