O lacrimă....
Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 22/09/2012

O lacrimă ascunde un univers întreg,
Un univers de zâmbet, de cântec sau dureri,
O lacrimă adună sclipiri de curcubeu,
Eliberează inimi, aduce mângâieri.

O lacrimă-i izvorul ţâşnind ca un şuvoi
Din inima prea plină şi gândul nerostit...
O lacrimă-i dorinţa de-a te-nălţa spre stele,
De a iubi mereu, de-a te simţi iubit.

O lacrimă e puntea ce duce la Isus
Când stai în rugăciune, în sfântă părtăşie,
O lacrimă vorbeşte mai mult decât pot spune
Cuvintele-nşirate...o sută, sau o mie.

O lacrimă devine în ceruri o comoară
Ce-i strânsă pic cu pic de Mirele Ceresc...
Şi-acolo-n veşnicie va deveni cunună
Ca sfântă răsplătire a celor ce-L iubesc!

Vulcan-21-09-2012
Mary


Daca as spune ca versurile sunt frumoase cred ca ar suna tare artificial si putin.Dar versurile dumneavoastra au o curgere melodioasa,transmit emotii sfinte,sunt deosebite,Domnul sa va binecuvinteze.
Adăugat în 25/09/2012 de violetamaicariu
Mulţumesc!
Adăugat în 26/09/2012 de maria23luca
Statistici
  • Vizualizări: 997
  • Export PDF: 13
  • Comentarii: 2
Opțiuni