Mesajele care lipsesc în creştinismul de azi - Înţelegând tot planul lui Dumnezeu
Autor: Zac Poonen  |  Album: Diverse  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de Mada_O in 09/06/2016
    12345678910 0/10 X
Referințe

    Subiectul nostru, după cum putem vedea şi pe ecran, este: "Mesajele care lipsesc în creştinismul de azi". Nu spunem că nici un creştin nu predică despre unele din aceste lucruri despre care vom vorbi, dar spunem că marea majoritate, peste 90% din creştinismul de azi, a exclus anumite adevăruri vitale din Noul Testament. Mulţi creştini se întorc la Vechiul Testament, lucru ce arată starea superficială a vieţii lor creştine. Pentru că Vechiul Testament a fost vechiul legământ, pe care Dumnezeu l-a încheiat cu omul. În domeniul ştiinţei, este ca şi cum ne-am întoarce la Epoca de piatră. Există o expresie în engleză: "a te întoarce la Epoca de piatră". În Epoca de piatră oamenii nu aveau dispozitive electronice, electricitate. Omul era primitiv, nu avea case adecvate. El trăia, avea copii; se hrăneau şi făceau diverse lucruri, dar nu în felul în care trăim astăzi. E cineva aici care vrea să se întoarcă la Epoca de piatră, din punct de vedere practic? Însă mulţi creştini trăiesc în vechiul legământ... Pentru că sunt anumite adevăruri minunate în noul legământ, care niciodată nu sunt proclamate. Isus a spus: "Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi."

    Se pune foarte mult accent pe Duhul Sfânt astăzi. Dar, din nefericire, există multă înşelare. Isus a spus că Duhul Sfânt este Duhul adevărului, şi când va veni El, ne va călăuzi în tot adevărul. Deschideţi la acel verset din Ioan 16 şi veţi vedea că Duhul Sfânt a venit să vă ajute să vedeţi lucrurile pe care încă nu le cunoaşteţi. Versetul 13: "Când va veni El, ...Duhul adevărului". Sunt multe nume date Duhului Sfânt, iar unul dintre ele este: Duhul adevărului. Adevăr înseamnă realitate şi, de asemenea, adevărul lui Dumnezeu. Cum ştii că Duhul lui Dumnezeu a venit în viaţa ta? El te va călăuzi în tot adevărul. Aici este vorba despre ziua Cinzecimii. Duhul Sfânt nu venise aşa cum a venit în ziua Cinzecimii. Aşa cum nici Isus nu venise pe pământ, până când nu S-a născut din fecioara Maria, fiind a doua Persoană a Trinităţii. 33 de ani mai târziu, a treia Persoană a Trinităţii a venit pe pământ, după ce a doua S-a înălţat la cer. Deci a fost un anumit moment când Duhul Sfânt a venit să locuiască permanent pe pământ şi să umple permanent inima copiilor lui Dumnezeu. Şi poţi aplica acest verset şi în cazul tău. Când Duhul adevărului vine la tine şi îţi umple inima, ce se întâmplă? Unul dintre multele lucrurile minunate care se vor întâmpla, este că El te va conduce şi te va călăuzi în tot adevărul, nu către un adevăr parţial. Tu nu trebuie să fii mulţumit cu un adevăr parţial. Câţi dintre voi aţi fi mulţumiţi cu sănătate parţială? De exemplu, că 50% din corp vă e sănătos. Nimeni. Nici un om cu judecată nu va fi vreodată fericit, că 50% din trupul său e sănătos, când poate fi sănătos 100%. Toţi căutăm să avem sănătate 100%. Lumea e plină de oameni care caută să fie 100% sănătoşi. În acest fel doctorii şi spitalele câştigă mulţi bani. De ce creştinii nu caută să cunoască adevărul 100%? Dacă nu ştim adevărul 100%, nu vom fi liberi.

    Majoritatea creştinilor se află în robie. De multe ori când vorbesc unei congregaţii de oameni ca aceasta, în multe părţi ale lumii, cuvântul pe care mi-l vorbeşte Domnul este acesta: "Cei care se află înaintea ta sunt sclavi. Ei nu ştiu că sunt sclavi. Sunt sclavi poftelor, mâniei, amărăciunii, iubirii de bani, spiritului de competiţie. Sunt sclavii multor lucruri. Dar nici nu-şi dau seama, iar unii, care îşi dau seama, sunt mulţumiţi să fie sclavi toată viaţa lor." Şi ceea ce îmi spune Domnul e: "Nu te-am pus acolo ca să le predici, ci te-am trimis acolo ca să-i eliberezi." Aceasta este o sarcină dificilă. Dacă Domnul mi-ar fi spus doar să predic, acest lucru e relativ uşor. Dar dacă sarcina mea e să-i eliberez pe oameni, chiar trebuie să depind de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e Cel care poate să-ţi arate adevărul.

    Vreau să-ţi spun un lucru. Sunt mulţi oameni aici, în Adunarea noastră din Bangalore, care au auzit aceste lucruri de foarte mulţi ani, şi încă nu au lumină. Pentru că ei înţeleg cu mintea ceea ce vorbesc eu. Ei nu şi-au deschis fiinţa către Duhul adevărului. Deci vreau să-ţi spun că dacă vrei să ştii care sunt mesajele care lipsesc în creştinismul de azi, şi care probabil lipsesc şi în viaţa ta, pentru că nu ai auzit aceste lucruri, e pentru că nu ţi-ai deschis fiinţa către Duhul adevărului suficient... Poate ţi-ai deschis fiinţa puţin. Aşa ai aflat că Isus a murit pentru păcatele tale. Mulţi oameni nu şi-au deschis inima nici măcar atât. Slavă Domnului că ai aflat asta, dar mai sunt şi alte lucruri. Sunt multe lucruri de aflat.

    Timp de 16 ani, din viaţa mea de creştin, n-am înţeles nimic despre noul legământ, în afară de faptul că Isus a murit pentru păcatele mele, şi că păcatele mele puteau fi iertate. Deci ştiu din propria experienţă. Şi Dumnezeu m-a dus pe acest drum mulţi ani, ca să mă înveţe că poţi fi creştin de foarte mulţi ani, poţi chiar să-L slujeşti pe Dumnezeu, şi să nu cunoşti tot adevărul şi astfel să fii în robie. Şi eu chiar am fost în robie timp de 16 ani, după ce am fost născut din nou. Câţi dintre voi pot spune sincer: "Sunt născut din nou, dar mă aflu în robie"? Acesta e primul pas. Am spus: "Doamne, m-am săturat de robia mea. Nu vreau să mai fiu rob." Te-ai săturat? Atunci, trebuie să afli adevărul. Trebuie să afli acele mesaje care lipsesc în creştinismul de azi, pe care nu le-ai auzit până acum; sau nu L-ai lăsat pe Duhul Sfânt să te călăuzească în tot adevărul. Iar datorită acestui fapt nu eşti liber. Aceasta depinde de cunoaşterea adevărului. Iar Biblia spune că dumnezeul veacului acesta împiedică vederea oamenilor. El a împiedicat pe mulţi să afle că iertarea păcatelor e gratuită, că Hristos a murit pentru păcatele lor. Dar nu a reuşit să te împiedice şi pe tine să afli acest adevăr. Dar el v-a înşelat pe mulţi dintre voi să credeţi - ascultaţi, în special voi, cei tineri, - că dacă Îi dai totul lui Dumnezeu, viaţa ta va fi nefericită. Cine ţi-a spus acest lucru? Diavolul. Cum ştiu asta? Pentru că ştiu că mulţi dintre voi nu I-aţi încredinţat toate lucrurile lui Dumnezeu. De ce nu I-ai dat totul lui Dumnezeu? Fiindcă simţi că viaţa ta va fi nefericită.

    Toţi iubim fericirea şi amuzamentul. Şi ai impresia că dacă Îi dai totul lui Dumnezeu, nu vei mai avea fericire şi amuzament în viaţă. Îţi spun un lucru: eu sunt mult mai fericit decât voi toţi şi am amuzament mult mai mult, fiindcă I-am dat totul lui Dumnezeu. Oricine I-a dat totul lui Dumnezeu, va mărturisi acelaşi lucru. Dumnezeu nu e o persoană care strică plăcerea altora. E o minciună a Diavolului. Şi eu m-am decis să demonstrez prin viaţa mea, că Diavolul e un mincinos, că Dumnezeu e un Dumnezeu bun. El nu strică plăcerea noastră. El vrea să ne bucurăm de viaţă, dar nu într-un fel ieftin şi murdar. Omul care comite adulter crede că asta e fericire. Nu e fericire. Uitaţi-vă ce remuşcări de conştiinţă are după acel moment. Uitaţi-vă cât de mult poate fi afectată, spiritual, viaţa lui după acel moment. Ăsta nu e amuzament. E ceea ce Diavolul numeşte amuzament. Dumnezeu oferă amuzament curat, care nu ne face rău. Există distracţie care îţi poate face rău şi distracţie care nu îţi face rău. Dumnezeu ne dă plăcere şi bucurie care nu ne face rău. Deci, să nu crezi că mai multă cunoaştere a adevărului te va stânjeni. Nu, ci viaţa ta va fi cu mult mai fericită.

    Ştii că cea mai fericită persoană de pe acest pământ a fost Isus Hristos? Eu sunt convins de acest adevăr. Şi dacă aş putea să vă conving de un adevăr, ar fi acesta: că cel mai fericit om care a umblat pe pământ a fost Domnul Isus. Câţi de aici nu vreţi să fiţi fericiţi? Înseamnă că eşti nebun dacă spui că nu vrei să fii fericit. Eu vreau să fiu fericit tot timpul. Şi ştiu că cei mai fericiţi oameni de pe pământ nu sunt starurile de cinema, nici cei care comit adulter, nici cei care câştigă cei mai mulţi bani. Nici măcar cei care au bogăţii şi maşini... Nu aceste lucruri îi fac pe oameni fericiţi. Ci este Isus Hristos, care nu a vorbit niciodată în limbi, n-a avut niciodată o maşină, a trăit în condiţii foarte simple, şi a fost tâmplar, n-a absolvit nici o facultate. El a fost cel mai fericit om care a umblat pe acest pământ. Şi eu am decis că aşa vreau să fiu şi eu. Îmi voi ghida viaţa după a Lui. Şi nici unul dintre ceilalţi oameni nu mă atrag. Nu mai sunt ispitit de alte lucruri, pentru că am aflat cine e cel mai fericit om de pe pământ. Dacă şi tu descoperi că Isus Hristos a fost cel mai fericit om de pe pământ, vei tânji să fii ca El, fiindcă viaţa ta va fi cu mult mai fericită. Întreaga ta viaţă va fi cu mult mai fericită. Fiecare aspect al vieţii tale va fi transformat. Dar trebuie să fii convins că Domnul Isus a avut cea mai bună viaţă pe care a trăit-o vreodată cineva pe pământ. Trebuie să începi de aici, din acest punct: că viaţa Domnului Isus a fost cea mai bună viaţă pe care a trăit-o cineva pe acest pământ.

    Aşadar, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, şi nu doar cu privire la adevărul Bibliei, ci şi adevărul despre noi. Mulţi dintre noi vrem să ştim adevărul Bibliei. În realitate, mulţi dintre noi venim la conferinţe, întâlniri, ca să auzim...vreau să ştiu mai multe despre asta. Şi setea după cunoştinţă e bună, dacă aplici în viaţa ta ceea ce auzi. Ascultaţi acest lucru! Dacă mănânci mâncare bună, cea mai bună mâncare din lume, şi aceasta nu e digerată în stomacul tău, ai probleme. Dar dacă mănânci mâncare simplă şi aceasta e digerată, înseamnă că eşti sănătos. Toată mâncarea pe care o mâncăm trebuie să fie digerată. Şi nu digerată peste şase săptămâni, ci în 24 de ore. Acea mâncare trebuie digerată, altfel vei avea dureri de stomac. Vei avea probleme, vei vomita. Aşa e făcut corpul uman. Dar dacă continui să-ţi umpli stomacul cu mâncare şi aceasta nu e digerată, vei fi o persoană bolnavă. De aceea avem atâţia creştini bolnavi. Vă spun un lucru. Avem mai mulţi creştini bolnavi în Adunările noastre, decât în alte Adunări, pentru că primim mai multă hrană. Aşa că ne îndopăm cu cunoştinţă şi neaplicând-o în viaţa de zi cu zi, vei deveni un creştin bolnav. Şi vei fi mai bolnav decât cei din celelalte Adunări, pentru că ei nu primesc atâta hrană bună. Să nu crezi că doar pentru că primeşti multă hrană bună vei fi foarte spiritual. Am urmărit Adunările noastre timp de 30 de ani şi am observat că acest lucru nu e adevărat. Şi obişnuiam să mă întreb de ce. Aici oamenii aud cele mai minunate adevăruri predicate în India şi ei nu devin spirituali. Şi am descoperit că ei nu digeră mâncarea primită. Ei pur şi simplu mănâncă şi mănâncă, iar stomacul lor se umflă şi devin graşi, nu puternici. Şi sunt bolnavi, au dureri de stomac, nu sunt spirituali.

    Vreau să vă îndemn ca fiecare adevăr pe care îl auziţi să-l aplicaţi, şi rugaţi-L pe Duhul Sfânt să vă călăuzească în tot adevărul, cu privire la voi înşivă. "Doamne, arată-mi mie unde sunt mândru, arată-mi mie unde sunt egoist." Pentru asta a venit Duhul Sfânt, ca să ne arate tot adevărul. Fiţi atenţi la un aspect! Ioan 16:13-14: El vă va călăuzi în tot adevărul, "...căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi." Ştiţi ce a venit să descopere Duhul Sfânt? El va lua din viaţa trăită de Isus pe pământ şi îţi va arăta ţie, spunându-ţi că aşa a trăit Isus. Şi astfel vezi adevărul cu privire la tine. Într-o altă situaţie va spune: "Aşa obişnuia Isus să vorbească". Şi vei vedea adevărul cu privire la tine. Apoi îţi va descoperi cum Îşi cheltuia Isus banii. Şi vei vedea adevărul cu privire la tine. Îţi va arăta cum Îşi petrecea Isus timpul liber. Şi vei vedea adevărul cu privire la tine.

    Dacă Îi permiţi Duhului Sfânt să-ţi arate viaţa Domnului Isus în permanenţă, vei descoperi multe lucruri la tine care trebuie curăţate... Şi unul din avantajele binecuvântate ale acestui fapt e că nu vei mai judeca pe alţii aşa de mult, cum faci de obicei. Nu-ţi vei mai critica soţia sau soţul aşa de mult, fiindcă eşti mult mai preocupat să te cureţi pe tine. Eşti mai preocupat să afli tot felul de adevăruri despre tine. Vă puteţi imagina un bolnav într-un spital, care are 25 de boli, şi încearcă să scape de toate aceste boli, dar caută să găsească defectele celorlalţi bolnavi? Nu am văzut aşa ceva în nici un spital. Dar am văzut asta printre creştini. Au 25 de boli ei înşişi, şi deschid gura ca să critice pe cutare sau cutare. Şi le spun: "Frate, dar cum rămâne cu cele 25 de boli ale tale?" Scapă mai întâi tu de aceste boli, înainte să te gândeşti la ceilalţi pacienţi din spital. Îţi spun, te vei vindeca mult mai repede, dacă încetezi să te mai îngrijorezi de problema soţiei sau soţului sau a fraţilor sau surorilor din Adunare. Lasă astea în mâna Domnului şi a bătrânilor din Adunare. Se descurcă ei. Nu e nevoie să te îngrijorezi cu privire la ele. Tu să te îngrijorezi cu privire la tine. Lasă-L pe Duhul Sfânt să te călăuzească în tot adevărul în aceste zile, şi să-ţi arate mesajele care lipsesc şi care ţi-ar fi descoperit adevărul... mesaje pe care nu le-ai auzit.

    Deschideţi acum în Faptele Apostolilor, la capitolul 20. Când apostolul Pavel a petrecut 3 ani în Efes - vreau să vă arăt ceva aici... Apostolul Pavel e un exemplu minunat de om al lui Dumnezeu. Fiindcă în Biblie, în Noul Testament, sunt doar doi oameni care au spus: "Călcaţi pe urmele mele". Ştiţi asta? Doar două persoane au spus: "Călcaţi pe urmele mele". Una a fost Domnul Isus Însuşi, iar cealaltă apostolul Pavel. În 1 Corinteni 11:1 spune: "Călcaţi pe urmele mele", iar în Filipeni 3:17 spune: "Urmaţi-mă pe mine", şi pe cei care mă urmează pe mine şi exemplul meu. Şi vă spun că astăzi, avem nevoie de mulţi oameni care să poată spune: "Călcaţi pe urmele mele, după cum şi eu calc pe urmele lui Hristos." Ar trebui să faceţi ăsta scopul vostru, încât să puteţi spune celor din urma voastră: "Calcă pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos." Asta nu înseamnă că ai ajuns în vârf. De exemplu, să zicem că mă decid să escaladez muntele Everest. Everestul are peste 8000 m înălţime. Chiar dacă am urcat doar 30 m, 8000 m e o distanţă foare mare. Chiar dacă am urcat doar 30 m, pot să-ţi spun: "Urmează-mă, căci eu urc pe muntele Everest. Nu am ajuns încă în vârf, dar tu eşti la bază." Nu-i pot spune celui care a urcat 150 m să mă urmeze, fiindcă el e înaintea mea. El trebuie să-mi spună: "Urmează-mă!" Dar pot să le spun celor care sunt în urma mea, care încă nu au urcat 30 m: "Urmaţi-mă!" Şi dacă L-ai urmat pe Isus doar pentru puţin timp, ar trebui să le poţi spune celor mai tineri decât tine: "Urmaţi-mă, după cum şi eu urmez pe Hristos." Orice creştin trebuie să poată spune acest lucru.

    Voi părinţilor, nu credeţi că ar trebui să le puteţi spune copiilor voştri: "Urmează-mă fiul meu, fiica mea, aşa cum Îl urmez şi eu pe Hristos? Vorbiţi între voi cum vorbesc eu cu mama voastră sau cu tatăl vostru." Vreţi ca şi copiii voştri să vorbească cum vorbiţi voi cu soţiile sau soţii voştri? Sau nu aţi vrea să vorbească aşa? Ce le spuneţi copiilor voştri? "Vă rog să nu vorbiţi vreodată cum vorbesc eu cu tata. Voi n-aveţi voie să vorbiţi aşa, doar noi putem." Nu e de mirare că ai noştri copii o apucă pe căi greşite. Îi ducem la Adunare, la şcoala duminicală, le dăm multă învăţătură, dar nu suntem un exemplu acasă. Acestea sunt mesajele care lipsesc în creştinism. Ni se spune că dacă spui: "Urmează-mă!", eşti mândru. Odată ce Diavolul te-a convins de asta, niciodată nu vei spune: "Urmează-mă!". Însă Diavolul nu a putut să-l păcălească pe Pavel. Pavel a spus: "Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos". Şi el nu a reuşit să mă păcălească nici pe mine. Nu e mândrie. Îţi acoperi păcatul! Toţi spun: Nu putem spune: "Urmaţi-ne". Noi suntem smeriţi. Noi spunem: "Nu te uita la mine, uită-te la Isus". Ăsta e un mod de a-ţi acoperi viaţa păcătoasă. E un mod în care niciodată nu vei progresa, şi vei continua să spui: "Nu te uita la mine, uită-te la Isus". Asta nu e smerenie. E mândrie arogantă. Şi dacă Diavolul te poate face să crezi că mândria ta e smerenie, ce succes pentru Diavol! Pavel a fost îndeajuns de curajos, încât să spună: "Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos". El le-a spus tesalonicenilor, în 2 Tesaloniceni 3, că a fost un exemplu pentru ei. Şi asta le spune şi bătrânilor din Efes în Faptele Apostolilor 20.

    În Faptele Apostolilor 20:17, citim că Pavel s-a dus într-un loc numit Milet. Deja petrecuse 3 ani acolo. Nicăieri nu a mai stat atât de mult ca în Efes. Şi de aceea, Biserica din Efes era, probabil, cea mai spirituală Biserică dintre toate Bisericile plantate de Pavel. Fiindcă atunci când citeşti scrierile lui Pavel către efeseni, el nu are aproape nimic de corectat la ei. Când le scrie galatenilor, are multe de corectat la ei. Când le scrie filipenilor, sunt două surori acolo care nu se înţeleg. Iar când le scrie corintenilor are, de asemenea, lucruri de corectat la ei. La fel şi în cazul tesalonicenilor. Dar când le scrie efesenilor, aproape că nu găsim nimic acolo de corectat cu privire la ei. Pentru că era o Biserică minunată. El încearcă să-i conducă pe trepte mai înalte. Şi asta pentru că a stat 3 ani cu ei.

    E un lucru minunat să ai un om al lui Dumnezeu ca Pavel, care să predice Cuvântul lui Dumnezeu şi care trăieşte conform Cuvântului. Trist e că sunt foarte rari astfel de oameni în creştinism. Sunt câţiva ici şi colo. Dar sunt foarte rari. Însă Pavel a fost unul dintre ei. Şi el i-a chemat pe bătrâni şi le-a spus... Ce le spune? Vă voi arăta mai târziu că Pavel le-a predicat ~ 2000 de predici acolo. Îţi poţi imagina cum ar fi viaţa ta dacă ai fi ascultat 2000 de predici de-ale apostolului Pavel, dacă ai fi avut 2000 de CD-uri cu predicile apostolului Pavel? Ai spune că ai fi cel mai spiritual om din lume. Nu, nu neapărat. Asta vreau să-ţi arăt. Poţi avea 2000 de CD-uri cu predicile celui mai puternic predicator din lume, şi, totuşi, poţi fi tot firesc, dacă nu ai grijă. Poţi fi spiritual atâta timp cât eşti sub influenţa acelui om, care te provoacă, te mustră şi te corectează, dar de îndată ce nu mai eşti sub influenţa lui, devii iar firesc. Ceea ce înseamnă că nu ai permis acelor mesaje să pătrundă adânc şi să devină parte din tine. Ai primit acele mesaje ca pe mâncare şi apoi le-ai vomitat. Nu le-ai lăsat să pătrundă adânc şi să te facă spiritual.

    Deci când Pavel îi părăseşte după 3 ani, nu le spune: 'Ţineţi minte predica despre smerenie şi pe cea despre dragoste, şi pe cea despre sfinţenie!' Nici măcar un cuvânt. Ci le spune în versetul 18: "Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei." Ştiţi ce le precizează? Nu cutare şi cutare predică pe care a făcut-o în nu ştiu care an. Nu, nu, nu. El spune: 'Stiţi cum am trăit aici. Mi-aţi urmărit viaţa. Am fost cu voi tot timpul. Timp de 3 ani, m-aţi văzut dimineaţa, la prânz şi seara. M-aţi văzut în tot felul de circumstanţe. Aţi văzut cum am trăit.' Acela era exemplul lui. "Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor, ...n-am ascuns nimic din ce vă era de folos." 'Dacă aveaţi nevoie de încurajare, vă încurajam. Dacă era nevoie să vă mustru aspru şi să vă corectez, făceam şi asta. Dacă era nevoie să vă disciplinez, vă disciplinam, pentru că asta vă era de folos. Ştiţi cum nu am ezitat să vă spun ce vă era de folos. Nu-mi păsa dacă nu sunt pe placul vostru.' El încerca să spună că mulţi din ceilalţi predicatori erau interesaţi de popularitatea lor, voiau doar să fie pe placul lor. Ei nu vă sunt prieteni adevăraţi. Pavel spune: 'Eu v-am fost un prieten adevărat, fiindcă v-am spus ce vă era de folos. Fie că era vorba de încurajare, disciplinare, mustrare sau corecţie, oricine ar fi fost persoana. N-am avut preferaţi.' Ştiţi cui vorbeşte el? Nu le vorbeşte celor tineri din Efes, ci bătrânilor. El le aminteşte bătrânilor cum i-a mustrat, corectat, încurajat. Şi asta pentru că nu făcea diferenţieri. 'Pe mine mă interesa ceea ce era bun pentru voi. Niciodată n-am vrut să fiu popular cu voi. V-am vorbit deschis la întâlniri, am împărţit cu voi când v-am vizitat. În particular sau în public, v-am spus aceleaşi lucruri, fiind o mărturie adevărată pentru toţi.' Şi, indiferent de cultura lor, de limbă, de comunitate, n-are importanţă de care era, despre ce le-a predicat? Despre pocăinţă. Ştiţi despre ce a predicat Pavel? Despre pocăinţă. Acesta e mesajul numărul unu care lipseşte în creştinismul de azi.

    Câte mesaje aţi auzit despre pocăinţă în ultimul an, de la un predicator din afara Bisericilor noastre? Pur şi simplu, nu se mai aude aşa ceva. Oamenii pot predica pocăinţa într-un mod general, dar nu îţi spun, în mod specific, de ce trebuie să te pocăieşti. E ca şi cum copilul tău de 3 ani are tot felul de obiceiuri rele, şi îi spui: "Pocăieşte-te!" Şi el spune: "Bine." El va face acelaşi lucru mâine, pentru că nu înţelege ce i-ai spus. Şi îi spui în următoarea zi: "Ţi-am spus ieri să te pocăieşti! Dar m-am pocăit, tată." Şi continuă să facă acelaşi lucru. Trebuie să fii specific: "Nu ai voie să vorbeşti urât cu mama!; Trebuie să asculţi, când ţi se spune să faci ceva!; Când îţi spun să nu bagi degetul în priză, să ştii că n-ai voie s-o faci." Fii specific! Este spre binele lor.

    Deci nu are sens doar să predici: "Pocăiţi-vă!", dacă nu specifici de la ce trebuie să se întoarcă oamenii. Pentru că Adunarea e plină de bebeluşi. Şi vor rămâne la stadiul acesta dacă nu li se spune. Dacă nu mă credeţi, încercaţi să predicaţi cuvântul pocăinţă copiilor voştri zilnic. Vor creşte şi vor deveni vagabonzi şi oameni de nimic, neascultători, rebeli, fiindcă nu le explicaţi ce înseamnă pocăinţa. Deci, doar pentru că un predicator foloseşte cuvântul pocăinţă, să nu crezi că el chiar a predicat despre pocăinţă. Ţi-a spus ce păcat există în viaţa ta la care trebuie să renunţi? Atunci, înseamnă că nu a predicat despre pocăinţă. Dar Pavel nu era aşa. El spune că le-a predicat pocăinţa faţă de Dumnezeu şi le-a explicat ce înseamnă credinţa în Domnul Isus. Nu e de ajuns să spui: credinţă. Îi spui copilului tău de 2 ani: "Credinţă...trebuie să ai credinţă în Domnul Isus!" Trebuie să-i explici ce înseamnă. E important ca el să înţeleagă şi la fel e şi în Adunare. Trebuie să explici, ca să se înţeleagă ce înseamnă pocăinţa şi credinţa. Iar eu cred că acesta e un alt mesaj care lipseşte. Ai zice că nu lipseşte. Auzim despre credinţă tot timpul. Exact, credinţă falsă. Credinţă pentru lucruri nepotrivite. Nu credinţa despre care vorbeşte Noul Testament.

    Credinţa nou-testamentală e un mesaj care lipseşte în creştinismul de azi. Şi, pentru a-i înşela pe oameni, e proclamată o credinţă greşită, o altă credinţă. La fel cum se vorbeşte despre un alt har, un alt Isus, o altă Evanghelie. Dar Pavel a predicat despre asta şi spune... Ştiţi, o persoană care predică astfel, suferă mult. Spune că se duce la Ierusalim şi că Duhul Sfânt îl înştiinţează că oriunde se duce oamenii îl vor hărţui, necăji. Ştiţi, de aceea oamenii nu vor să predice tot adevărul. Vor fi numiţi eretici, învăţători falşi, prooroci mincinoşi, vor fi hărţuiţi, persecutaţi, criticaţi. Oamenii vor scrie tot felul de lucruri împotriva lor, pe internet şi pe site-uri şi în fel şi fel de locuri. Şi ei nu vor aşa ceva, vor să fie populari. De aceea creştinismul nu predică despre unele lucruri importante, care sunt scrise în Noul Testament. Dar lui Pavel nu-i păsa. El spune că Duhul Sfânt deja îl înştiinţase că oriunde va merge, va întâmpina lanţuri şi necazuri şi poate chiar şi temniţă. Dar el nu e deranjat de asta. Nu e minunat să fii aşa? El spune că nu-i pasă ce spun oamenii despre el sau ce îi fac. "Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă." De un astfel de bărbat sau femeie are nevoie Dumnezeu. Care poate spune: "Doamne nu-mi pasă de viaţa mea, nu-mi pasă de renumele meu, de reputaţia mea. Nu-mi pasă de nici unul din aceste lucruri. Ci vreau să duc la bun sfârşit slujba primită de la Domnul Isus."

    Vreau să vă spun fiecăruia dintre voi de aici, care e născut din nou, - dacă nu ştiaţi, veţi afla azi - că Dumnezeu are o lucrare specifică pentru tine, un plan specific pentru viaţa ta, planificat înainte să te naşti, înainte ca să se nască tatăl tău, înainte ca să se nască bunicul tău, înainte ca Adam să fie creat. El te ştia pe nume, ştia că te vei naşte cândva în secolul al XX-lea şi că vei exista în secolul al XXI-lea. Şi Dumnezeu ştia că îţi vei preda viaţa lui Hristos, şi a întocmit un plan pentru viaţa ta. Şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci, nu e să te căsătoreşti, să-ţi construieşti o casă, să-ţi căsătoreşti copiii, ci să duci la îndeplinire slujba pe care a avut-o pentru tine Isus. Dar niciodată nu o vei face, dacă asta nu e pasiunea ta primordială. Dacă cea mai mare pasiune a ta e să te realizezi în lumea asta şi să faci mai mulţi bani, vei realiza asta, dar s-ar putea să nu poţi termina lucrarea pe care Domnul ţi-a pregătit-o. Când spun lucrare/misiune, ştiţi că nu mă refer la a fi lucrători creştini cu normă întreagă. Câştigaţi-vă existenţa, aşa cum o fac şi eu, susţineţi-vă familia, cum fac şi eu, şi slujiţi-L pe Domnul. Dar căutaţi să împliniţi misiunea pe care Domnul o are pentru voi. Trebuie să crezi asta în primul rând. Nu spune: "Oh, dar eu sunt aşa de neînsemnat..." Ei bine, poate că nu vei fi chemat să slujeşti la amvon, dar Dumnezeu are un plan pentru tine. E limba singurul organ al trupului care îndeplineşte o funcţie? E ochiul singurul organ al trupului care îndeplineşte o funcţie? Dar cum rămâne cu toate micile încheieturi şi nervii, şi toate lucrurile din corpul tău pe care nu le vezi? Toate îndeplinesc funcţii foarte importante. Vreau să-ţi spun că eşti un mădular al trupului lui Hristos, dacă ţi-ai predat viaţa Lui, şi ai un rol foarte important.

    E trist că mulţi creştini se aseamănă cu acel om care a primit un talant şi l-a îngropat în pământ. N-a făcut niciodată nimic cu el. Pentru că s-a uitat la altul care avea 10 talanţi şi a spus: "Eu nu pot să predic ca el. Eu nu pot face tot ce a făcut el." Ştii că dacă 11 oameni care au câte un talant s-ar aduna, ar avea mai mult decât cel care are 10 talanţi? E prea complicată matematica? 11 oameni cu un singur talant au mai mult decât cel cu 10 talanţi. E adevărat. Sunt mulţi în Adunare care au doar un talant. Dacă toţi şi-ar îndeplini rolul lor, s-ar realiza mai multe lucruri pentru Dumnezeu, decât dacă am lăsa toate lucrurile în mâna câtorva care au primit 10 talanţi. Dumnezeu a înzestrat pe foarte puţini cu câte 10 talanţi. Sunt foarte, foarte puţini. Puţin mai mulţi sunt cei cu câte 5 talanţi, dar cei cu câte un talant sunt cu sutele şi miile. Iar lucrul trist în creştinism, şi sper că nu va continua în Adunările noastre, e că cei înzestraţi cu câte un talant, şi-au îngropat talantul şi nu fac nimic cu el, cu excepţia faptului că vin la conferinţe şi întâlniri. Trebuie să te hotărăşti ca de acum încolo să nu mai fi aşa. Tu chiar îţi vei folosi talantul împreună cu alţii care au şi ei un talant, şi vei face ceva pentru Dumnezeu, în Adunarea ta, în casa ta, în localitatea ta, pentru Hristos, în această ţară. Dumnezeu are nevoie de tine.

    Iar acolo mai spune şi despre "calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus", care în cazul lui Pavel, a fost vestirea Evangheliei harului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Evanghelia noului legământ. Ştiu că Domnul m-a însărcinat pe mine să vestesc Evanghelia noului legământ. Nu Evanghelia Legii, pe care mulţi creştini o vestesc, şi care îi face pe oameni morocănoşi, posomorâţi, farisei, făţarnici, critici cu privire la ceilalţi. Toate aceste stări sunt rezultatul Evangheliei Legii, care nu e deloc o veste bună. Predicarea Legii i-a adus pe oameni în starea aceasta. Şi eu am predicat-o, din ignoranţă. Cum spune şi Pavel, că, din ignoranţă, a predicat multe lucruri. Dar am primit lumină. Sper că şi tu ai primit lumină. Mă tem că poate în multe din Adunările noastre, încă se vesteşte o Evanghelie a Legii. Şi aceasta poate produce o aparenţă exterioară a sfinţeniei oamenilor. Dar nu-i schimbă efectiv în interior. Ci doar Evanghelia harului lui Dumnezeu, Evanghelia noului legământ, a harului care nu a fost cunoscut pe pământ, până să vină Hristos. Aceasta este Evanghelia pe care trebuie s-o proclamăm.

    Şi mai spune: "Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa", şi e bine să ţinem minte că unii dintre oamenii lui Dumnezeu, care îţi vestesc Cuvântul lui Dumnezeu, nu vor fi aici pentru totdeauna. Vă rog să reţineţi asta! Avem nevoie de o altă generaţie, care să se ridice şi să proclame acelaşi mesaj, să aibă acelaşi devotament, şi să fie dedicaţi înfăptuirii acelei slujbe. Lucrul trist e că, în Efes, o asemenea generaţie nu s-a mai ridicat niciodată. Când Pavel a murit, acela a fost sfârşitul Bisericii din Efes. Aceasta a fost istoria tristă a multor Biserici creştine. Când John Wesley a murit şi apoi şi cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, acela a fost realmente sfârşitul Bisericii metodiste. Când William Booth şi cei mai apropiaţi colaboratori ai săi au murit, acela a fost sfârşitul Armatei Salvării. Aşa s-a întâmplat cu foarte multe grupuri, dar nu trebuie să se întâmple aşa. Dumnezeu poate să ridice o a doua generaţie.

    Eu cred că Dumnezeu vrea să vă înzestreze pe mulţi de aici, cu aceeaşi pasiune, cu aceeaşi dorinţă de a nu căuta nimic pentru tine însuţi. Vrei să faci parte din acea a doua generaţie? Spune-I Domnului: "Doamne, nu vreau nimic pentru mine." Când m-am întors la Domnul şi mi-am cumpărat prima Biblie - încă o mai am - am scris pe prima pagină: "Doamne, nu vreau nimic pentru mine." E uşor să scrii. Dar am încercat să trăiesc conform acestui principiu. "Doamne, nu vreau nimic pentru mine însumi. Vreau ca totul să fie spre gloria Ta în viaţa mea. Dacă poţi face ceva cu viaţa mea, fă-o." I-am spus asta lui Dumnezeu pe când aveam 20-21 de ani. Îi poţi spune asta lui Dumnezeu şi te vei califica. "Doamne, nu vreau nimic pentru mine. Nu vreau să am un nume..." iar în ziua aceea am spus că nu vreau nici soţie, casă, bani, nu vreau nimic. "Doar ia viaţa mea şi du la îndeplinire slujba pe care vrei să o realizezi prin mine, oriunde ar fi." La început am crezut că va fi nevoie de mine în Rajasthan. Aşa am crezut eu. Dar Dumnezeu avea alt plan şi eram dispus să accept planul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu are un plan pentru tine.

    Vă rog, dragii mei fraţi şi surori, aşa cum spune şi Pavel: "Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre..." Timpul e scurt, Domnul Isus vine în curând, nu mai e timp să trăim pentru lume, aşa cum o făceam în trecut. Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie lui Dumnezeu în fiecare zi. Şi permiteţi-I lui Dumnezeu să vă înnoiască mintea în fiecare zi, ca să deveniţi din ce în ce mai mult ca Hristos. Din ce în ce mai puţin să gândiţi ca lumea. Aveţi gândirea lumii prin citirea ziarelor, de la televizor. Nu spun că nu poţi citi ziarul. Dar nu lăsa ca ce e scris acolo să te afecteze. Spune: "Doamne, vreau ca al Tău Cuvânt să-mi schimbe modul de gândire şi să mă facă ca şi Hristos."

    "Ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa... de aceea vă mărturisesc astăzi"(v.26), dupa 3 ani petrecuţi în mijlocul vostru', "că sunt curat de sângele tuturor". Acesta e un verset pe care l-am avut pe inimă de multe ori. Ştiţi, în calitate de prezbiter, iniţial în Bangalore pentru mulţi ani, am avut responsabilitate asupra tuturor fraţilor şi surorilor de aici, împreună cu ceilalţi prezbiteri, iar după ce m-am retras, am avut responsabiliate asupra multor altor oameni, în special asupra prezbiterilor din alte Biserici, pe care Dumnezeu le-a ridicat în această ţară şi în alte ţări. Şi întotdeauna am căutat să mă ghidez după acest verset; vreau să fiu curat de sângele tuturor oamenilor. Când eram în această Biserică, voiam să fiu curat de sângele tuturor oamenilor de aici. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nimeni nu va putea să-mi spună înaintea tronului de judecată al lui Hristos: "Frate Zac, ştiaţi că nu sunt într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi niciodată nu mi-aţi spus." Nimeni nu va putea să spună asta. Sunt oameni care au stat în această Biserică mulţi ani, la care m-am dus, atât în trecut, cât şi mai recent, şi le-am spus: "Tu nu eşti născut din nou. Nu cred că eşti." Nu ştiu dacă m-au ascultat. Ştiu de o persoană căreia i-am spus acest lucru, cu mulţi ani în urmă, şi care s-a simţit ofensat şi a părăsit Biserica. Ştiu de o altă persoană care a venit la mine, - nici măcar nu l-am întrebat - a venit la mine şi mi-a zis: "Frate Zac, vă rog să-mi faceţi o evaluare spirituală." Sună foarte smerit! Aşa că i-am făcut o evaluare spirituală, iar el s-a simţit ofensat şi a părăsit Biserica. Nu veni la mine cu această cerinţă, dacă nu iei în serios acest lucru. Sunt curat de sângele tuturor oamenilor. Nu sunt responsabil de sângele nimănui, pentru că le-am spus adevărul. Îmi amintesc de un alt frate, cu mulţi ani în urmă, căruia i s-a părut că am fost foarte dur. I-am spus: "Dragă frate, nu-mi pasă ce crezi despre mine, nu-mi pasă dacă crezi că sunt dur. La tronul de judecată al lui Hristos, te vei întoarce şi-mi vei mulţumi pentru ceea ce ţi-am spus. E în regulă, sunt dispus să aştept până atunci. Nu vreau să fiu popular cu tine până atunci." Dar ştiţi, acel frate şi-a dat seama că ce i-am spus, cu mult timp în urmă, era spre binele lui, şi azi e un frate foarte bun în Biserica noastră. El nu a trebuit să aştepte să ajungă la tronul de judecată al lui Hristos ca să descopere asta.

    La fel era şi Pavel în Efes. Era un om foarte strict. Nu puteai să-l păcăleşti pe apostolul Pavel. Poate puteai să-i păcăleşti pe ceilalţi prezbiteri din Efes, dar nu pe apostolul Pavel, fiindcă lui îi păsa foarte mult de sufletul tău. Lui îi păsa aşa de mult de sufletul tău, încât nu puteai să-l păcăleşti. El vedea realitatea veşniciei şi direcţia în care mergeau oamenii şi îi avertiza: "Te îndrepţi spre o direcţie greşită!" El spune: "Sunt curat de sângele tuturor", fiindcă... iată motivul: el e singurul om care poate fi curat de sângele tuturor; fiindcă: "nu m-am ferit să vă mărturisesc tot planul lui Dumnezeu."(v.27) 'Nu am ascuns anumite adevăruri, pe care le simţeam cu privire la voi, doar pentru a fi pe placul vostru, spre deosebire de alţi prezbiteri din Efes. Eu v-am spus adevărul. Fiindcă ştiam că e spre binele vostru. Nu am ascuns nimic cu privire la tot planul lui Dumnezeu.' E ca un doctor bun, care e mai interesat de sănătatea ta decât de banii tăi. Nu vei găsi mulţi astfel de doctori. Probabil o vei găsi pe soţia mea. E una dintre puţinii doctori pe care i-am întâlnit în lume, care să fie mai interesată de sănătatea ta decât de banii tăi. Dar majoritatea doctorilor sunt interesaţi doar de banii tăi.

    Pavel era mai interesat de sănătatea lor decât de banii lor. El n-a dorit niciodată banii lor, dar le dorea sănătate spirituală. Şi ştii, dacă te duci la doctor cu o problemă, şi-ţi spune: "Ştii, îţi lipseşte ceva în dieta ta. Nu mănânci legume îndeajuns. Sau, ai nevoie de mai mult calciu, trebuie să iei nişte tablete cu calciu." Sau poate va spune: "Ai nevoie mai mult de o anumită vitamină. Vitamina A, C, E...ceva lipseşte. Simt că îţi lipseşte ceva. Le ai pe celelalte vitamine, dar această vitamină îţi lipseşte." Tot astfel, mesajele care lipsesc în creştinism, ne fac să fim bolnavi. Dacă anumite vitamine lipsesc din dieta ta, dacă, de exemplu, tu mănânci ciocolată mereu, te vei îmbolnăvi. Trebuie să mănânci legume. Trebuie să mănânci nişte grâu sau orez. Ai nevoie şi de alte lucruri. Nu poţi mânca doar ciocolată şi îngheţată şi mâncare care are gust bun. Ştiţi, multe din mesajele predicate de predicatori astăzi sunt ca şi ciocolata şi îngheţata. Iar bebeluşii, care nu ştiu ce e bun pentru sănătatea lor, mănâncă numai ciocolată şi îngheţată, şi continuă să plătească pentru asta predicatorului. Trebuie să plăteşti un preţ, îţi spun. Nu e pe gratis. Ei nu-ţi spun ce e bun pentru tine, iar rezultatul e că tu te îmbolnăveşti. Iar unii dintre voi mor spiritual, pentru că vă lipsesc anumite vitamine. Vă lipsesc anumite mesaje, iar doctorul nu vă spune ce aveţi nevoie. Pentru că el e mai interesat să fie pe placul vostru. E mai interesat să-şi mărească numărul de pacienţi în Biserica sa, şi numărul de persoane care vin la el pentru consultaţie. Nu sunt doctorii interesaţi de asta? La fel este şi cu predicatorii. Nu îţi vor spune adevărul. Acesta este un lucru trist. Şi nu mă refer la... Ştiţi, unii oameni mă aud şi se decid să fie ca mine. Şi predică într-un mod foarte dur, fără nici un fel de compasiune. Ei doar încearcă să-şi facă o anumită reputaţie. "Nu mă interesează oamenii, banii..." Nu, nu, nu... trebuie să ai compasiune, trebuie să-i iubeşti pe oameni. Altfel, e o mare diferenţă între cel care predică acelaşi mesaj din dragoste şi cel care predică pentru a arăta că e un fel de profet.

    Da, am avut şi noi predicatori de genul acesta în mijlocul nostru, - profeţi autoproclamaţi - care cred că dacă predică dur vor deveni profeţi. Nu, nu se poate aşa. Trebuie să începi cu milă, cu preocupare. Aşa era şi Pavel. Spune că le-a vorbit "cu multe lacrimi"(v.19). Avea lacrimi când vestea tot planul lui Dumnezeu, pentru că vedea că aceşti oameni nu-l ascultă. Gândiţi-vă la un tată... gândiţi-vă că tatăl vostru e doctor şi vă spune ce e bun pentru voi, şi e mâhnit. Adică, un doctor oarecare nu e mâhnit dacă nu îţi iei pastilele pe care ţi le recomandă. Dar un tată ar fi foarte întristat. El spune: "Fiul meu nu-şi dă seama ce e bun pentru el." Şi ar plânge. De asta avem nevoie în Bisericile noastre. Taţi şi mame care vorbesc din compasiune, dar vorbesc adevărul. Şi spune că a realizat că trebuie să le vestească tot planul lui Dumnezeu.

    Asta căutăm să facem şi noi în această conferinţă. Întregul plan al lui Dumnezeu. Vedeţi acea imagine cu o Biblie ruptă, în care anumite părţi sunt înlăturate, pentru că sunt incomode pentru oameni? E o imagine a mesajelor care lipsesc în creştinism. Însă niciodată nu ţi-ar trece prin cap, să faci asta în mod fizic Bibliei tale. Câţi dintre voi aţi tăia anumite versete sau pasaje din Biblia voastră? Nimeni n-ar face asta. Vei spune: "Vai! E Cuvântul lui Dumnezeu! Să nu cumva să fac aşa ceva!" Dar vrei să-ţi spun ceva? Dacă nu împlineşti anumite versete din Scriptură, e ca şi cum le-ai tăia. Poate că nu vei tăia cu foarfeca un anumit verset. Dar dacă nu îl iei în serios, e ca şi cum l-ai înlătura din viaţa ta. De fapt, eşti făţarnic. Ai versetul în Biblie, dar nu îl aplici în viaţa ta. Iar acea Biblie e o imagine a vieţii unora dintre creştini. Anumite versete sunt înlăturate, fiindcă nu le consideră importante. În special cele din noul legământ. Mesaje care lipsesc; vitamine care lipsesc din dietă. Sau ca imaginea de mai jos, a unei orgi care are multe clape lipsă. Unele Biserici au doar câteva clape lipsă, altele au multe clape lipsă. Acum, care mare pianist ar fi dispus să cânte pe acea orgă, căreia îi lipsesc multe clape? S-ar face de râs. Face prea multe greşeli. Nu face greşeli. Ci orga are clape lipsă. Tu nu ai cumpăra un astfel de pian, nu-i aşa, cu multe clape lipsă? Nu ai cumpăra o filarmonică sau o orgă, căreia îi lipsesc multe clape. Nici nu ai încerca să cânţi la ele. Să presupunem că cineva îţi spune: "Costă puţin! Această Yamaha e la jumătate de preţ. Are doar 5-6 clape lipsă. Ia-o! E la jumătate de preţ. Jumătate de preţ! 25 %, te rog, ia-o!" Nu ai plăti nici 25 % pentru cel mai scump model din lume, dacă i-ar lipsi nişte clape. De ce accepţi un creştinism ca acesta, căruia îi lipsesc anumite clape, dacă nu vrei să accepţi o orgă, căreia îi lipseşte doar o clapă? De ce accepţi un creştinism cu atâtea clape lipsă?

    E chiar trist. Dar aceasta e tragedia din creştinismul de astăzi. Şi melodia care se cântă nu ajunge la cer, fiindcă cerul spune: "Hei, lipsesc multe note din această melodie!" Dragi fraţi şi surori, trăim în vremuri în care oamenii lui Dumnezeu sunt înşelaţi de cei care cântă la orgă, care le vând orgi cărora le lipsesc multe clape. Acesta e motivul pentru care nu poţi avea parte de o melodie în viaţa ta. Şi încerci. Oamenii îmi spun: "Am încercat, frate, aşa de mult!" Ştiţi, una dintre cele mai uşoare melodii de învăţat e: "Al rugăciunii dulce ceas". E o melodie foarte simplă. Dar nici măcar această cântare nu vei fi în stare să o cânţi, dacă îţi lipsesc anumite clape. Sunt oameni care spun: "Frate, am încercat aşa de mult, să izbutesc în asta şi asta." Eu îţi spun că îţi lipsesc anumite mesaje din viaţa ta, pe care nu le-ai luat în serios. Ai o Biblie din care sunt tăiate anumite versete. Ai o orgă căreia îi lipsesc anumite clape. Şi asta încercăm să lămurim aici.

    "Vă vestesc tot planul lui Dumnezeu." V-am dat o orgă care avea toate clapele. Şi acum le spune acelor prezbiteri să ia seama la ei înşişi. În primul rând, "Luaţi seama la voi înşivă!" E un îndemn minunat pentru prezbiteri. Ştiţi de cine trebuie să vă îngrijiţi în primul rând? De voi înşivă. Numai atunci puteţi să vă îngrijiţi şi de turmă. Eu am luat acest îndemn foarte în serios pentru mai mult de 30 de ani. Eu mă îngrijesc, în primul rând, de inima mea. Altfel nu m-aş putea îngriji de turmă. Eu trebuie să mă pocăiesc înaintea lui Dumnezeu, în primul rând, înainte să-i conduc pe alţi oameni la pocăinţă. Fiindcă Duhul Sfânt v-a pus episcopi. Şi aş spune asta şi taţilor şi mamelor. Ştii că Duhul Sfânt te-a pus supraveghetor asupra copiilor tăi? Ia seama la tine însuţi! Te îngrijeşti atâta de copiii tăi, dar Duhul Sfânt îţi spune: "Ia seama la tine însuţi!" Tu, tată, ia seama cum vorbeşti cu soţia ta! Tu, mamă, ia seama cum vorbeşti cu soţul tău! Lasă-i pe copii, ia seama la tine însuţi, mai întâi. Luaţi seama la voi înşivă şi apoi la toată turma pe care Dumnezeu(Domnul) a câştigat-o cu sângele Său. E unul din puţinele versete în care e explicit faptul că Isus Hristos e Dumnezeu. Aţi auzit această expresie: "Dumnezeu a câştigat-o cu sângele Său"? Are Dumnezeu sânge? Aşa spune acolo: Dumnezeu(Domnul) "a câştigat-o cu sângele Său". E unul din versetele clare din Scriptură, care ne arată că Isus Hristos e Dumnezeu. Fiindcă Pavel ştia că după ce va pleca, după 3 ani petrecuţi împreună cu ei, existau lupi care aşteptau la uşă şi urmăreau să intre şi să-i sfâşie. Nici unul din acei lupi nu îndrăznea să intre cât timp Pavel era cu ei. Le era frică. Le era frică de Isus şi le era frică şi de Pavel. Aşa cum a spus acel demon în Faptele Apostolilor 19: "Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?" Şi asta le-a spus Diavolul prezbiterilor din Efes: "Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?" 'Vă ştiu eu pe voi. Vă interesează doar renumele vostru. Vrei să fii cunoscut drept un frate blând şi amabil. Eşti o persoană care ţine partea prietenilor săi, şi dură cu cei care nu-ţi sunt prieteni. Ştiu totul despre voi. Nu mă veţi ţine în afara Bisericii voastre.' Dragi fraţi prezbiteri, scăpaţi în totalitate de atitudinea de părtinire din viaţa voastră. Nu fi părtinitor cu copiii, nici cu prietenii. Nu fi părtinitor cu nimeni, dacă vrei să fii un slujitor al lui Dumnezeu.

    Vă spun acest lucru după 40 de ani de lucrare. Unul dintre cele mai mari păcate, pe care le-am găsit în această lucrare e părtinirea. Sunt mulţi slujitori minunaţi ai lui Dumnezeu, care sunt atât de buni în alte aspecte, şi totuşi sunt părtinitori. Dacă vrei să fii un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, scapă de această atitudine în totalitate. Cere-I Duhului adevărului să te lumineze în privinţa aceasta. Voi părinţilor, vedeţi dacă cumva sunteţi părtinitori cu unul dintre copiii voştri. Unul dintre ei e preferatul vostru... Nu-L arăţi pe Dumnezeu copiilor tăi. Dumnezeu e în totalitate nepărtinitor. Pe deplin. Şi dacă cauţi să ai o anumită reputaţie, în loc să cauţi binele celorlalţi, întreabă-te: "Cauţi tu să ai o anumită reputaţie, sau cauţi binele oamenilor peste care te-a pus Dumnezeu?" La aceasta îi provoca Pavel pe prezbiteri. 'Am stat 3 ani cu voi şi v-am cunoscut pe toţi, prezbiterilor.' Nu ştiu câţi prezbiteri erau, pe care i-a chemat el. Să presupunem că erau 5-6. Să zicem că erau 6 prezbiteri şi el le spune: 'Ascultaţi-mă! Am stat 3 ani cu voi, şi vă cunosc pe toţi. Nici unul dintre voi nu e în stare să ţină acel lup afară. Toţi vor intra. Acei lupi se tem doar de mine. De voi nu se tem. Voi sunteţi părtinitori. Căutaţi binele vostru, reputaţie şi onoruri. Ştiu, poate că nu căutaţi bani, deoarece câştigaţi destui, dar sunt multe feluri în care poţi urmări binele tău. Însă Dumnezeu nu vă va susţine, îmi pare rău.'

    Imaginaţi-vă o astfel de discuţie cu fraţii prezbiteri. Lui Pavel nu-i păsa de renumele său. Lui îi păsa de binele Adunării, iar pentru el frate prezbiter sau frate mai tânăr era totuna. Îi păsa de Biserica lui Isus Hristos, câştigată de Dumnezeu cu sângele Său. Şi el spune că nu numai lupii vor veni, ci se va mai întâmpla şi altceva. 'Voi, fraţilor, pe care vă interesează renumele vostru, din mijlocul vostru, dintre cei 6, unii dintre voi veţi începe să atrageţi ucenici de partea voastră. Veţi căuta să fiţi pe placul lor.' Asta e popularitatea. 'Iar acest lucru va distruge această Biserică.' Şi chiar s-a întâmplat. Ei nu au luat în serios avertismentele lui Pavel. 'Ah...ce frate mândru! Crede că poate să ne înveţe el pe noi! Crede că doar el e spiritual şi noi nu suntem!' Bine. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat câţiva ani mai târziu. Ştiţi scrisoarea către Biserica din Efes, aceeaşi Biserică din Apocalipsa 2. Aceasta a căzut atât de mult, încât Dumnezeu spune: 'Nu te mai numesc Biserică, "şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul tău". Nu te mai consider o Biserică.' Dacă ar fi ascultat măcar!

    Vreau să vă spun: Dacă aţi avea voinţă măcar să ascultaţi cuvântul de corecţie, de mustrare, în loc să vă credeţi atât de înţelepţi şi spirituali, încât nu aveţi nevoie de nici o corecţie. Poate că totuşi poţi fi o binecuvântare în Biserica ta, dacă vei fi îndeajuns de smerit încât să spui: "Doamne, acest cuvânt e pentru mine." Tu, ca părinte, să spui: "Doamne, acest cuvânt e pentru mine. Vreau ca Duhul adevărului să mă călăuzească în tot adevărul cu privire la mine." Roagă-te această rugăciune. M-am rugat cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu: "Doamne, Te rog, nu-mi face nici o surpriză la tronul de judecată al lui Hristos." Dumnezeu mi-e martor că am plâns şi m-am rugat Lui: "Doamne, Te rog, nu-mi face nici o surpriză la tronul de judecată al lui Hristos. Arată-mi adevărul cu privire la mine, înainte să ajung acolo." Fac asta şi Dumnezeu îmi arată tot felul de lucruri cu privire la mine, tot timpul. Nu vă spun vouă totul, ci e între mine şi Dumnezeu. Descopăr atâtea lucruri. Adică, dacă fac un duş şi mă curăţ de mizerie de pe trupul meu, nu trebuie să vă spun, mâine dimineaţă, că era nişte mizerie pe mâna mea, de care m-am curăţat. Cam aşa stau lucrurile. Vreau să-mi păstrez trupul curat şi, mult mai mult, vreau să-mi păstrez sufletul curat şi duhul meu întru totul curat.

    I-am spus lui Dumnezeu de multe ori şi încă Îi spun: "Dacă este ceva în viaţa mea, care Te întristează, nu doar care Te dezonorează, ci doar Te întristează, Te rog arată-mi acum. Atât cât pot înţelege. Poate e ceva care încă nu pot înţelege. E prea mult pentru mine. Arată-mi săptămâna viitoare, anul viitor, când voi putea primi. Dar ceea ce pot primi acum, Te rog arată-mi acum." Vreau să progresez în viaţa mea de creştin. Nu vreau să ajung, cum spune Pavel, să predic altora, iar, în final, eu însumi să fiu lepădat. Ştiţi că sunt mulţi prezbiteri care vor predica altora, şi care vor fi lepădaţi în final? Pavel nu făcea parte din acea categorie, pentru că se temea de acest lucru tot timpul. Dumnezeu mi-e martor că şi eu trăiesc cu această teamă, şi ştiu că mie nu mi se va întâmpla asta. Dar dacă ai impresia că poţi predica altora, şi că Dumnezeu se va îndura de tine... Oh, frate!

    Biblia spune la Iacov 3:1 - "Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră." Dumnezeu te va judeca mult mai aspru dacă predici altora. Ştiu că dintre noi toţi din această încăpere, Dumnezeu mă va judeca la un nivel de 10 sau de 100 de ori mai înalt, decât vă va judeca pe oricare dintre voi. Ştiu asta. Dacă Dumnezeu vă va judeca pe voi la acest nivel, nivelul meu va fi de 100 de ori mai înalt. Ştiu asta. Citim în Vechiul Testament cum Dumnezeu i-a trimis pe israeliţi în pustie, pentru că ei au păcătuit de 9 ori. Dar El l-a trimis pe Moise la moarte, nu l-a lăsat să intre în Canaan, pentru că a greşit o singură dată. De ce? Era Dumnezeu părtinitor pentru că le-a dat evreilor 9 şanse şi nu i-a dat lui Moise nici măcar una singură? Nu. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Şi ştiu clar că Dumnezeu mi-a dat mie mult mai mult decât v-a dat vouă. Şi mă va judeca după un standard mai înalt. Iar acest lucru e valabil şi pentru mulţi de aici. Unii dintre voi care sunteţi în Adunare de 20-30 de ani... Puteţi să vă imaginaţi la ce nivel vă va judeca pe voi Dumnezeu, în comparaţie cu cei care au început să vină aici anul trecut? Oh! Tare aş vrea să vedeţi! Aş dori ca Duhul adevărului să vă arate tot adevărul.

    Pavel spune: "Vegheaţi!" şi acest lucru vreau să-l spun şi eu în încheiere. V.31 - "Vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de 3 ani, zi şi noapte", - în cazul meu 31 de ani, pentru unii dintre voi -, "n-am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi". Din nou vorbeşte despre lacrimi. Acum, "vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său care", dacă îl acceptaţi, "vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi". Şi mai spune că el nu e vreun doctor, care să fi vrut banii lor. "N-am râvnit nici la argintul vostru, nici la aurul, nici la hainele cuiva." 'Am lucrat cu mâinile mele. Si v-am arătat cum trebuie să fie un adevărat slujitor al lui Dumnezeu.' Dragi fraţi şi surori, dacă aţi văzut asemenea exemple, preţuiţi-le, urmaţi-le exemplul, ascultaţi-le îndemnurile, căci astfel veţi fi binecuvântaţi.

 

    Să ne plecăm capetele înaintea lui Dumnezeu. Tată ceresc, ajută-ne să aplicăm adevărurile pe care le-am auzit, în primul rând în vieţile noastre. Doamne, fii glorificat în mijlocul nostru, în casele noastre, în Adunările noastre. Ne rugăm ca Duhul adevărului să ne călăuzească în tot adevărul, în Cuvânt şi în vieţile noastre. Şi în aceste 3 zile şi jumătate, fă să fie aşa, în viaţa fiecăruia dintre noi, Doamne. Ne rugăm în Numele Domnului Isus. Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3654
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni