Lepădarea de sine o luptă pe viață (Marcu 8:29-38)
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 28/05/2020
    12345678910 0/10 X

 Lepădarea de sine o luptă pe viață (Marcu 8:29-38)
„Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!”, I-a răspuns Petru. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El. Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învie. Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre. Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.” Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” (Marcu 8:29-38)

1. Lepădarea de sine implică să te vezi cum te vede Dumnezeu în realitate și să te lepezi la tine
vers 32. Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre. 33. Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
Mă uit la Dumnezeu, la Cuvântul Lui și la mine, ca într-o oglindă și mă văd cum sunt în realitate, câtă stăpânire are firea peste mine și sunt gata să renunț. Așa încep procesul de lepădare.
Iacov 1:21.21. De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. 22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. 23. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, 24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 26. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. 27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului. (2Cor. 3:18)

Saul din Tars
Faptele Apostolilor 9:1. Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot 2. şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. 4. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” 5. „Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.” 6. Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
Izabela, prorocița din Tiatira
Apocalipsa 2:18. Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă: 19. „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi. 20. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. 21. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! 22. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. 23. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rinichii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.

Lepădarea de mine
Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocaiască; (Fapt. 17:30)
Coloseni 3:1. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. 2. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. 3. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. 4. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. 5. De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. 6. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7. Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate. 8. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. 9. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, 10. şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.
2. Lepădarea de sine implică lepădarea de atitudinea și relația greșită față de semenii noștri
vers 38. Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”
Mă uit la mine și la relația, atitudine față de semenii care i-a pus Dumnezeu în jurul meu, cum ar vrea Dumnezeu să fiu vizavi de aproapele meu sau chiar dușmanul meu. Așa încep procesul de lepădare.
Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu. (Luc. 14:26)
Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru ca nu sunteti din lume si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea. (Ioan. 15:19)
Ps 50:15. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! 16. Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, 17. când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? 18. Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii. 19. Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri. 20. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale. 21. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi! 22. Luaţi seama, dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.
Marcu 10:28. Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” 29. Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie 30. şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică. 31. Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”

3. Lepădarea de sine, implică lepădarea de materialismul și împlinirea acestei lumi, tot ceea ce lumea are ca țintă în viața socială.
vers 35. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui. 36. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? 37. Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
Mă uit la țelul meu în viață, la ținta mea, este aceeași cu a lumii, adică banii, avuția, destrăbălarea sexuala, poftele și care ar vrea Dumnezeu să fie de fapt Ținta, adică Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea. Așa încep procesul de lepădare.

Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita. (Rom. 12:2)

Luca 12: Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? 29. Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. 30. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. 31. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 32. Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. 33. Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. 34. Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră. 35. Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. 36. Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. 37. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească. 38. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! 39. Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. 40. Şi voi, dar, fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

Oare ne-am lepădat noi de noi înșine? M-am lepădat de mine ca să-L urmez pe Domnul?
Dacă mă uit la mine, la caracterul meu, vizavi de Dumnezeu, de Cuvântul Său, ce văd? Sunt gata să renunț la mine, să mă lepăd de mine, să renunț la firea pământească, să n-o mai las să stăpânească?
Dacă mă uit la relația mea cu semenii, la prietenii mei, la familia mea, la frații mei, la atitudinea față de semeni vizavi de voia lui Dumnezeu, ce văd? Sunt gata să mă lepăd de mine, să renunț la mine, în favoarea voii lui Dumnezeu?
Dacă mă uit la ținta mea în societatea de astăzi, ce urmăresc, urmăresc ce țintește această lume, materialism, bogăție, destrăbălare, împlinirea pofetelor sau Împărăția lui Dumnezeu și Neprihănirea?

Simion Ioanăș

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 611
  • Export PDF: 1
Opțiuni