Frații care vând
Autor: Cioban Florin  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de florin850 in 08/01/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

 

Lumea noastră nu-i paradisul, doar o umbră uneori

Munții veșnici, ape repezi și câmpiile în zări

Te sărută curcubeul, totul parcă e un vis

Lumea noastră nu-i paradisul, doar o umbră uneori

===========================================================================

Mesajul contine o serie de texte biblice care arata relații greșite dintre frați și surori naturali.

Pe marginea acestor texte se pot face foarte multe paralele cu relațiile dinrte frați și surori din biserici.

La ele puteți adăuga exemple pe care le cunoașteți, dar cu masură, pentru a nu supăra pe nimeni, sau situații izolate pe care le-ați întâlnit.

 

Explicați pe scurt fiecare text în parte punând accent pe relația frate-frate, soră-soră

 

Cine l-a ucis pe Abel?                        - Fratele lui.

Geneza 4:3-8 descrieți textul cu detalii.

8 Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.

Din cauza că: v. 4 Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui

 

Cum este situația când un frate sau o soră se supara pentru că slujirea lui/ei nu a avut atât de mult succes ca a alutia/alteia.

Sunt oameni care reacționează mai firesc atunci când slujirea personala nu le este apreciată.

Unele slujiri sunt primite, altele parcă nu…

Reluarea întrebării: cine a ucis pe Abel? ... . . Fratele lui

 

Cine l-a urât și l-a vândut pe Iosif?                         - Frații lui.

Geneza 37:3-4,8, 11 explicare a textului

20 Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.”

28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

 

De ce l-au urât? Pentru sinceritatea lui? pentru inocența lui?

Cum este situația când unii disprețuiesc prorociile făcute de cineva?

Disprețul manifestat denotă lipsa harului, a maturității spirituale și a credinței.

Puteți da exemple atipice de atitudini întâlnite în adunare.

Disprețul manifestat față de cineva care cântă dar nu prea are voce, sau pentru cineva ca spune poezii mai neinteresante, sau mesaje care plictisesc etc. etc.

Nedreptățile care se mai fac în adunări față de cineva, sau tratamentul diferențiat aplicat.

Reluarea întrebării: cine l-a vândut? Frații lui

 

Cine a disprețuit pe David?              - Frații lui.

1 Samuel 17:12-30  menționați întregul episod.

22 Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Şi a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustie? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.”

Paralele:

Disprețul celor mai vechi în adunare, cu ani mulți în slujire față de cei mai tineri în credință.

Disprețul celor importanți și slujirile lor, față de nimicurile făcute de alții dar din inimă.

Tratamentul inegal al slujitorilor în biserică manifestat din fire de unii (daruri importante în comparație cu slujiri administrative gen curățenie, udat florile etc.)

Reluarea întrebării: cine l-a disprețuit? … fratele lui

 

Cine nu a fost mulțumit de întoarcerea fiului risipitor?                 - Fratele lui.

Luca 15:25-32

28 El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre.

 

Paralele:

Felul în care judecăm noi, cei cu ani mulți de prezență la adunare pe cei care s-au pierdut în lume și s-au reîntors.

Lipsa legăturilor noastre cu cei care s-au pierdut în lume. Nepăsarea noastră egoistă.

Noi! , cei importanți, care am stat lângă Tatăl… (Seamănă cu pilda vameșului și a fariseului…)

Întrebarea: cine s-a supărat de întoarcerea unui suflet pierdut? Fratele lui

 

Cine l-a urat și a vrut s-l omoare pe Iacov?                        Fratele lui Esau

Geneza 27

41 Esau a prins ură pe Iacov din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.”

Paralele:

De ce l-a urât? Așa i-a spus Dumnezeu?

Atitudinea noastră față de cei care ne fac rele, care greșesc față de noi, care ne fac nedreptăți etc.

Domnul Isus a reacționat altfel. Foarte diferit. El este exemplul nostru.

Exemple de reacții firești cunoscute. Exemple de răzbunări etc.

Încheiați cu ceea ce face Domnul Isus: Tată iartă-i că nu știu ce fac. Transpuneți la persoana întâi: Tată iartă-mă că nu știu ce fac…

Cine a vrut să îl omoare? Fratele lui

 

Cine L-a disprețuit pe Domnul Isus?                       - Rudele lui

Marcu 6:1-4

Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.

Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?

Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici, între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.

Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”

 

Domnul Isus ajunge să vorbească în adunarea în care a crescut, în sinagoga de unde a plecat. Iar cei ce Îl aud, Îl privesc ca pe unul cunoscut, prea simplu.

Paralele:

La evanghelizări, dacă ar vorbi un frate cunoscut, cu care suntem obișnuiți, mintea ne-ar mai zbura pe la ce a zis, ce a făcut, unde a greșit etc.

Dacă avem un necunoscut, predicator, nu știm despre el mai nimic și suntem atrași de mesaj.

Tratăm pe cei din adunare cam disprețuitor de multe ori…

Cine l-a disprețuit? Cei din adunarea Lui

 

Acum să ne luăm și de surori:

Cine a urât-o pe Lea?                       - Sora ei

Geneza 29:31-35        30:1

1 Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe soră-sa şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii ori mor!”

De ce: 29:31 Domnul a văzut că Lea nu era iubită şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.

 

Ura manifestată (sau ciuda) față de binecuvântarea de care are parte cineva mai sărac, mai dezavantajat, într-o situație mai defavorizată etc.

Cum ne raportăm la cei care capătă binecuvântarea Domnului?

Cine a urât-o? Sora ei.

===========================================================================

 

Matei 10

21 Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.

22 Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

 

·        Printre multe exemple luate din Biblie, realizăm că toți cei trădați și nedreptățiți de proprii lor frați au fost mult binecuvântați și protejați de Dumnezeu.

 

·        Unii încetează să mai meargă la adunare pentru că un frate / o soră i-au rănit.

 

·        Amintește-ți că până la urmă cine te va răsplăti și îți va da mântuire este Dumnezeu, nu cei din adunare.

 

 

Mica 7:18-20

Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!

El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor.

Vei da cu credincioşie lui Iacov şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.

 

Explicați acum în mare cum se poate aplica:

1 Petru 4:8

Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.

 

Da, eu/dumneata, am/avem păcate. Dar peste ele este așternut sângele Domnului Hristos Isus! El nu e ca zăpada care se poate topi într-o zi lăsând gunoaiele ascunse cândva din nou la vedere. Sângele curs la Calvar nu se topește. Nici nu se șterge. El este un acoperământ veșnic!

 

 

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 745
Opțiuni