O lacrimă....
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala

O lacrimă ascunde un univers întreg,
Un univers de zâmbet, de cântec sau dureri,
O lacrimă adună sclipiri de curcubeu,
Eliberează inimi, aduce mângâieri.

O lacrimă-i izvorul ţâşnind ca un şuvoi
Din inima prea plină şi gândul nerostit...
O lacrimă-i dorinţa de-a te-nălţa spre stele,
De a iubi mereu, de-a te simţi iubit.

O lacrimă e puntea ce duce la Isus
Când stai în rugăciune, în sfântă părtăşie,
O lacrimă vorbeşte mai mult decât pot spune
Cuvintele-nşirate...o sută, sau o mie.

O lacrimă devine în ceruri o comoară
Ce-i strânsă pic cu pic de Mirele Ceresc...
Şi-acolo-n veşnicie va deveni cunună
Ca sfântă răsplătire a celor ce-L iubesc!

Vulcan-21-09-2012
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/97563/o-lacrima