Tot ce ne-a învățat Domnul Isus - Partea 4
Autor: Zac Poonen  |  Album: Tot ce ne-a învățat Domnul Isus  |  Tematica: Misiune
Resursa adaugata de Mada_O in 28/04/2016
    12345678910 0/10 X
© Christian Fellowship Church, Sursa originală: http://www.cfcindia.com
Referințe

    Ne întoarcem din nou la Matei 28:19-20. Iar studiul nostru este despre tot ce ne-a învăţat Isus, lucruri asupra cărora am reflectat în sesiunile anterioare. Sau, cu alte cuvinte, împlinirea marii trimiteri. Sunt mulţi creştini care îşi imaginează că împlinesc marea trimitere, când de fapt, ei au împlinit doar o jumătate a acesteia, şi au neglijat cealaltă jumătate aproape în totalitate. Prima jumătate este foarte importantă: evanghelizarea, să mergem la cei pierduţi, la cei care nu au auzit niciodată Evanghelia. Dar cea de-a doua jumătate este la fel de importantă. Cine suntem noi să spunem că o jumătate este mai importantă decât cealaltă? Şi totuşi marea tragedie în creştinism este că mulţi din cei care împlinesc prima jumătate, nu realizează cât de important este să împlinească a doua jumătate. Şi mai rău este faptul că sunt mulţi care împlinesc prima jumătate, şi îi dispreţuiesc pe cei care caută să împlinească cea de-a doua jumătate. Dacă suntem smeriţi, vom vedea că suntem împreună lucrători în trupul lui Hristos. Şi că unul este la fel de important ca şi celălalt. Omul care merge la cei care nu au auzit niciodată Evanghelia cu mesajul că Hristos a murit pentru păcatele lor, este la fel de important ca cel care caută să termine lucrarea, făcând din acele persoane ucenici şi învăţându-i tot ce a poruncit Isus.

    Este foarte entuziasmant să împlineşti prima parte a Evangheliei, pentru că ai atâtea poveşti pe care le poţi relata. Lucrarea misionară şi lucrarea de evanghelizare sunt întotdeauna fascinante. Sunt poveşti care pot fi relatate... oameni eliberaţi de demoni, de idolatrie şi multe lucruri de genul acesta, şi, în special, multe statistici care pot fi raportate. Evanghelizatorii se pot lăuda cu numărul de oameni pe care i-au adus la Hristos. Dar cum rămâne cu cel care se ocupă de un nou convertit şi-l face ucenic? El nu are statistici cu care să se laude. Dar s-ar putea să descoperi, atunci când Hristos se va întoarce, că acea persoană a făcut o lucrare mai devotată fără să primească vreo onoare pe pământ pentru că a făcut ucenici. În general, creştinilor le place să facă acele lucrări despre care pot raporta. Şi despre care pot menţiona numere. Şi de aceea latura marii trimiteri din Marcu 16:15 este cu mult mai de succes decât latura din Matei 28:19-20.

    Am vorbit despre a-i învăţa pe oameni să facă tot ce a poruncit Isus. Să presupunem că ai petrecut 25 de ani mergând în diferite părţi ale lumii, predicând, făcând evanghelizare. Dacă eşti evanghelizator, probabil ai oportunitatea să raportezi statistici despre sute sau probabil mii de oameni pe care i-ai adus la Hristos. Dar dacă ai fi petrecut acei 25 de ani, învăţând un grup de convertiţi, care nu sunt încă ucenici, să facă tot ce a poruncit Isus, poate că nu prea ai avea ce să raportezi din punct de vedere statistic, dar vei fi produs oameni ca şi Hristos, care sunt o mărturie mult mai bună pentru Hristos pe pământ, şi pe care Dumnezeu poate să-i prezinte Diavolului, drept oameni care sunt eliberaţi de natura lui Adam, şi care pot manifesta natura lui Hristos. Acest lucru va aduce glorie în cer, nu pe acest pământ.

    Deci, dacă eşti un creştin care caută onoare de la oameni, onoare de la alţi creştini, nu-ţi va păsa prea mult de a doua parte a marii trimiteri, pentru că nu vei avea multe de raportat. Vei fi interesat doar de prima parte, pentru că eşti interesat de statistici şi numere şi onoarea primită de la oameni. Proorocii din Vechiul Testament nu au fost niciodată populari. Proorocii falşi erau populari în Israel. Care este diferenţa dintre cele două categorii? Una dintre diferenţe era aceasta: Proorocii falşi le spuneau oamenilor ceea ce le plăcea să audă. Proorocii adevăraţi le spuneau oamenilor ceea ce aceştia aveau nevoie să audă din partea lui Dumnezeu. Iar de cele mai multe ori era o mustrare cu privire la păcatul lor, caracterul lumesc, idolatria, curvia şi îndepărtarea de Dumnezeu. Şi astfel Dumnezeu îi chema la pocăinţă. Aşadar, lucrarea profetică nu a fost niciodată populară, fie că este vorba de Vechiul sau Noul Testament. Lucrarea profetică din Noul Testament îi cheamă în acelaşi mod pe oamenii lui Dumnezeu înapoi la El, la Cuvântul Său, la ascultarea de Scriptură. Înapoi la împlinirea a tot ce a învăţat Domnul Isus. Şi asta este diferit de lucrarea de evanghelizare. Însă trupul lui Hristos nu poate fi construit doar de către prooroci, sau doar de către evanghelizatori.

    Putem folosi o ilustraţie. Evanghelizarea sau împlinirea primei părţi a marii trimiteri(Marcu 16:15) poate fi asemănată cu a lua mâncare dintr-o farfurie şi a o pune în gură. Care este scopul evanghelizării? Să facă pe cineva care nu este un membru al trupului lui Hristos, un membru al trupului lui Hristos. Aceasta este evanghelizarea în esenţă. Să faci un necredincios, un închinător la idoli sau o persoană fără nici un dumnezeu un membru al trupului lui Hristos. Acesta este scopul evanghelizării. Aşadar, putem inţelege mai bine, din actul de a lua mâncare de pe o farfurie, care nu este parte din trupul meu în acest moment, şi a o face să devină, parte a trupului meu. Aceasta este o imagine a felului cum aducem un necredincios în trupul lui Hristos. Deci cum se întâmplă asta? În primul rând, văd mâncarea, o iau cu mâna şi o pun în gura mea. Aceasta este evanghelizarea. Să iei un necredincios şi să-l aduci în Hristos. Însă dacă această mâncare rămâne în gura mea, ea nu va fi niciodată o parte a trupului meu. Dacă o ţin în gură ea se va strica şi o voi scuipa. Mulţi oameni care ridică mâna şi îşi întăresc deciziile prin semnătură, şi spun că au venit la Hristos sunt ca şi mâncarea ţinută în gură. Te duci şi vizitezi, să zicem, 500 de oameni care şi-au dat semnătura, şi descoperi că poate doar unul a devenit un adevărat ucenic. Ceilalţi 499 au dat înapoi. Asta se întâmplă mereu. Şi chiar după ce mâncarea a ajuns în gură, nu este de ajuns. Dinţii trebuie să mestece acea mâncare şi ea ajunge prin esofag în stomac, iar acolo intervin tot felul de acizi ca să o descompună, astfel încât ea să nu mai fie cartof sau chapati sau orez, şi se transformă în alte componente. Iar după procesul digestiei şi toate acţiunile care au loc în organism, în final acea mâncare devine o parte a trupului meu. Aceasta este o lucrare delicată, acţiunea iniţială de a lua mâncare şi a o introduce în gură. Aceasta este evanghelizarea. Dar după aceasta, alte părţi ale trupului intervin, şi fac lucruri pe care mâna niciodată nu le poate face, şi pe care evanghelizatorul nu le poate face niciodată. Iar aceasta este lucrarea profetică, lucrarea de a da învăţătură, lucrarea de păstorire, lucrarea apostolică. Toate acestea ajută acea persoană să devină un membru viu, funcţional, eficace şi puternic al trupului lui Hristos. Şi asemenea acelei mâncări, după câteva săptămâni, nu mai este un cartof sau chapati. Ea a devenit carne, sânge şi oase. Asta trebuie să se întâmple cu orice persoană, pe care evanghelizatorul o aduce la Hristos.

    Aşadar, de cine este mai mare nevoie? De evanghelizator sau de profet sau de păstor sau de învăţător? Este ca şi cum am întreba: este mâna mai importantă, sau dinţii sunt mai importanţi sau stomacul, sau alte părţi ale trupului sunt mai importante? Această comparare nu-şi are sens. Pentru că dacă mâna nu apucă mâncarea ca s-o introducă în gură, dinţii şi stomacul nu au ce să proceseze. Iar dacă mâna face această lucrare de a introduce mâncarea în gură, iar dinţii şi stomacul nu-şi îndeplinesc rolul lor, atunci, de asemenea, efortul iniţial este în zadar. Este inutil să gândim că evanghelizatorul este mai important decât proorocul, sau că proorocul este mai important decât evanghelizatorul. În Efeseni 4 ni se spune...acestea sunt cuvintele pe care Isus a vrut să le spună ucenicilor Săi când era cu ei pe pământ. El a vrut să-i înveţe despre rolul apostolilor, proorocilor, evangheliştilor, păstorilor, învăţătorilor, după cum spune în Efeseni 4:11. Acestea sunt darurile pe care le-a dat Bisericii, după ce S-a înălţat la cer. El a vrut să le spună ucenicilor Săi de pe pământ despre asta, dar, după cum am văzut mai devreme în Ioan 16:12, El spune că a vrut să îi înveţe aceste lucruri, însă în acel moment ei nu puteau înţelege, pentru că nu aveau Duhul Sfânt. Dar de îndată ce au primit Duhul Sfânt, ei au putut înţelege...Pavel a putut înţelege. Că atunci când Isus "S-a suit mai presus de toate cerurile"(Efeseni 4:10), de acolo, El i-a dat pe unii apostoli. Aceştia nu sunt apostolii pe care i-a numit când era pe pământ. Pe aceia i-a numit atunci când a fost pe pământ. Însă aceştia sunt apostoli pe care i-a numit din cer. Şi care urmau să se ducă şi să înfiinţeze biserici locale. Şi profeţi care să descopere condiţia spirituală a oamenilor, şi să le ofere o soluţie. Evanghelişti, care să aducă necreştinii în trupul lui Hristos. Păstori care să aibă grijă de cei tineri, şi învăţători care să-i înveţe Cuvântul lui Dumnezeu. Pe toţi aceştia, Hristos i-a dat pentru desăvârşirea tuturor sfinţilor, astfel încât toţi sfinţii să zidească trupul lui Hristos.(v.12) Nu ei zidesc trupul lui Hristos, ci aceste 5 categorii de oameni, înzestraţi de Dumnezeu, îi echipează pe toţi ceilalţi credincioşi, care nu au aceste daruri. (Efeseni 4:11-12) Iar aceşti credincioşi zidesc trupul lui Hristos.(v.12)

    Aşadar, în trupul lui Hristos, întocmai ca în trupul uman, toţi avem un rol. Noi nu comparăm pe cei care împlinesc Marcu 16:15, cu cei care împlinesc Matei 28:19. Cei care fac o astfel de comparaţie sunt oameni care sunt ignoranţi cu privire la căile lui Dumnezeu. El are nevoie şi de unii şi de alţii. E ca şi cum ne-am întreba care mână e mai importantă: stânga sau dreapta? Pe care am fi dispuşi să o tăiem? E posibil ca una să pară că are o funcţie mai importantă decât cealaltă, însă amândouă sunt la fel de necesare în trup. Aşa a rânduit Dumnezeu. Fiecare parte a trupului trebuie să fie sănătoasă şi musculară pentru a fi de folos şi pentru a-şi ideplini rolul. Aşadar, trebuie să-i învăţăm pe oameni tot ce a poruncit Isus. Porunca din Matei 28:20 este: "învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit." Şi pentru a ne sprijini în timp ce facem asta, El a început acea ultimă trimitere cu aceste cuvinte: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ."(Matei 28:18) Noi trebuie să credem asta, dacă vrem să mergem şi să împlinim această mare trimitere. Dacă nu cred asta, voi renunţa după puţin timp. Pentru că lucrarea creştină poate fi o lucrare foarte descurajatoare. Nu vezi rezultate imediat. Nici evangheliştii, nici proorocii, nici apostolii nu văd rezultate imediat. Uneori e nevoie de foarte multă muncă. Întocmai cum creşti un copil să devină adult. Ştiţi câtă muncă implică acest lucru pentru părinţi? De-a lungul anilor de înfiinţare de biserici şi de ucenicizare, am descoperit că este foarte similar... Să încerc să ajut credincioşii să devină asemenea lui Hristos. Este foarte uşor să devii descurajat, dacă nu realizezi că Cel care ne trimite în această lucrare, este Unul care are toată puterea în cer şi pe pământ. Şi El mă sprijină cu acea putere. Eu privesc această parte a marii trimiteri astfel: Iată a doua parte a marii trimiteri pe care am avut-o în vedere. Matei 28:19-20 - Duceţi-vă, faceţi ucenici din toate neamurile, botezaţi-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţaţi-i să facă, după ce voi aţi făcut mai întâi, nu învăţaţi ceea ce nu aţi practicat mai întâi, tot ce v-am poruncit Eu. Şi putem spune că această trimitere, este înconjurată de două dintre cele mai minunate afirmaţii pe care le-a făcut Isus. Prima este: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ."(v.18) Iar cealaltă afirmaţie minunată este: "Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului." Dacă am vreo îndoială cu privire la oricare din aceste afirmaţii, eu nu voi împlini acea a doua parte a marii trimiteri. Eu am descoperit după 50 de ani de lucrare creştină, că poate deveni destul de descurajant. Dacă nu eşti convins că Cel care te-a trimis este Cel care are toată puterea în cer şi pe pământ, în al doilea cer unde sălăşluiesc demonii, şi pe pământ unde sunt toţi oamenii. Hristos are toată puterea. Eu cred asta. Şi când merg înainte, încercând să împlinesc această parte a marii trimiteri, am o promisiune specifică, că El va fi cu mine întotdeauna.

    Creştinii au un obicei foarte rău de a încerca să-şi însuşească o promisiune, fără a îndeplini condiţia. De exemplu, dacă ni se spune: Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit. Şi tu spui: Eu nu voi îndeplini condiţia. Dacă cred în Domnul Isus Hristos voi fi totuşi mântuit. Nu ţi se pare nebunie să ai o astfel de atitudine? "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele." Însă dacă nu îndeplineşti condiţia, de a-ţi mărturisi păcatele, cum poţi crede că El îţi va ierta păcatul? Promisiunile lui Dumnezeu sunt condiţionate. Există promisiuni materiale precum: Dumnezeu face soarele să răsară atât peste cei buni cât şi peste cei răi. Şi El face să cadă ploaia şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. El dă lucruri materiale tuturor, fără a pune vreo condiţie. Dar când vine vorba despre promisiunile spirituale ale lui Dumnezeu, începând de la iertarea păcatelor, fără pocăinţă şi credinţa în Hristos, nimeni nu primeşte iertarea de păcate. Neprihănirea este prin credinţă. Sfinţirea este prin credinţă. Dumnezeu dă harul Său celor smeriţi. Dacă eşti smerit primeşti har. Există o condiţie pentru promisiune.

    Acum, cum e posibil ca atâţia creştini care cred asta în toate aceste aspecte pe care le-am menţionat, să ajungă la această promisiune: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" şi să încerce să şi-o însuşească fără a îndeplini condiţia? Acest lucru mă uimeşte! Ei bine, ei ar fi surprinşi dacă eu aş predica astfel: Poţi fi iertat chair dacă nu te pocăieşti şi crezi. Poţi fi iertat chiar dacă nu-ţi mărturiseşti păcatele. Ei ar spune: Asta e nebunie! Biblia spune că dacă îţi mărturiseşti păcatele, El este credincios şi drept ca să îţi ierte păcatele. Adevărat! Ei bine, Biblia de asemenea mai spune că Domnul va fi cu tine întotdeauna, până la sfârşitul veacului, dacă mergi şi faci ucenici, îi botezi şi îi înveţi să păzească tot ce ne-a poruncit El. Numai aşa spune Domnul Isus că va fi cu noi întotdeauna. Aşadar, este o promisiune dată specific celor care merg să-i înveţe pe alţii să păzească tot ce a poruncit Isus. Eu am căutat mai mult de 30 de ani să îndeplinesc această condiţie, să-i învăţ pe oameni să păzească tot ce a poruncit Isus în multe părţi ale lumii. ...prin CD-uri, pe Internet, literatură şi alte resurse. Şi pot mărturisi că am experimentat cu-adevărat prezenţa Domnului cu mine. Şi putera Domnului de asemenea. Deci vreau să vă încurajez să credeţi asta. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate. Puterea Lui vă va susţine, dacă căutaţi să-i învăţaţi pe oameni tot ce a poruncit Isus. Şi făcând asta mai întâi tu însuţi, El va fi cu tine întotdeauna. Iar unul dintre efectele faptului că El va fi cu noi întotdeauna, este că El ne eliberează de depresie, descurajare, tristeţe, dispoziţie proastă, şi tot felul de astfel de stări. Cum aş putea să am o dispoziţie proastă dacă Domnul Isus e cu mine tot timpul? Cum aş putea să fiu descurajat şi să mă tem, dacă Isus e cum mine tot timpul? Mulţi oameni îşi imaginează că Hristos e cu ei. El nu este. Ei nu caută să facă tot ce a poruncit Isus. Şi nici să înveţe pe alţii tot ce a poruncit Isus. Aşadar, există o condiţie. Eu vreau să vă încurajez să vedeţi asta în mod clar.

    Data trecută ne-am uitat în Matei 4. După cum am spus, primul lucru pe care l-a poruncit Isus, sau mai degrabă pe care El l-a învăţat... primul lucru pe care l-a învăţat după ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, a fost că noi nu putem trăi dacă nu primim cuvintele spuse de Dumnezeu. Noi nu putem să împlinim planul lui Dumnezeu şi să fim după inima Sa dacă doar Îi slujim. Mulţi creştini au satisfacţia că fac cutare sau cutare lucru pentru Domnul. Eu conduc un orfelinat, eu conduc o şcoală biblică, ajut oameni... dau bani acestor oameni care au diferite nevoi, merg în cutare loc, fac cutare lucru. Ei mereu se gândesc la ceea ce fac pentru Domnul. E bine! Nu vreau să dispreţuiesc asta. Noi trebuie să-L slujim pe Domnul până va reveni. În 1 Corinteni 15:58 spune: "...fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului..." Eu vreau să fac asta până la sfârşitul vieţii mele, sau până Hristos va reveni. Întotdeauna să sporesc în lucrul Domnului. Niciodată nu vreau să mă opresc din a-L sluji pe Domnul. Deci, eu nu dispreţuiesc asta. Eu cred că trebuie să slujim. Dar aş spune că mai important decât slujirea este să primesc Cuvântul lui Dumnezeu. Omul nu va trăi doar slujindu-L pe Dumnezeu, ci prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Ţineţi minte asta! Acestea sunt primele cuvinte spuse de Isus după ce a a fost umplut cu Duhul Sfânt. Deci trebuie să fie foarte importante. Acestea sunt primele lucruri pe care le-a învăţat Isus. În primul rând, învaţă să primeşti Cuvântul lui Dumnezeu, în mod continuu, în fiecare zi. Scriptura trebuie să ia viaţă în tine în fiecare zi. În zilele primare oamenii nu aveau Biblie, cum avem noi astăzi. Noi suntem atât de privilegiaţi să avem Biblia, şi bineînţeles trebuie să o citeşti în fiecare zi, dacă vrei să primeşti Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. Dar în zilele primare, când nu aveau Biblie, ei puteau totuşi primi Duhul Sfânt care le aducea aminte ceea ce auziseră de la apostoli. Sau un creştin care nu are o Biblie, şi care este în închisoare datorită credinţei sale, acolo unde este închis, el poate totuşi primi Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă nu are o Biblie deschisă în faţa lui. Pentru că el a citit-o în zilele în care nu era în închisoare.

    De aceea este atât de important să citim şi să medităm la Cuvântul Domnului. Pentru că în momente de dificultate, Dumnezeu prin Duhul Sfânt, ne va da acel cuvânt special, care va fi soluţia la problema noastră, şi răspunsul la nevoia pe care o avem. Şi promisiunea pe care ne-o putem însuşi. Aceasta este ilustrată într-o pildă pe care o citim în Luca 10:38-42. Acolo citim că Isus a intrat în casa Mariei şi a Martei. Şi, în Luca 10:38 citim că o femeie, pe care o chema Marta, L-a primit pe Isus în casa ei. Ea avea o soră numită Maria care stătea la picioarele lui Isus, şi asculta cuvintele Lui. Acum, aduceţi-vă aminte de ce am citit mai devreme şi faceţi legătura: "Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu." Acestea sunt cele două opţiuni: Mâncarea; este ea importantă? Da, bineînţeles. Dar ce e mai important, este să primim cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu. Şi vedem acest lucru ilustrat atât de clar aici, în aceste două surori. Marta era ocupată cu pregătirea mâncării. Pentru cine? Nu pentru ea. Ea era foarte, foarte altruistă. Eşti conştient câtă muncă trebuie să depui pentru a face de mâncare pentru 13 bărbaţi înfometaţi, pentru Isus şi cei 12 apostoli ai Săi? Şi iat-o pe Marta luptându-se în bucătărie, muncind din greu, nu pentru ea, dar pentru Domnul. Cheltuind-şi banii, ducându-se la piaţă să facă cumpărături, ca să pregătească mâncare pentru Domnul. Şi-a folosit timpul, banii, energia, şi s-a sacrificat ca să lucreze pentru Domnul. Poate că şi tu eşti aşa. Poate că şi tu îţi sacrifici timpul, banii, energia, făcând atâtea lucruri pentru Domnul, încoace şi încolo. Foarte bine! Şi ai crede, la fel cum Marta a crezut, că făcând toate aceste lucruri, când vei ajunge înaintea Domnului, El îţi va zice: Bine, rob bun şi credincios, ai făcut lucruri extraordinare! Dar ea nu aude astfel de cuvinte. Când vine la Isus, în interiorul său, în timp ce gătea mâncarea aceea, începea să se enerveze pe sora ei Maria. Şi atunci când o persoană nu are pace în inima sa, înseamnă că ceva este în neregulă. Ea era neliniştită. Se întreba de ce Maria nu venea să o ajute. Iar Domnul Isus o mustră pe ea. Şi îi spune: Marta, mâncarea nu este cel mai important lucru. Să auzi cuvintele Mele este cu mult mai important, iar Maria a ales acest lucru. Luca 10:42: "Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua." Înţelegi? Omul nu va trăi numai cu pâine... Ce dorea de fapt Domnul Isus aici? Slujire? Ce vrea Domnul Isus de la tine? Slujirea este bună. Citim mai departe că Maria L-a slujit pe Domnul Isus, atunci când a vărsat acel parfum la picioarele Lui. Dar primul, cel mai important lucru era să primească Cuvântul lui Dumnezeu.

    Aşadar, aceasta este ceea ce a învăţat Isus. Să învăţăm deci această lecţie în primul rând. Un singur lucru trebuie, nu 25 de lucruri - Luca 10:42. Să stăm la picioarele lui Isus în fiecare zi. Să avem această atitudine întotdeauna. Să primim ceea ce vrea să ne spună nouă personal.

 

    Tatăl nostru, ajută-ne să descoperim acest singur lucru, despre care Tu ai spus că este necesar pentru fiecare dintre noi, să auzim Cuvântul Tău şi să ne supunem. In numele Domnului Isus, Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 629
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni