Religiunea curată și neîntinată (Iacov 1:26-27)
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 22/10/2020
    12345678910 0/10 X

Religiunea curată și neîntinată (Iacov 1:26-27)
Iacov 1:26. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. 27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Introducere / Introduction:
Am văzut în lecțiile avute până acum din Iacov, faptul că Dumnezeu ne vrea să ajungem la desăvârșire, pentru acesta îngăduie încercarea în viața noastră, este gata să ne dea înțelepciunea venită de Sus pentru a discerne și trăi voia Lui, ca să putem face față ispitei, să ne dezbrăcăm de firea noastră și prin ascultarea de Cuvânt să punem în practică credința noastră, printr-o viață de religiozitate în care ne înfrânăm limba și îi ajutăm pe semeni în nevoi.

Prezentarea lecției / Lesson Presentation:
Etimologia cuvântului este din latină, derivare din cuvintele ligo care înseamnă ”legat, conectat”, probabil din prefixul re (din nou) + ligare sau relegare, reconectare.


1. Religia adevărată este aceea care releagă sau reconectează pe omul păcătos cu Dumnezeu, prin credința în Hristos Domnul și jertfa Lui
Fapte 4:12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.

2. Religia adevărata este aceea care-ți schimbă vorbirea și-ți înfrânează limba
Iacov 1:26. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.
1 Corinteni 2:12. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
Matei 26:72. El s-a lepădat iarăşi, cu un jurământ, şi a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!” 73. Peste puţin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat şi au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.”2. True religion is what changes your speech and restrains your tongue

3. Religia adevărată este aceea care este sensibilă, ajutând pe cei în nevoi din jur
Iacov 1:27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor
Iacov 2:15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, 16. şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? 17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
Eclesiastul 11:1. Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!

4. Religia adevărata este cea care se păzește neîntinată de lume prin trăirea în sfințenie
Iacov 1:27 …. şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
Romani 12:1. Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Aplicarea lecției/ Lesson Application

Religia adevărată este aceea care releagă sau reconectează pe omul păcătos cu Dumnezeu, prin credința în Hristos Domnul și jertfa Lui, care are o vorbire schimbată, sensibilă la nevoile celor din jur și ajutându-i, care se păzește neîntinată de lume, trăin în sfințenie.

Întrebări / Questions:

Care este etimologia cuvântului religie șI ce reprezintă aceasta în lumina Scripturii?
Cineva care trăiește o religie adevărată, ce fel de viață trebuie să aibă?
Ce fac în fiecare zi pentru a trăi o religie adevărată în lumina textului din Iacov?
Care-i atitudinea mea față de chipul acestui veac, adică lumea șI cum pot trăi în sfințenie?
Ce atitudine trebuie să am față de nevoile celor din jur?
Simion Ioanăș

Puteți citi materialul și aici.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1427
  • Export PDF: 1
Opțiuni