Tot ce ne-a învățat Domnul Isus - Partea 30
Autor: Zac Poonen  |  Album: Tot ce ne-a învățat Domnul Isus  |  Tematica: Umblarea creștină
Resursa adaugata de Mada_O in 06/09/2017
    12345678910 0/10 X
© Christian Fellowship Church, Sursa originală: http://www.cfcindia.com

    Continuăm studiul nostru astăzi despre tot ce ne-a învăţat Domnul Isus. Ne-am uitat la cum să împlinim porunca Domnului Isus din marea Sa trimitere din Matei 28:18-20, poruncă pe care eu am numit-o: jumătatea neglijată a marii trimiteri. Prima parte a marii trimiteri este Marcu 16:15, iar a doua parte este aici, în Matei 28:18-20. Ucenicii din toată lumea trebuie să înveţe tot ce a poruncit Domnul Isus.

    Ajungem acum la ultima parte din Matei 7, la versetele 24-29. Este paragraful de încheiere al Predicii de pe munte. Isus spune aici: "Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă." Nu e că n-au auzit cuvintele lui Isus. Le-au auzit. Se referă la creştini care merg la biserică, citesc Biblia. Ei aud. Şi "aceste cuvinte ale Mele" se referă în mod specific la Predica de pe munte. Aceasta e concluzia la ceea ce a început în Matei 5:3. "Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit... Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele", adică citeşte Predica de pe munte, crede cuvintele Domnului Isus, merge la biserică, ascultă ce se predică, citeşte Biblia, dar nu "le face"... Le înţelege, e entuziasmat de ele, dar nu le face... Acest om şi-a zidit casa pe nisip. "A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare."

    Deci, care e diferenţa dintre aceste două case? Copiii cântă un refren: "Zideşte-ţi casa pe stâncă! Omul înţelept şi-a zidit casa pe stâncă. Cel nechibzuit şi-a zidit-o pe nisip." Apoi spune mai departe: "Deci, zideşte-ţi casa pe Domnul Isus Hristos!" Mulţi oameni cred că dacă L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor, şi-au zidit casa pe stâncă. Într-un anumit sens, Hristos este temelia noastră. El e singura temelie. Dar aici, dacă citeşti cu atenţie, care a spus Isus că e dovada că un om şi-a zidit casa pe stâncă? Faptul că păzeşte Cuvântul. Nu doar că spune: "Doamne, sunt un păcătos. Te rog, vino în inima mea şi iartă-mi păcatele." Dacă un om spune asta... şi sunt o mulţime de creştini care au spus aceste cuvinte, care îşi imaginează că sunt născuţi din nou, dar cărora nu le pasă deloc de poruncile Domnului Isus din Matei 5, 6 şi 7. Ei nu caută să biruiască mânia, pofta sexuală, nu sunt atenţi să vorbească adevărul; şi multe alte lucruri. Nu-şi iubesc vrăjmaşii. Dar au spus: "Doamne Isuse, vino în inima mea." Trăiesc într-o amăgire. Sunt ca omul care aude aceste cuvinte şi nu le face. Poate le înţelege. Poate e entuziasmat de ele.

    Ştiţi, în studiul anterior, ne-am uitat la oameni care spun: "Doamne, Doamne!" în Matei 7:21,22. Când spune "Doamne" înseamnă că intelectul lui e bun, a înţeles adevărul. Când spune "Doamne, Doamne!" înseamnă că emoţiile lui sunt în regulă, şi e entuziasmat de aceste lucruri. Dar voinţa lui nu e în regulă. Personalitatea noastră umană, sufletul nostru, e format din 3 părţi: intelect, emoţii şi voinţă. Minte, emoţii şi voinţă. Şi se poate să fi înţeles adevărul în mintea noastră, şi să fim entuziasmaţi în emoţiile noastre cu privire la el: "Doamne" şi "Doamne, Doamne!" Dar dacă nu renunţăm la voinţa noastră ca să facem voia lui Dumnezeu, ne înşelăm singuri. La fel e şi aici. Ce e nisipul? Omul înţelept este cel care a pătruns prin nisip şi a dat de stâncă. Acest lucru devine clar când citeşti pasajul paralel din Luca 6. Spune acolo în Luca 6:48 că omul înţelept e cel care a săpat adânc, a dat de stâncă şi acolo şi-a pus temelia pe stâncă. Cu alte cuvinte, a săpat prin nisip. Ambii zideau în aceeaşi zonă. Suprafaţa era nisip. Omul nechibzuit a zidit pe nisip. Omul înţelept a săpat prin nisip până ce a dat de stâncă, a sfărâmat stânca şi şi-a aşezat acolo temelia.

    Ce e nisipul? E înţelegerea noastră intelectuală a Cuvântului lui Dumnezeu. E entuziasmarea noastră emoţională cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Poţi să înţelegi totul intelectual. "Oricine aude aceste cuvinte ale Mele," adică le înţelege, e entuziasmat cu privire la ele, Îi spune Domnului: "Doamne", "Doamne, Doamne!" Acest om e încă pe nisip. Când voinţa lui e lovită, când renunţă la voia lui şi spune: "Doamne, nu voi face voia mea, ci a Ta"... când această voinţă a sinelui e sfărâmată, şi moare pe acea cruce unde spune "Nu" voii sale şi face voia lui Dumnezeu, în momentul acela loveşte stânca. Deci asta spune El aici: oricine aude aceste cuvinte, este entuziasmat de ele şi le face, nu doar aude şi e entuziasmat... Altfel spus, e vorba de voinţă, renunţarea la voinţă ne plantează în cele din urmă casa pe stâncă. Renunţarea la voinţă merge dincolo de a spune "Doamne, Doamne!"

    În cortul din Vechiul Testament, sufletul era reprezentat de Locul Sfânt. Curtea de afară reprezenta trupul. Iar duhul omului era reprezentat de Locul Preasfânt. Şi între Locul Sfânt şi Locul Preasfânt exista o perdea groasă, care era închisă în vremea Vechiului Testament, dar care a fost ruptă atunci când Isus a murit la cruce. Ce a însemnat ruperea acelei perdele când Isus a murit pe cruce? Evrei capitolul 10 ne explică acest lucru spunând în versetul 20 că Isus ne-a deschis o cale nouă şi vie în Locul Preasfânt prin perdeaua dinăuntru, care simbolizează trupul Său. Iar trupul înseamnă voinţa sinelui.

    Domnul Isus n-a avut păcat în El când a venit pe pământ. S-a născut ca "Sfânt", după cum a spus îngerul Gavril. Dar a avut o voinţă proprie, altfel nu putea să fie om ca şi noi. Şi asta numeşte Biblia ca fiind trupul. Când spune că Isus a venit în trup înseamnă că a venit cu o voinţă proprie. El Însuşi a spus asta foarte clar în Ioan 6:38, "Căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea." El avea o voinţă proprie de care trebuia să Se lepede. De ce trebuia să Se lepede de ea? Fiindcă era contrară voii Tatălui Său. "Să Mă lepăd de voia Mea şi să fac voia Tatălui Meu." Asta vedem în Ghetsimani. "Facă-se nu voia Mea, ci a Ta." Este un exemplu bine-cunosut. El nu voia să bea paharul, astfel că S-a luptat timp de o oră, şi a spus: "Bine Tată, dacă vrei să beau paharul, voi face asta." El S-a lepădat de voia Lui şi a făcut voia Tatălui. Dar asta s-a întâmplat nu numai în Ghetsimani, ci pe tot parcursul vieţii Lui.

    Esenţa ispitei este să faci voia ta, şi nu a lui Dumnezeu. În Geneza 3, voia Tatălui a fost: "Să nu mâncaţi din pomul cunoştinţei binelui şi răului." Eva a vrut să mănânce din el. Îi lăsa gura apă. Diavolul i-a spus că o va face să fie înţeleaptă, şi ea a făcut propria voie. Asta a fost originea păcatului: a face propria voie şi a lepăda voia lui Dumnezeu. Mântuirea a venit când Domnul Isus a făcut opusul. El S-a lepădat de voia Lui şi a făcut voia lui Dumnezeu. Este atât de simplu.

    Aşadar, vedem că voinţa este ceea ce e important, nu cât înţelegi Cuvântul lui Dumnezeu, sau cât de entuziasmat eşti cu privire la acesta. Poţi să te simţi atât de spiritual atunci când eşti încântat emoţional, cântând acele cântări duminica dimineaţa la serviciul divin, pe care tu le numeşti "Laudă şi închinare". Nu e deloc închinare! Închinarea este atunci când te lepezi de propria ta voinţă. Aceea e doar laudă sau mulţumire emoţională. Nu e închinare. Închinarea este atunci când ne lepădăm de propria noastră voinţă. Când Avraam l-a oferit pe Isaac pe altar, renunţând la propria sa voinţă, el a spus că se închină lui Dumnezeu. Citiţi Geneza 22. Acolo apare prima dată în Biblie cuvântul "închinare".

    Aceasta e închinarea: când te lepezi de propria voinţă şi plăteşti un preţ, aşa cum pe Avraam l-a costat să-l pună pe Isaac pe altar. Aceasta e închinarea! Aceasta e lepădarea de propria voinţă, care deschide calea în Locul Preasfânt.

    Deci, când s-a rupt perdeaua, când Isus a murit pe cruce şi a zis: "s-a sfârşit", ceea ce spunea El era: "M-am confrunatat cu toate tipurile de ispite, cu care se poate confrunta vreun om" (Evrei 4:15). Nu cu toate circumstanţele, ci cu toate ispitele. Iar El a spus "Nu" voii Sale în toate acele mii sau milioane de instanţe din 33 de ani şi jumătate. N-a făcut niciodată propria Sa voinţă. Sau, altfel spus, niciodată n-a păcătuit. Adică, a spus "Nu" voinţei Lui - simbolizată de trup, de perdea - astfel că perdeaua s-a rupt. Perdeaua fiind ruptă simboliza faptul că Isus în întreaga Sa viaţă, până când a murit pe cruce, nu făcuse niciodată voia Lui proprie. Şi a deschis ceea ce El numeşte "calea cea nouă şi vie".

    Ce este această cale nouă şi vie? Perdeaua e o cale, nu o uşă. O cale. O cale înseamnă ceva pe care trebuie să mergem în mod consecvent. Este calea lepădării de propria noastră voinţă, făcând voia Tatălui, astfel încât să putem trăi în prezenţa Lui pe vecie. Înaintea Feţei Sale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Sa, Psalmul 16:11. De ce caută oamenii plăcerile pământeşti? Deoarece n-au văzut desfătările veşnice din prezenţa Tatălui. De ce sunt oamenii descurajaţi, posomorâţi şi în dispoziţii proaste? Deoarece n-au gustat bucuriile nespuse din prezenţa Tatălui. Fiindcă nu-şi leapădă propria voinţă. Diavolul i-a păcălit chiar şi pe creştini spunându-le că vor fi fericiţi când fac voia lor. E o minciună! Eşti nefericit când faci voia ta proprie. Isus era mereu fericit, Se bucura totdeauna, fiindcă făcea voia Tatălui Său.

    Deci asta e ideea aici: "Oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face..." Dacă nu le face, este încă pe nisip, oricât de bine le-ar fi înţeles, oricât de bine poate face un studiu biblic pe Predica de pe munte, oricât de entuziasmat ar fi cu privire la ele.

    Care sunt lucrurile pe care trebuie să le facem dacă ne uităm rapid la ce am străbătut în studiul Predicii de pe munte? Haideţi să vedem!

    Cele 9 atitudini corecte: 1. A căuta sărăcia în duh, conştientizând constant propria nevoie. 2. A plânge pentru păcatele noastre, că nu ne asemănăm cu Hristos mai mult. 3. A fi blânzi, aşa încât să nu ne luptăm pentru drepturile noastre. 4. A fi flămânzi şi însetaţi (Mat. 5:6) nu după bani sau vindecare, ci după neprihănire. 5. A fi milostivi cu alţii indiferent de răul pe care ni l-au făcut, iertându-i. 6. A fi curaţi la inimă, nu doar în exterior, dorindu-L doar pe Dumnezeu şi nimic altceva. O conştiinţă bună înseamnă că sunt eliberat de păcat. A fi cu inima curată înseamnă mai mult decât eliberare de păcat. Înseamnă că-L doresc doar pe Dumnezeu, Îl vreau doar pe El, şi nimic în afară de El pe pământ. 7. A fi împăciuitori, urmărind mereu pacea cu toţi oamenii, credincioşi şi necredincioşi. 8. A fi dispuşi să stăm de partea neprihănirii (v.10), chiar dacă implică persecuţie şi suferirea pierderii. 9. A nu avea ruşine în a-L mărturisi pe Hristos, chiar dacă aceasta aduce pierdere şi persecuţie (v.11). Acestea sunt cele 9 atitudini corecte. Iar în continuare El vorbeşte despre cât de important este să fii sarea şi lumina lumii (versetele 13 şi 14).

    Apoi continuă să vorbească despre cele 9 atitudini greşite pe care le putem avea, şi anume: 1. Mânia - "omul care aude aceste cuvinte". Ce cuvinte? Că mânia te poate duce în cele din urmă în iad (Mat. 5:22). El aude aceste cuvinte, se teme de mânie şi vrea să se întoarcă de la aceasta, să scape complet de mânia din viaţa lui (Mat. 5:22).

    2. El ia în mod serios gândurile păcătoase sexuale şi vrea să le elimine din viaţa lui 100%, nu 90%, fiindcă realizează că şi acestea îl pot duce în iad (v. 29 şi 30). Aceste lucruri sunt grave. "Omul care aude aceste cuvinte şi le face." Doamne, vreau să adopt o atitudine radicală în sfera gândurilor păcătoase sexuale, a pornografiei, şi toate asemenea. Vreau să le elimin complet, să fiu la fel de radical ca şi când mi-aş scoate ochiul şi mi-aş tăia mâna! Vreau să iau păcatul mai în serios decât dacă mi-aş pierde mâna. Câţi dintre voi credeţi că păcatul sexual, chiar şi în gânduri, este mai grav decât a-ţi pierde mâna dreaptă sau ochiul drept? Omul înţelept adoptă atitudinea asta. Dacă n-ai această atitudine faţă de păcat, nu eşti o persoană înţeleaptă, nu-ţi zideşti casa pe stâncă. Mulţi oameni iau aceste lucruri aşa uşor !

    3. Minciuna este a 3-a atitudine greşită. Trebuie să fim absolut sinceri în inima noastră.

    4. Răzbunarea - o altă atitudine greşită (Mat. 5:38-42).

    5. Ura - trebuie să eliminăm toată ura din viaţa noastră.

    6. A căuta slavă de la oameni (Mat. 6:1-18). Omul înţelept caută să fie complet eliberat de slava care vine de la oameni, la fel cum caută să-şi iubească toţi vrăjmaşii. El vrea să fie complet eliberat de slava de la oameni.

    7. Iubirea de bani. Omul înţelept nu doar aude, ci vrea să fie complet eliberat de iubirea de bani. Problema nu e dacă eşti bogat sau sărac. Atât oamenii săraci cât şi cei bogaţi iubesc banii. Şi e posibil să fii sărac şi eliberat de iubirea de bani, dar, e posibil de asemenea să fii bogat şi eliberat de iubirea de bani. 1 Timotei 6 spune să îndemni pe cei bogaţi nu să renunţe la toată bogăţia lor, ci să împartă cu alţii ceea ce au, pentru a împlini nevoia altor credincioşi săraci.

    8. Îngrijorarea (Mat. 6:25-34). E o dovadă a lipsei de credinţă într-un Tată iubitor când ne îngrijorăm cu privire la ce ni se va întâmpla în viitor, când nu ne putem încrede că Dumnezeu Se va îngriji de toate nevoile noastre. Cel care hrăneşte păsările şi are grijă de flori, nu Se va îngriji El de copiii Lui? Isus a spus că până şi perii din cap ne sunt număraţi, şi că suntem mai de preţ decât multe vrăbii. E o mare insultă când un om crede că Tatăl lui ceresc nu se va îngriji de el. Când trebuie să mergem şi să cerem bani de la oameni, aşa cum fac mulţi predicatori şi mulţi oameni când se împrumută de la alţii... Ei spun: "Nu sunt mulţumit cu ce mi-a dat Dumnezeu", sau "Dumnezeu m-a dezamăgit". Vi-L puteţi imagina pe Isus ducându-Se la cineva, în vremea când predica, şi spunându-i: "Poţi să-Mi dai nişte bani, fiindcă sunt cam strâmtorat? Tatăl Meu ceresc M-a dezamăgit." E atât de ridicol să gândeşti asta! Dar aşa fac mulţi predicatori şi oameni când se duc să cerşească bani. Mulţi predicatori creştini sunt doar cerşetori respectabili. Ce zici de Tatăl tău ceresc? Nu conduce El universul? Nu Îi pasă de tine? Dacă fiul celui mai bogat om din lume ar veni la tine să ceară bani, ce i-ai spune? "Hei, nu eşti fiul celui mai bogat om din lume? De ce-mi ceri mie? Probabil tatăl tău te-a dezmoştenit. Aşa e? De aceea eşti lefter." Deci, când un creştin merge să cerşească bani de la alţi oameni, ceea ce spune el e: "Tatăl meu ceresc m-a dezmoştenit. Nu mai sunt copilul Lui. El a renunţat la mine şi de aceea sunt lefter. Sunt ca fiul risipitor, departe de casa Tatălui, şi trebuie să mănânc ce mănâncă porcii, trebuie să merg să cerşesc bani." Orice creştin care merge să cerşească bani este ca fiul risipitor, departe de casa Tatălui. Vă puteţi imagina că un fiu care este în casa tatălui său trebuie să meargă să cerşească bani? Nici nu se pune problema! Dacă intri în datorii şi trebuie să cerşeşti şi să te împrumuţi, e un semn că eşti departe de casa Tatălui. Şi, dacă eşti îngrijorat şi neliniştit cu privire la asigurarea nevoilor, nu eşti în casa Tatălui. Oricine se află în casa Tatălui nu este îngrijorat. Fiul risipitor era îngrijorat nu când stătea la masa tatălui, ci când era departe. Deci îngrijorarea e o atitudine greşită.

    A 9-a atitudine greşită este: a-i judeca pe alţii. Biblia spune în Iacov 4 că există un singur Judecător. Acesta e un adevăr atât de simplu. Totuşi, trebuie să-l auzim din nou şi din nou. Iacov 4:11 - "Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său vorbeşte de rău Legea." Legea spune că trebuie să-ţi iubeşti fratele ca pe tine însuţi. Dar dacă îl vorbeşti de rău sau îl judeci, judeci Legea însăşi, Legea lui Dumnezeu. "Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător." Şi spune apoi în v.12 că "Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii". Acesta e un cuvânt important, fiindcă dătătorul şi judecătorul Legii sunt puşi împreună aici. Când Biblia spune în Matei 7:1 să nu judecăm, ea spune că există un singur dătător şi judecător al Legii. Reţineţi asta. Un judecător are dreptul să stabilească legea. Tu şi cu mine n-avem niciun drept să stabilim legea.

    Aşadar, când văd creştini făcând reguli pentru alţi creştini, predicatori creştini făcând reguli pentru alţi creştini, care nu se găsesc în Scriptură... ei au devenit dătători de lege. Aceasta e caracteristica unui legalist. Un legalist stabileşte reguli pentru alţi oameni, care nu se găsesc în Scriptură. E altceva să-i înveţi pe oameni principiile după care trăia Isus, şi să le explici cum se aplică acele principii într-o anumită situaţie. Dar să stabileşti o regulă pentru alţi oameni într-o sferă în care Biblia nu a stabilit o regulă, ci ne dă principii călăuzitoare, înseamnă că devii un dătător de legi. Şi sunt multe domenii... Iar dătătorii de legi îi judecă de asemenea pe alţi oameni când aceştia nu ţin legile pe care le-au făcut ei. Eşti un dătător de legi? Atunci, tu Îi iei tronul lui Dumnezeu, te aşezi pe tronul Lui. N-avem niciun drept să facem legi pentru alţi oameni, în afară de ceea ce e scris în Scriptură. Şi dacă cineva nu păzeşte acele legi, nu avem dreptul să-l judecăm. Dumnezeu e Judecătorul lui. Afară de cazul în care Dumnezeu ne-a numit ca judecători sub El într-o sferă în care ne-a dat responsabilitate, cum ar fi: un tată peste copiii lui, un prezbiter peste biserica sa locală, şi un angajator peste angajaţii lui. În această sferă. În afara ei, nu suntem chemaţi să judecăm. E atât de important!

    Dacă un om aude toate aceste lucruri şi nu le face, îşi zideşte casa pe nisip. Într-o zi vor veni şuvoaiele şi totul se va prăbuşi. Ambele case se poate să arate la fel în exterior. Suprastructura se poate să fie similară, însă omul înţelept e cel care a plătit un preţ care e invizibil. Cea mai importantă parte a unei case este fundaţia, ceea ce ne învaţă că cea mai importantă parte a vieţii noastre este cea pe care alţi oameni n-o pot vedea. Fiecare casă are două părţi: cea de la suprafaţă şi cea de sub pământ. Iar cea mai importantă parte este cea aflată sub pământ.

    Deci, în toate aceste domenii pe care le-am avut în vedere cu privire la Predica de pe munte, El spune că dacă auzi aceste cuvinte şi nu le faci, eşti ca o persoană care nu are fundaţie dedesubt. În viaţa ta interioară nu păzeşti lucrurile scrise aici, dar suprastructura ta arată în regulă, fiindcă Îl slujeşti pe Dumnezeu, mergi la biserică, cânţi la întâlnirile de biserică, şi faci multe lucruri pe care le fac creştinii. Arăţi ca un creştin în toate activităţile tale, dar într-o zi Dumnezeu va testa nu suprastructura, ci fundaţia. Ce au venit să testeze şuvoaiele? N-au venit să testeze din ce material era făcută suprastructura, sau cât de atractivă era aceasta. Ideea de aici este că şuvoaiele au venit şi au testat fundaţia. Şi, vei descoperi în ziua din urmă când Hristos Se va întoarce, că va fi pus la test nu ce au gândit alţi oameni despre viaţa noastră, nu partea exterioară a vieţii noastre creştine, ci partea pe care nimeni n-a putut s-o vadă, după cum citim în 1 Corinteni 4:5, la care ne-am uitat anterior. Partea ascunsă, cea aflată sub pământ, fundaţia, pe care nimeni n-a ştiut-o. Poate nici soţia sau soţul tău nu ştiu cum e viaţa ta interioară.

    Aşadar, Predica de pe munte se încheie cu aceasta: fundaţia este mai importantă decât suprastructura. Şi trebuie să fii dispus să plăteşti un preţ, să pătrunzi prin nisip şi să sfărâmi stânca. Omul care nu e dispus să plătească un preţ pentru viaţa lui interioară ascunsă, este un om nechibzuit. Mulţi nu vor să plătească preţul umblării pe această cale interioară cu Dumnezeu. Ei sunt nechibzuiţi.

    Spune aici că: "După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere." Ştiţi care e marea nevoie de astăzi la amvoanele din creştinism? E nevoie de autoritate spirituală. Isus trăise ce predicase. O parafrază spune: "Era evident că El trăia fiecare cuvânt pe care-l predica." Aşa primim autoritate spirituală. Când avem predicatori care trăiesc fiecare cuvânt pe care-l predică, ei au autoritate spirituală. De astfel de autoritate avem nevoie la amvoanele noastre, însă aceasta lipseşte din păcate, fiindcă oamenii vor să aibă o cale ieftină şi uşoară când Îl slujesc pe Domnul. Studiază la o şcoală biblică, obţine o diplomă, şi apoi predică. Costă mult mai mult decât atât. În viaţa noastră ascunsă trebuie să plătim un preţ al renunţării la voinţa noastră în fiecare din aceste lucruri pe care Isus le înfăţişează în Predica de pe munte. Şi trebuie să le păzim. Dacă facem asta, mare va fi răsplata noastră. Şi mari vor fi rezultatele eterne permanente, pe termen lung, ale lucrării noastre. Fie să se întâmple aşa cu noi toţi! Amin!

 

    Pe măsură ce încheiem acest studiu, Tată ceresc, ne rugăm să luăm Cuvântul Tău în serios. Doamne Isuse, ajută-ne nu doar să auzim Cuvântul Tău, nu doar să fim entuziasmaţi de el, nu doar să-Ţi spunem: "Doamne, Doamne!", ci să facem. Să renunţăm la voinţa noastră, să ne lepădăm de ea, şi să facem voia Ta în fiecare zi din viaţa noastră până Te vom vedea faţă în faţă, aşa încât într-o bună zi să putem auzi de la Tine acele cuvinte minunate: "Bine, rob bun şi credincios!" Ne rugăm în Numele Domnului Isus, Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 995
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni