Pavel și scopul pentru care a scris epistola către Romani (Romani 1:1-17)
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 28/05/2020
    12345678910 0/10 X

Pavel și scopul pentru care a scris epistola către Romani  (Romani 1:1-17)

Informații generale

Autorul epistolei este apostolul Pavel, a fost scrisă în jurul anului 57, se presupune că în timpul șederii lui Pavel în Grecia, la sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare. Epistola aceasta îi pregătește pe creștinii din Roma pentru mult dorita vizită. Tema principală tratata în aceasta epistolă este să explice Planul mântuirii și să încurajeze pe creștinii din Roma în viața de credință. Epistola este o adevărată prezentare doctrinară cu privire la adevăruri teologice privitoare la mântuirea omului și viața de credință.
Primele capitole subliniază nevoia de mântuire atât a celor dintre Neamuri, cât și a iudeilor, pe urma Pavel călăuzit de Duhul intră în profunzimea cunoașterii mântuirii și a vieții de credință, sfârșind cu trăirea creștinului călăuzit de Duhul Sfânt fiind un exemplu în societate, în mijlocul oamenilor.

Rom 15:15. Totuşi, ici colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, 16. ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt. 17. Eu, dar, mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. 18. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, 19. fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. 20. Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, 21. după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaşte.” 22. Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi.

La începutul acestor lecții vom privi la doua tablouri importante prezentate în lecția de astăzi, anume apostolul Pavel, slujitorul lui Dumnezeu și rolul Evangheliei în planul de mântuire al lui Dumnezeu.

1. Apostolul Pavel slujitorul lui Dumnezeu
Știm din Scriptură că este din seminția lui Beniamin, membru al partidei fariseilor (Rom 11:1, Filip 3:5, Fapt 23:6), el a fost născut în Tars ( probabil familia lui s-a mutat acolo din anumite motive), ca cetățean roman (Fapte 16:37; 21:39; 22:25).
Pavel a fost învățat la picioarele lui Gamaliei (Fapte 22:3).

Privim la câteva caracteristici ale apostolului Pavel și le luăm ca modele în viața de credință:

a) Apostolul Pavel este rob al lui Isus Hristos (vers1)
A fost un prigonitor al creștinilor, Saul din Tars și Dumnezeu l-a confruntat pe drumul Damascului și i-a descoperit că El este Hristosul. Din acel moment a lepădat robia păcatului și robia religioasă în care se afla și a devenit robul lui Hristos. (Fapte 9)
Domnul îi spune lui Anania despre Pavel: Fapte 9:15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel; 16. și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
Apostolul Pavel renunță la sine pentru Domnul, lasă înapoi pregătirea primită de la profesorul renumit al vremii, faima și puterea religioasă și devine dedicat Domnului și voii Lui.
“Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Filipeni 3:7-9)

b) Apostolul este un iubitor al Cuvântului Scripturii (vers 1-2)
Apostolul Pavel este omul doctrinei al Cuvântului, îl iubește și-L trăiește în viața Lui.
2 Timotei 3:14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; 15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. 16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, 17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

c) Apostolul Pavel prezintă un caracter duhovnicesc
– este slujitor al lui Dumnezeu ( vers 5. prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile,)
– mulțumitor lui Dumnezeu (8. Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi,)
– om al rugăciunii (9. Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele)
– ascultător de Dumnezeu (10. şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, …)
– plin de dragoste pentru oameni ( Romani 9:3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.)

d) Apostolul Pavel este un model de lucrător cu Evanghelia (misionar, apologet, învățător etc)
“Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. ( Fapte 9:18-20 )

Pavel în timpul vieții face trei călătorii misionare în lungul și latul lumii antice de atunci.
Prima călătorie ( Fapte 13:4-14:28), A doua ( Fapte 15:36- 18:22), A treia (Fapte 18:23-21:16)
Se presupune că apostolul Pavel a fost decapitat în timpul împăratului Roman Nero în jurul anului 64 A. D. , în urma unor acuzații că creștinii ar fi încercat să ardă Roma prin incendiu.

2. Rolul Evangheliei în planul de mântuire al lui Dumnezeu

a) Evanghelia este puterea de mântuire pentru cel care crede

Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; (Rom. 1:16)

b) Evanghelia a fost făgăduită prin prooroci

Romani 1:2. pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi

Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului și la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, și între cei rămași pe care-i va chema Domnul. (Ioel. 2:32)

Fapte 2:25. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. 26. De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: 27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.

c) Conținutul Evangheliei este Esența mântuirii omului

Romani 1:3. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4. iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,

Evanghelia prezintă pe Hristos, care este Cuvântul întrupat, Fiul lui Dumnezeu, descendent din David, a murit pentru păcatele noastre și a înviat, biruind moartea, păcatul și pe diavolul.

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Fapt. 4:12)

d) Evanghelia descoperă neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință

Romani 1:17. deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credință și care duce la credință, dupa cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”

Isaia 51:1. Ascultaţi-Mă, voi care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi. 2. Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit. 3. Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustiul lui ca un rai, şi pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă. 4. Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi legea, şi voi pune legea Mea lumină popoarelor. 5. Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine şi se vor încrede în braţul Meu.

Aplicația lecției 
Avem de învățat din lecția de astăzi cât de important este să fim slujitori ai lui Dumnezeu cu o viață schimbată, care am renunțat la noi și ne-am dedicat să fim robii Domnului, având un caracter schimbat, cunoscând Cuvântul și slujind lui Dumnezeu în funcție de chemarea și darul făcut fiecăruia din noi. De asemenea importanța cunoașterii Evangheliei are rol covârșitor în slujirea noastră, în prezentarea Mântuirii înaintea oamenilor, în chemarea de-a fi martori ai Domnului făcută fiecăruia din noi.

Întrebări – questions
Privind la apostolul Pavel, care sunt caracteristicile unui slujitor al lui Dumnezeu?
Privind la viața mea în lumina lecției de astăzi, ce caracteristici observ?
Ce rol are Evanghelia în planul de mântuire al lui Dumnezeu?
Cât de mult mă străduiesc să cunosc Evanghelia în fiecare zi și cât de mult o împărtașesc altora?

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 375
  • Export PDF: 1
Opțiuni