Binecuvântarea de-a fi comoara deosebită a lui Dumnezeu (Maleahi 3:13-18)
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 30/09/2022
    12345678910 0/10 X

Binecuvântarea de-a fi comoara deosebită a lui Dumnezeu (Maleahi 3:13-18)

Maleahi 3:13. Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Şi mai întrebaţi: „Ce-am spus noi împotriva Ta?” 14. Aţi zis: „Degeaba slujim lui Dumnezeu; şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor? 15. Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, şi scapă!” 16. Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui. 17. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte. 18. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.

1. Doar făcând parte din poporul lui Dumnezeu poți fi comoara Lui
a) Raritatea comorii
– Constă în pocăința omului
Luca 15:8. Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte? 9. După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.” 10. Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”
Luca 15:18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta 19. şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” 20. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. 21. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” 22. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
– Constă în renunțarea la tot pentru Domnul
Matei 13:45. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără.
b) Valoarea comorii
– Constă în răscumpărarea plătită de Domnul
1 Petru 1:15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 16. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. 17. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. 20. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi 21. care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
Tabloul răscumpărării: Un copil se jucase afară șI vroia să intre în casă. Mama lui la oprit deoarece era murdar pe-o mână cu noroi. Copilul a spus că este doar puțină mizerie, se curăță și a dat cu cealaltă mână să șteargo murdăria, însă s-a murdărit șI pe cealaltă mână.
Mulți oameni fac la fel, văd răul, păcatul, din viața lor și încearcă prin fapte bune să-l înlăture, însă nu pot și se văd mai murdari. Asta deoarece Singurul șI Unicul care ne poate curăța de păcate și ne poate da valoare adevărată este Hristos Domnul prin Jertfa Lui și prin Sângele Lui.

c) Frumusețea comorii
– Constă în oglindirea lui Hristos în noi și-n răspândirea luminii
2 Corinteni 4:5. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. 6. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. 7. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. 8. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; 9. prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. 10. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
1 Corinteni 2:9. Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” 10. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. 12. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
d) Păstrarea comorii
Coloseni 3:1. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. 2. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. 3. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. 4. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.

2. Comoara lui Dumnezeu de aici de pe pământ este pregătită pentru a fi mutată la El
– Mutată fie prin moartea trupului
2 Corinteni 5:1. Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. 2. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, 3. negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. 4. Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. 5. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. 6. Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul – 7. pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. -8. Da, suntem plini de incredere, si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa, la Domnul. 9. De aceea ne si silim sa-I fim placuti, fie ca ramanem acasa, fie ca suntem departe de casa.
– Mutată fie prin răpire
1 Tes 4:13. Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. 14. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 15. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 18. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.
– Comoara va străluci în Împărăția lui Dumnezeu veșnică
Daniel 12:2. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. 3. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.
– Comoara va primi cununa vieții, deoarece Hristos a purtat cununa păcatelor noastre
Ioan 19:2. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. 3. Apoi, s-au apropiat de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Şi-I dădeau palme.
2 Timotei 4:7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 8. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
 

Vagon necuplat: Doi oameni, umblați prin lume, experimentați și mândri au urcat într-un vagon de tren de clasa Întâi. Conductorul a trecut prin vagon și anunța cu glas tare ca cei din vagon să se mute cu un vagon mai în față. Unul din cei doi a întrebat: ”Dar ce are vagonul acesta?”.
Conductorul a răspuns: ” Nimic, doar că nu este cuplat să vă ducă la destinație”.
Există mulțI oameni care le place ”vagonul” în care se află, ei întreabă care este problema cu ”vagonul” meu?
”Vagonul” poate fi mai confortabil decât altele, dar el nu este cuplat la trenul care merge spre orașul ceresc.

Simion Ioanăș

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 314
  • Export PDF: 1
Opțiuni