Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Tot ce ne-a învățat Domnul Isus - Partea 31
Autor: Zac Poonen  |  Album: Tot ce ne-a învățat Domnul Isus  |  Tematica: Credinta
Resursa adaugata de Mada_O in 23/09/2018
    12345678910 0/10 X
© Christian Fellowship Church, Sursa originală: http://www.cfcindia.com
Referințe

 

Vom privi astăzi în Matei 8, continuându-ne studiul despre tot ce ne-a învăţat Domnul Isus. Motivul pentru care facem acest studiu, este că, înainte de înălţarea Sa, Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi că trebuie să meargă în toată lumea, să facă ucenici, să-i boteze în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, iar apoi, pentru tot restul vieţii pământeşti, să fie învăţaţi (Matei 28:20) tot ce a poruncit Domnul Isus. Tot ce ne-a învăţat şi poruncit Domnul Isus trebuie transmis credincioşilor pe parcursul vieţii lor.

Adesea, când se dă învăţătură din Scriptură, unele părţi din ce ne-a învăţat Domnul Isus sunt predate, dar nu toate. Urmărind Scriptura, în special evangheliile, pentru a descoperi tot ce ne-a învăţat Domnul Isus, doar atunci vom înţelege tot ce ne-a învăţat El, şi doar atunci vom putea să păzim acea poruncă atunci când îi învăţăm pe alţii, şi să ne asigurăm că noi înşine păzim poruncile.

Acum vom privi în Matei 8, fiindcă deja am studiat ultimele 3 capitole din Predica de pe munte."Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El. Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti. Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: 'Da, vreau, fii curăţit! '. Îndată a fost curăţită lepra lui. Apoi, Isus i-a zis: ‘Vezi să nu spui la nimeni, ci du-te de te arată preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.’" Domnul Isus învăţa pe oameni nu numai prin cuvinte, ci şi prin faptele Sale, prin felul în care se purta cu oamenii şi ce le spunea să facă. Aşadar, El învăţa prin exemplul personal, pe lângă cuvintele folosite. Când ne gândim la tot ce ne-a învăţat Domnul Isus, trebuie să privim la viaţa Sa şi la felul în care îşi conducea misiunea, dacă vrem să Îl urmăm în acelaşi Duh. De exemplu, aici citim că Domnul Isus a vindecat acest lepros. Acesta este un lucru minunat! Când orice urmă de lepră dispare pe loc de pe un om... Aţi văzut cum sunt leproşii... cu degetele, nasul, ... mâncate, desfiguraţi la faţă. Dispariţia tuturor acestor semne, pe loc, este un miracol supranatural. Dacă asta s-ar întâmpla în ziua de azi, oamenii ar fi aşa de entuziasmaţi, încât i-ar cere să mărturisească tuturor şi s-ar asigura că cel care s-a rugat pentru el este menţionat. În acest mod atât de mulţi predicatori creştini îşi caută slava lor. Vedeţi asta, în special, în aşa-zisele campanii de vindecare, unde, de îndată ce cineva care este vindecat de o problemă minoră, aproape nesemnificativă, predicatorul îl pune să stea în faţa microfonului şi să declare că a fost vindecat, pentru ca predicatorul să primească onoare.

Vedem însă că e total diferit la Hristos, tot ce ne-a învăţat El prin viaţa Sa. El nu Se entuziasma de puterea care ieşea din El. El era entuziasmat că un lepros amărât era vindecat. Acesta este Duhul lui Hristos, când suntem interesaţi ca altcineva să fie binecuvântat. Şi nu că binecuvântarea s-a făcut prin mine, sau că oamenii ar trebui să ştie că eu am fost vasul pe care l-a folosit Dumnezeu. Din nefericire, asta se întâmplă în cercurile creştine, la predicatorii creştini, organizaţii creştine, biserici, misiuni, peste tot... unde, când Dumnezeu binecuvântează pe cineva, noi nu suntem entuziasmaţi că Dumnezeu l-a binecuvântat, ci vrem ca toată lumea să ştie că Dumnezeu s-a folosit de noi. Acesta nu este Duhul lui Hristos. Când vedem astfel de lucruri, trebuie să recunoaştem că astea sunt semne ale vechiului Adam, care încă sunt în noi. Şi dacă nu ne curăţim de ele, nu vom ajunge niciodată să ne asemănăm mai mult cu Hristos. Aici vedem că Domnul Isus i-a spus: "Să nu spui la nimeni." Ai auzit vreodată o astfel de instrucţiune de la cineva care a contribuit la vindecarea unui bolnav rugându-se pentru el? Acesta este Duhul lui Hristos.

Vedem, de asemenea, că... fiindcă vechiul legământ încă era prezent în Israel, noul legământ nu fusese încă întemeiat. Domnul Isus trăia sub Lege, după cum spune Biblia. Aşa că i-a spus leprosului care fusese curăţit să facă exact cum poruncise Moise în Lege, să meargă să se arate preotului, fiindcă preotul trebuia să-l declare curat, după cum poruncise Moise. Sunt multe lucruri în evanghelii spuse de Domnul Isus oamenilor, fiindcă, să nu uităm, erau încă sub Lege. De exemplu, le-a spus fariseilor să dea zeciuială. A spus că nu e de ajuns să dai zeciuială din mărar şi chimen, etc. , trebuie împlinite şi lucrurile cele mai însemnate ale Legii. Amândouă trebuiesc împlinite... iar unii oameni folosesc asta ca scuză pentru a spune că Domnul Isus le-a poruncit oamenilor să dea zeciuială. Da, le-a poruncit, fiindcă erau sub Lege. Dar asta a fost desfiinţată în noul legământ. Vechiul legământ a dispărut. Aşadar, porunca zeciuielii nu mai e acolo astăzi. În acelaşi fel, astăzi nu mai e nevoie să mergi să te arăţi preotului, dacă ai fost vindecat. Exact acelaşi lucru, fiindcă Legea s-a încheiat. Însă, aici este ideea esenţială pe care vrem să o observăm. Iar al doilea lucru pe care vrem să-l vedem este că Domnul întotdeauna doreşte ceva bun pentru noi. Când leprosul I-a spus: "Dacă vrei... ". Nu există lipsă de dorinţă, Domnul i-a spus imediat: "Da, vreau!". Cum ni se aplică nouă asta? Când avem o nevoie în viaţa noastră şi Îi spunem Domnului: "Doamne, vrei să-mi împlineşti nevoia?", El spune: "Da, vreau!"

În noul legământ vedem că sunt momente când Domnul îngăduie să suferim pentru un mai mare bine. Aşadar, nu neapărat orice boală este vindecată. Nici chiar ţepuşul din carnea apostolului Pavel nu a fost vindecat, după cum citim în 2 Corinteni 12. Şi nici afecţiunile la stomac ale lui Timotei, după cum citim în ultimele versete din 1 Timotei 5, nu au fost vindecate. Fiindcă un bine mai mare, mai important decât vindecarea, e ceea ce Domnul încerca să realizeze în viaţa lor. Aşa se întâmplă şi în ziua de azi. Este ca şi martirajul. În vechiul legământ citim că atunci când Daniel a fost aruncat într-o groapă cu lei, leii nu s-au putut atinge de el întreaga noapte. Dar în zilele primare ale creştinătăţii, când creştinii erau aruncaţi la lei, în amfiteatrele romane, leii i-au mâncat imediat. Cei trei prieteni ai lui Daniel au ieşit din foc neatinşi, însă când creştinii erau persecutaţi în primele secole, şi arşi pe rug, focul i-a ars. În noul legământ este o slavă mai mare care I S-ar da lui Dumnezeu prin suferinţele prin care trec creştinii prin credinţă, prin bolile prin care trec creştinii prin credinţă. Şi sunt cazuri în noul legământ, precum cel al apostolului Petru, care a fost eliberat din închisoare în mod supranatural. Pavel a fost eliberat din închisoarea din Filipi în mod supranatural. Dar acelaşi Pavel care mai târziu era în închisoare, în Roma, nu a fost eliberat în mod supranatural. El a trebuit să petreacă câţiva ani în închisoare.

Aşadar, vedem că nu întotdeauna căile Domnului sunt aceleaşi. El întotdeauna caută să-Şi împlinească planul pentru binele nostru suprem, şi al celor la care vrea să ajungă prin noi. De exemplu, motivul pentru care Pavel a fost eliberat din închisoarea din Filipi în mod supranatural a fost pentru că temnicerul trebuia să fie convertit. Iar în închisoarea din Roma, el nu a fost eliberat supranatural, fiindcă trebuia să evanghelizeze paznicii romani, pentru ca şi ei să fie convertiţi. Aşadar, căile Domnului sunt întotdeauna pentru ca El să primească o slavă mai mare şi pentru binele suprem al omenirii. Şi nu este întotdeauna pentru confortul nostru. Trebuie să reţinem asta şi să nu spunem că Domnul Isus a vindecat pe oricine a venit la El. Aşadar, toţi vor fi vindecaţi astăzi... De fapt, asta nu e adevărat. Oricine dă oamenilor această impresie nu vorbeşte adevărul. Am menţionat asta în trecere, fiindcă adesea e luată ca exemplu. Trebuie să înţelegem tot ce ne-a învăţat Domnul Isus.

Iată un alt caz de vindecare (Matei 8:5): "Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: ‘Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.’ Isus i-a zis: ‘Am să vin şi să-l tămăduiesc.’” E ceva minunat ce vedem la acest sutaş: smerenia lui. Amintiţi-vă, el era un militar roman, responsabil de 100 de soldaţi sub el, un om obişnuit cu exercitarea autorităţii, şi totuşi îi vedem smerenia în hotărârea de a călători de unde locuia el pentru a se întâlni cu Domnul Isus, doar pentru a-I spune despre robul său, care zăcea acasă slăbănog. Un căpitan militar care să fie interesat de starea unui rob care lucra în casa lui, un rob evreu, probabil. E un lucru uimitor! Şi primul lucru pe care trebuie să-l vedem este smerenia lui. Vedem această smerenie mai departe în versetul 8, când Îi răspunde lui Isus: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit."

Înainte să-i vedeţi credinţa, vreau să-i vedeţi smerenia. Dacă Domnul ar fi să-mi spună mie sau ţie: 'Vreau să vin în casa ta. ', ai spune: 'Sigur, Doamne. Vino! ' Dar priviţi ce spune el. Lui sigur i-ar fi plăcut ca Hristos să vină în casa lui, dar el spune: 'Nu sunt vrednic. Eşti atât de sfânt şi simt că nu Te pot primi pe Tine, o persoană atât de sfântă, în casa mea. ' Motivul pentru care am menţionat asta e fiindcă există o mare legătură între smerenie şi credinţă. Vedem asta, iar apoi vedem credinţa lui, când spune: 'Doamne, stai aici şi spune un cuvânt şi el va fi vindecat, fiindcă şi eu sunt un om sub autoritate, iar când îi spun unui soldat de sub mine: "Du-te!", se duce imediat, fără întârziere. Şi fiind şi eu sub autoritate, dacă cineva îmi spune să mă duc, mă duc. Asta e ideea. Dacă îi spun unui soldat să vină, vine. Dacă îi spun unui rob să facă ceva, face.’ Prin asta, el recunoştea două lucruri, deşi nu înţelegea pe deplin. Vedeţi, de obicei militarii pot recunoaşte alţi militari. E ceva legat de ţinuta lor. Felul în care merge şi se poartă un om, indică spre un militar. Acest sutaş roman nu putea înţelege, dar era ceva în ţinuta Domnului Isus, care indica că El era un om supus unei autorităţi. El nu ştia ce este. De aceea el spune: "Şi eu... " Ce înseamnă asta? El spune: 'Doamne, ca şi Tine, şi eu sunt un om sub stăpânire. ' Sub ce stăpânire era Domnul Isus, pe care a recunoscut-o sutaşul roman? El nu ştia nimic de Trinitatea Tatălui, dar a recunoscut că Acesta era un om, care nu părea să facă ce simţea El că ar trebui să facă. El părea un om îndrumat de altcineva. Şi e uimitor că el a recunoscut asta. De aceea el spune: "Şi eu sunt un om sub stăpânire."

Celălalt lucru pe care l-a recunoscut, e că atunci când un om e sub autoritate, el are autoritate asupra altor lucruri sau oameni. Evident, el auzise că Domnul Isus vindecase bolnavii. Deci a recunoscut că, fiindcă Hristos era sub autoritate, El avea autoritate asupra bolii. Şi ştia că având o astfel de autoritate supranaturală din cer, nu trebuie să fii prezent în mod fizic lângă un bolnav. Bolnavul putea fi la mulţi kilometri depărtare, iar El putea să spună un cuvânt şi bolnavul se vindeca. E o credinţă uimitoare. În multe cazuri oamenii aduceau un copil sau o persoană bolnavă la Hristos ca să se atingă de el, dar aici avem un caz uimitor, fiindcă robul nu a fost adus. Probabil că ar fi putut să-l aducă într-o trăsură, dar nu l-a adus. Şi spune: 'Nu trebuie să vii la mine acasă. Casa mea poate e la 5 km depărtare, dar dacă spui o vorbă aici, ştiu că robul meu va fi vindecat la 5 km depărtare. ' Apoi a zis: 'Aşadar, te rog, fă-o! '

Când Domnul Isus a auzit asta, spune că S-a mirat. Sunt doar două locuri în Scriptură, unde spune că Domnul Isus S-a mirat. Şi e foarte interesant să vedem asta. Spune că S-a mirat când a văzut o astfel de credinţă. Imaginează-ţi cum e să faci ceva care să stârnească mirarea Domnului Isus. Celălalt exemplu este în Marcu 6:6, unde citim: "Se mira de necredinţa lor." Acestea sunt singurele locuri din Scriptură, unde citim că Domnul Isus a fost surprins sau S-a mirat. În primul caz fiindcă a văzut o credinţă uimitoare, iar celălalt fiindcă a văzut o necredinţă uimitoare. Credinţa însemna atât de mult pentru Domnul. Întotdeauna era încântat când vedea oameni care aveau credinţă. Şi era teribil de dezamăgit când vedea oameni cu necredinţă. Deci citim că S-a mirat şi a spus: "Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare." El compară un militar roman, care n-a citit Biblia niciodată, nu ştie nimic despre Moise sau profeţi sau lucruri de genul acesta, cu tot Israelul, inclusiv marii cărturari care studiaseră Scripturile, şi spune: 'Am găsit mai multă credinţă la acest om, care abia dacă ştie ceva din Scriptură, decât la voi toţi, care aţi citit Biblia de atât de mulţi ani'. Mă întreb dacă asta poate fi adevărat chiar şi astăzi. Tot ce ne-a învăţat Domnul Isus... Trebuie să ne mustre pe noi, creştinii, care citim şi studiem Biblia atât de mult, că nu avem credinţa, pe care uneori chiar un necreştin o poate avea, cu privire la ce poate să facă Dumnezeu? În atâtea situaţii, chiar şi astăzi, sunt necreştini care cred că Dumnezeu îi va ajuta, şi mulţi creştini care intră în panică, se îngrijorează şi se tem. Vă spun că e mai multă credinţă în acei oameni, decât în voi, care ştiţi Scripturile.

Apoi Domnul continuă să spună: - Tot ce ne-a învăţat Domnul Isus, ţineţi minte! - v. 11: "Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor." Dacă iei în serios ce a spus Domnul Isus, că fiii Împărăţiei (v. 12), vor fi aruncaţi afară... Sunt unii creştini care cred că fiii Împărăţiei nu pot fi aruncaţi afară niciodată; ei întotdeauna vor fi acolo. Gândiţi-vă la ce a spus Domnul Isus: "Fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară". De ce sunt aruncaţi afară, în acest context? Fiindcă nu au credinţă. În timp ce acest om, care are credinţă şi nu este unul dintre fiii Împărăţiei, care vine "de la răsărit şi de la apus", va sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov, care sunt fii ai Împărăţiei, în Împărăţia cerurilor, iar ceilalţi vor fi afară,"unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor", - loc ce indică iadul. E foarte important să înţelegem asta.

 

Adesea credem că, doar pentru că ştim atâtea din Biblie, şi înţelegem atât de mult adevăr din punct de vedere intelectual, Domnul trebuie să fie atât de mulţumit de noi şi ne acceptă fără nici o reţinere. Dar nu asta aşteaptă El de la noi. Dacă am putea să învăţăm de la acest sutaş roman două caracteristici foarte importante pe care Domnul Isus le caută şi le apreciază. Una este smerenia, iar cealaltă credinţa, şi am putea adăuga şi grija pentru săraci. De fapt sunt trei lucruri pe care le observăm aici. Acest militar are un interes pentru un rob sărac, el este un om smerit care nu se consideră vrednic ca Domnul Isus să vină sub acoperământul său şi are credinţă că Hristos poate face orice chiar de la distanţă. Când aplicăm asta la noi astăzi, putem avea aceleaşi calităţi, dacă vrem. Asta a apreciat şi apreciază şi astăzi Domnul Isus, atunci când vede că oamenii au o grijă pentru cei proscrişi, pentru cei de la marginea societăţii, pentru cei săraci şi neajutoraţi, întocmai ca grija acestui militar, şi Domnul îi apreciază pe cei care au smerenia de a recunoaşte că nu sunt nimic în prezenţa Lui; cei ale căror feţe sunt la pământ înaintea Domnului şi cei care au credinţa că nu numai de la 5 km distanţă, ci de la milioane de kilometri din ceruri Hristos poate să spună un cuvânt astăzi.

Matei 5:13 - "Apoi a zis sutaşului: 'Du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta.’ Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela." Vedem aici un alt lucru unic pe care îl întâlnim foarte rar în Vechiul Testament. Chiar de la începutul Noului Testament Domnul Isus a apreciat credinţa. Vedem asta în întreaga Sa lucrare, oriunde vedea credinţă, o aprecia extrem de mult. Mântuirea este prin credinţă. Tot ce primim de la Dumnezeu este pe baza credinţei. Iar aceste cuvinte Domnul Isus le-a spus mai multor persoane. Acestui sutaş i-a spus: "Du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta." Ce a învăţat Domnul Isus? Adesea putem avea o înţelegere greşită. Nu după cât de mult ţi-ai dorit, nu după cât de mult îmi doresc eu pentru tine. Uneori gândim astfel: 'Îmi doresc mult asta'. Poate fi vorba de orice. Ei bine, nu primeşti potrivit cu dorinţa ta. Dumnezeu doreşte sincer multe lucruri pentru noi, dar nu le primim, fiindcă legea nu este potrivit cu dorinţa ta sinceră, sau potrivit cu dorinţa sinceră a lui Dumnezeu. Principiul este: potrivit cu câtă credinţă ai. Facă-ţi-se după credinţa ta. Primim potrivit cu măsura credinţei noastre. De aceea, vedem că unii oameni primesc mult, iar alţii primesc foarte puţin. E ca şi cum, dacă plouă torenţial afară, iar cineva pune un pahar afară, altul pune o găleată, iar altul pune o cadă mare. Ei vor primi cantităţi diferite de apă. Nu e fiindcă Dumnezeu favorizează pe unul. Deloc. Aceeaşi ploaie cade peste tot, însă mărimea recipientului e diferită. Asta determină cât primeşte fiecare persoană. E exact la fel în viaţa creştină. Dacă vezi diferenţe între creştini e fiindcă există o diferenţă între credinţa lor. Ei primesc potrivit cu credinţa lor. Facă-ţi-se după cum ai crezut.

Vreau să menţionez, de asemenea, că credinţa noastră trebuie să fie bazată pe Cuvântul Domnului Isus. Vedeţi, Domnul Isus îi spusese acest cuvânt, iar Biblia spune că credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Nu că încerc să produc credinţă în inima mea pentru orice îmi doresc. Aceasta e nebunia care se găseşte la mulţi creştini. Ei doresc şi râvnesc atât de multe lucruri pământeşti, şi încearcă să-şi imagineze că produc credinţă ca să-L creadă pe Dumnezeu şi să obţină acel lucru. Nu merge aşa. Romani 10:17 e clar. Credinţa poate fi bazată numai pe auzirea Cuvântului lui Hristos. Trebuie să avem o promisiune foarte clară. Avraam nu a avut un fiu la o sută de ani, doar pentru că a produs credinţă pentru asta. Dumnezeu i-a spus anume că va avea un fiu. Apoi, el a putut avea credinţă. Credinţa este întotdeauna bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Iar aici este acelaşi principiu. Aşadar este potrivit cu ceea ce crezi, dar acea credinţă trebuie bazată pe Cuvântul lui Hristos.

Şi, după cum am spus mai devreme, această credinţă este cuplată cu smerenia. Dacă nu avem smerenie, e foarte dificil să avem credinţă. Există o legătură strânsă între cele două. Nu numai aici, ci în multe locuri vedem asta. Vedem asta şi la femeia cananeancă, despre care citim în Matei 15. Domnul Isus a încercat să o testeze, spunând: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!" Iar ea a luat acea poziţie: 'Doamne, poate că sunt ca un câine, dar nu pot primi firimiturile care cad de la masă? ' Ea a primit potrivit cu credinţa ei. Din nou e vorba despre smerenie, să accepţi să iei locul unui câine, sub masă şi să spui: 'Doamne, nu merit pâine. Dă-mi firimituri. ' Şi credinţa ei e mare. Domnul Isus a apreciat credinţa acestor doi ne-evrei. Aşadar, iată ceva ce putem învăţa din exemplul acestui sutaş roman, care ne poate ajuta în umblarea noastră zilnică de creştini.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 145
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni