SFÂNTUL VLADIMIR LUMINĂTORUL RUSIEI
Autor: PREOT DAVID MARIAN  |  Album: PREDICI  |  Tematica: Istoria Bisericii
Resursa adaugata de MAMAIANORD in 04/07/2017
    12345678910 0/10 X

SF VLADIMIR LUMINĂTORUL RUSIEI     -15    IULIE

 

Frați creștini,

Către sfârşitul primului mileniu, Imperiul Bizantin se vedea expus unui nou pericol venit dinspre miazănoapte: poporul rus. Faţă de aceştia, bizantinii au extins diplomaţia în sfera religioasă, încercând să-i atragă spre convertirea la creştinism. Evenimentul s-a petrecut în anul 988, prin botezul Sfântului cneaz Vladimir, Luminătorul Rusiei.

Prima ameninţare a ruşilor asupra Constantinopolului a avut loc la 18 iunie 860, când o flotă de 200 de ambarcaţiuni, condusă de Askold şi Dir, a atacat capitala de pe malul Bosforului. În lipsa împăratului Mihail al III-lea, plecat în expediţie împotriva Califatului Abasid, patriarhul Fotie a motivat populaţia să reziste asaltului Rusiei Kievene. Conform cronicii lui Georgios Monachus, doar o minune a Acoperământului Maicii Domnului din Vlaherne a salvat capitala imperiului.

Împăratul Mihail al III-lea şi patriarhul Fotie au trimis în misiune la cazari pe fraţii Constantin-Chiril şi Metodie, cei ce aveau să devină ,,apostolii slavilor”. În anul 864, un alt popor slav, cel bulgar, este convertit la creştinism, prin botezul ţarului Boris-Mihail. Misiunea bizantinilor asupra ruşilor continuă prin trimiterea unui arhiepiscop ortodox, a cărui activitate este descrisă de patriarhul Fotie într-o enciclică trimisă Scaunelor arhiereşti în 867: ,,Acum şi aceştia au primit religia cea curată şi nestricată a creştinilor, în locul celei păgâne şi atee, în care trăiau mai înainte, aşezându-se cu dragoste în rândul oamenilor supuşi şi auxiliari, în loc de jaful şi marea îndrăzneală contra noastră, cum făceau până de curând. Şi până într-atât i-a înflăcărat dorul şi râvna pentru credinţă… încât au primit şi episcop, şi păstori şi îmbrăţişează cu multă silinţă şi îngrijire religia creştinilor”. Convertirea aceasta avea, desigur, caracter local, însă consolida misiunea bizantină.

În anul 907, Oleg, prinţul Kievului, aliniază 2.000 de corăbii în faţa Constantinopolului. Pentru a salva oraşul, împăratul Leon al VI-lea prezintă o ofertă de pace, angajându-se la plata unui tribut, pace reînnoită în 911 printr-un tratat comercial. Cronicarul Nestor descrie noi contacte ale negustorilor şi războinicilor ruşi cu bizantinii creştini: ,,Împăratul Leon încărcă pe trimişii ruşi cu daruri: aur, mătăsuri, haine scumpe şi le dădu câţiva oameni de ai săi care să le arate frumuseţea bisericilor şi a palatelor de aur şi bogăţiile ce se găseau în ele, aur mult şi mătăsuri, şi pietre scumpe, şi instrumentele de tortură ale Domnului, şi coroana, şi cuiele, şi mantaua de purpură, şi relicvele sfinţilor, învăţându-i credinţa lor şi propovăduindu-le adevărata credinţă”.

Politica bizantină asupra popoarelor barbare miza pe atragerea conducătorilor lor în fastuosul Constantinopol, Catedrala Sfânta Sofia fiind mai presus de orice văzuseră în întreaga lume. La jumătatea secolului al X-lea, împărăteasa Olga, într-una dintre vizitele întreprinse în capitala imperiului, primeşte Sfânta Taină a Botezului săvârşită de patriarh, având naşi pe familia imperială Constantin VII Porfirogenetul şi Elena Lecapena. Olga este descrisă în Cronica lui Nestor drept ,,antemergătoarea creştinismului în Rusia”.

Dacă fiul Olgăi, Sviatoslav, a refuzat creştinarea oficială a poporului rus, tolerând, totuşi, pe cei ce se botezau în ritul răsăritean, urmaşul acestuia, prinţul Vladimir al Kievului, avea să îndeplinească visul bunicii sale, Olga: Rusia creştină. Prima parte a domniei, în care a încercat restaurarea păgânismului la Kiev, s-a dovedit a fi doar o ultimă etapă spre primirea creştinismului. Deşi păgân, Vladimir era descris în prima parte a vieţii ca ,,un om drept, milostiv faţă de săraci, orfani şi văduve, dar elen (păgân) prin credinţă”.

În anul 984, cneazul Vladimir a convocat la Kiev pe reprezentanţii religiilor cu care intrase în contact prin lumea politică. Următorul pas pentru alegerea credinţei ce va fi adoptată de poporul rus a fost trimiterea unor emisari pentru a aduce veşti despre viaţa religioasă din ţările amintite. Bulgarii musulmani, cazarii mozaici şi latinii germani de la Roma nu i-au impresionat cu nimic pe trimişii cneazului Vladimir. În schimb, Constantinopolul bizantin le-a stârnit admiraţia, după cum descrie Cronica lui Nestor răspunsul lor adus la Kiev: ,,Şi ne-am dus la greci şi ne-au condus acolo unde ei se închină la Dumnezeul lor şi nu ştiau dacă ne găsim în cer sau pe pământ; căci pe pământ nu se găseşte nici o atare privelişte, nici o atare frumuseţe. Nu suntem în stare să vă povestim, dar un lucru ştim că acolo Dumnezeu locuieşte în mijlocul oamenilor; şi slujba lor este mai minunată decât în oricare altă ţară. Nu o să uităm niciodată frumuseţea aceasta”. Sfetnicii prinţului Vladimir au adăugat încă un argument: ,,Dacă religia greacă ar fi fost rea, bunica ta, Olga, care era cea mai înţeleaptă dintre toate femeile, n-ar fi adoptat-o”.  Dar cum a ajuns acest Vladimir din păgân în creștinătorul Rusiei.

 

Dreptmăritori creștini,

Marele Vladimir, domnul Kievului şi singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei Olga, împărăteasa care a pus bazele încreştinării marelui popor rus. Cuviosul Vladimir, Luminătorul Rusiei, prăznuit pe 15 iulie, a fost mai întâi, precum Apostolul Pavel, un mare prigonitor al creştinilor şi iubitor de idoli, dar după 27 ani de domnie creştină a reuşit prin botezul său şi prin munca sa de misionar creştin să marcheze botezul Rusiei păgâne, aşezând în cetăţi biserici, preoţi şi episcopi, care să ducă mai departe credinţa cea adevărată.

După ce tatăl său a împărţit marea sa domnie a Rusiei fiilor săi, Vladimir, cel mai mic dintre cei trei fii ai lui Sviatoslav, a primit sub stăpânire marele Novgorod.

Mai târziu s-a luptat cu fratele său Iaropolc şi chiar l-a ucis pe acesta, şi astfel a devenit stăpân peste tot pământul Rusiei. Odată ajuns stăpânitor, a devenit şi un păgân devotat, aşezând spre închinare în întreg pâmântul pe care îl conducea statui păgâne.

A aşezat în Kiev, precum şi în toate părţile, statuia idolului Perun, începătorul idolilor, pe care îl credea a fi zeul tunetului, al fulgerelor şi al norilor de ploaie, precum şi mulţi alţi idoli, cinstindu-i pe toţi cu închinare păgânească. Toţi cei care nu voiau să se închine idolilor erau pedepsiţi cu moartea, iar bisericile creştine le dărâma cu mare înverşunare. A fost ispitit multă vreme şi de patima desfrânării.

După ce a aflat că există şi alte credinţe în afara păgânismului său, a primit la el reprezentanţi ai mai multor popoare şi credinţe care s-au lăudat fiecare cu credinţa lor, iar printre aceştia a primit şi un sol al împăraţilor Vasile şi Constantin şi al patriahului de Constantinopol, Nicolae Hrisoverghie. Acest sol, cunoscut în istorie cu numele de Chir, filosof şi bărbat evlavios, a explicat lui Vladimir credinţa creştină de la începuturile ei. A vorbit acestuia despre crearea lumii şi despre toate proorociile Vechiului Testament, despre pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos, despre Învierea şi Înălţarea Lui la cer.

Filosoful Chir i-a explicat lui Vladimir şi unele aspecte despre învierea morţilor şi despre răsplătirea drepţilor în împărăţia cerurilor, iar după aceea i-a dăruit acestuia o pânză ţesută cu aur, ce avea zugrăvit pe ea înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu şi despărţirea păcătoşilor de drepţi. Vladimir, văzând această pânză, i-a cerut lui Chir să îi explice toate amănuntele din această scenă care prezenta pe drepţi stând de-a dreapta Judecătorului, iar păcătoşii stăteau de-a stânga, unde se vedea gheena focului, iadul şi înfricoşatele chipuri ale diavolilor.

Cu acest prilej, filosoful Chir venit la Vladimir i-a zis: „Împărate, de vei înceta de la lucruri rele şi de vei primi Sfântul Botez, te vei învrednici a sta de-a dreapta; iar de vei rămâne în necurăţie, locul tău va fi la stânga”.

Vladimir s-a hotărât atunci să trimită mai mulţi reprezentanţi ai săi în toată lumea pentru a afla şi pentru a-l înştiinţa care este credinţa cea adevărată. Şi-a trimis solii să se întâlnească cu musulmani, cu evrei, cu catolici, pentru a-i aduce la cunoştinţă care este credinţa care duce la mântuire.

În călătoria lor cu scop misionar pentru Vladimir, solii au ajuns şi la şi au participat la Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Sofia“, moment despre care au spun la întoarcere că nu mai ştiau dacă sunt în rai sau pe pământ. La întoarcere, solii au povestit înaintea tuturor celor din imperiu, dar mai ales înaintea lui Vladimir, ceea ce văzuseră la toate popoarele şi credinţele, dar mai ales au povestit bucuriile trăite la participarea lor la Sfânta Liturghie de la Constantinopol şi l-a încredinţat pe Vladimir că aceasta este credinţa cea adevărată, mai ales că şi bunica acestuia, împărăteasa Olga, cea întocmai cu Apostolii, a ales şi propovăduit această credinţă. „Dacă credinţa creştinească n-ar fi bună şi adevărată, atunci bunica ta, Olga, n-ar fi primit acea credinţă, pentru că era femeie foarte înţeleaptă“.

Vladimir însă, neavând un sfătuitor care să-l îndemne să devină creştin în mod hotărât, a continuat pentru o vreme politica sa de stăpânire a altor state şi a mers şi a înconjurat timp de şase luni cetatea Hersonului şi a purtat lupte grele acolo multă vreme, cerându-le celor din cetate să se predea de bună voie.

După ce a cucerit Hersonul şi Tavrichia, Vladimir a trimis o scrisoare la împăraţii cetăţilor de aici, prin care şi-a exprimat dorinţa de a lua de soţie pe frumoasa tânără Ana, care însă nu voia să se căsătorească cu un păgân, iar pentru acest lucru, dar şi pentru că cetăţile greceşti se temeau de un alt război cu viteazul prinţ Vladimir, acesta a primit o scrisoare prin care a fost înştiinţat de conducătorii poporului grec că dacă se va lepăda de credinţa sa păgâneacă şi va crede în Hristos şi mai ales dacă se va boteza atunci vor îngădui ca tânăra fecioară Ana să-i devină soţie şi să trăiască cu toţii în comuniune şi dragoste, ca fraţi de aceiaşi credinţă. Vladimir a răspuns repede acestora, explicând că doreşte să primească credinţa, „însă voi trimiteţi un episcop la mine, ca să mă boteze. Voi înşivă, dacă voiţi, veniţi cu sora voastră sau trimiteţi-mi pe sora voastră spre însoţire. Iar eu vă voi înapoia Hersonul şi toată Tavrichia”.

Ana, sora împăraţilor, a venit la palatul lui Vladimir însoţită de arhiereul Mihail, de numeroşi preoţi şi de reprezentanţi ai cetăţii sale, dar l-au găsit pe Vladimir orbit şi îndoindu-se de gândul şi dorinţa sa de a primi botezul creştin, crezând că orbirea a primit-o ca pedeapsă din partea zeilor. Ana l-a încurajat şi i-a zis: „De voieşti să fii sănătos şi să vezi cu ochii, primeşte Sfântul Botez degrabă, căci în alt mod nu te vei izbăvi de orbirea ta. Iar de te vei boteza, te vei mântui nu numai de orbirea trupească, ci şi de cea sufletească!“

Astfel, Vladimir a cerut în anul 977 să fie botezeat, l-a chemat pe episcop, care după ce i-a expus dreapta învăţătură, l-a botezat pe acesta cu numele de Vasile, iar în momentul botezului Vladimir, care era orb, s-a făcut sănătos şi a început din nou să vadă.

Astfel, noul conducător creştin a dat slavă lui Dumnezeu că i-a descoperit credinţa cea adevărată, iar odată cu acesta s-au botezat toţi cei de la curtea sa şi din oastea sa.

Sfântul Vladimir s-a schimbat complet după botez. El a distrus toate statuile păgâne din Rusia Kieveană şi le-a înlocuit cu biserici. După ce s-a căsătorit cu Ana a luat cu sine şi un arhieru, Mihail, pe care l-a aşezat ca prim Mitropolit al Rusiei, iar împreună cu acesta a mai luat din Herson mulţi preoţi şi monahi, precum şi moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Clement, întâiul episcop al Romei şi ale ucenicului său, Fiva. A luat icoane sfinte, cărţi şi multe podoabe bisericeşti, începând astfel misiunea încreştinării locuitorilor din toate ţinuturile ruseşti.

Pentru a da exemplu întregului popor, Vladimir a poruncit la început să boteze pe cei 12 fii ai săi, iar mai apoi, până în anul 979 s-a botezat întreg poporul.

După sfărâmarea idolilor şi încreştinarea poporului, Vladimir a ridicat  biserica ănchinată Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o alta în numele marelui Sfânt Capadocian, Vasile, precum şi alta în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care, mai pe urmă s-a numit Desiatina, aceasta fiind cea mai mare dintre toate bisericile zidite în Kiev, în zilele lui Vladimir, iar aici Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei a aşezat moaştele Sfântului Clement, primul episcop al Romei, şi toate darurile bisericeşti cu care s-a întors din Herson. Pe lângă biserici, Sfântul Vladimir a zidit şi o şcoală, pentru ca fiii săi şi toţi ceilalţi dornici să înveţe cu ajutorul unor dascăli destoinici rândurile Sfintei Scripturi.

Sfântul Vladimir şi-a continuat munca rodnică de misionar, botezând popoarele şi zidind pentru aceştia biserici şi aşezând în ele episcopi şi preoţi. După toate acestea s-a întors în Kiev, cetatea de scaun, şi a împărţit pământul Rusiei în 12 domnii, după numărul celor 12 fii ai săi.

După ce şi-a încheiat drumul său de apostol şi după ce a condus 8 ani ca păgân şi 27 de ani ca hotărât creştin misionar, s-a mutat la Domnul în anul 1005 şi a fost aşezat în mormânt de marmură, în biserica ridicată de dânsul în cinstea Maicii Domnului.

 

Iubiți credincioși,

Cneazul Vladimir a îmbrăţişat credinţa ortodoxă şi şi-a schimbat cu totul vieţuirea. Nu numai că  a hotărât să se zidească biserici de-a lungul ţării, în locurile unde fuseseră dărâmaţi idolii ci a luat copii din cele mai bune familii din Rusia, care să dobândească iscusinţa cititului şi a scrisului, astfel încât să poată învăţa credinţa şi să o ducă înapoi în căminele lor. A început să dea milostenie din belşug, obicei cu totul necunoscut în acele locuri. El a poruncit ca toţi săracii şi bolnavii să vină la palatul său după hrană şi bani. Iar pentru cei care nu pot să vină, el a umplut carele cu pâine, carne, peşte şi miere şi le-a trimis bolnavilor şi celor nevoiaşi.

Soția sa  Ana, cu multă credinţă şi blândeţe, îşi ajuta şi însufleţea în tăcere soţul în toate strădaniile lui, spre folosul credinţei. Ea a născut doi fii care sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi din întreaga istorie rusească - Sfinţii Boris şi Gleb (24 iulie şi 2 mai).

Pentru că a încreştinat oficial poporul rus, Biserica îl numără în rândul sfinţilor drept Cuviosul Vladimir, Luminătorul Rusiei, pomenindu-l la 15 iulie. Biserica Rusiei l-a canonizat încă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu data de prăznuire locală la 28 iulie.

Încredințați fiind că toate acestea fac parte din pronia divină, putem spune: ,,Pronia Celui Preaînalt te-a umbrit pe tine, când s-au înfăţişat înaintea ta propovăduitorii altor credinţe, căci te-ai sârguit să nu fii prins în mrejele învăţăturilor mincinoase, şi ai dorit să dobândeşti credinţa cea adevărată şi mântuitoare în veci. Amin”

 

Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord- Năvodari

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 430
Opțiuni