O nouă zi s-a consumat
Autor: George Cornici  |  Album: Miresme pentru suflet  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 17/09/2012
O NOUĂ ZI S-A CONSUMAT

O nouă zi s-a consumat
Din viața-mi trecătoare
Și Tatăl, iar, m-a ajutat,
Din harul Lui bogat mi-a dat,
Mi-e Ghidul pe cărare.

Am constatat ce bun e El
Cu mine-n orice vreme
El răsplătește al meu zel
De-a-mi împlini cerescul țel
Chiar dacă sunt probleme.

O nouă zi e la final
Și-acum privesc în urmă
Am depășit lumescul val
N-am mers pe drumul lui Baal
Ci am rămas în Turmă.

Prezența ce m-a însoțit
Și-n ziua încheiată
Mă face vesel, fericit
Să merg spre Plaiul mult dorit,
Spre veșnica răsplată.

O nouă zi s-a consumat
Și câte-or fi El știe
Dar sunt deplin încredințat
Că traiul binecuvântat
E rupt total de glie.

Pe Mire-L voi sluji cu drag,
De voi trăi – și mâine
De la Cuvânt nu mă retrag
Că vreau s-ating cerescul prag,
S-am bucurii depline.

gc/17 Septembrie, 2012
Amin. Asa sunt zilele, trec cu repezeciune dar sa fim atenti sa treaca cu Domnul. Fii binecuvantat.
Adăugat în 17/09/2012 de florenta.sarmasan
Sa ne ajute Domnul ca fiecare zi sa o sfârşim în credincioşie şi mulţumire, până în ziua când El ne va chema acasă.
Domnul sa va binecuvinteze pe mai departe in slujire.
Teodor Groza
Adăugat în 17/09/2012 de TeodorVS
Minunate versuri! Fii binecuvantat!
Adăugat în 18/09/2012 de lboltasu
Slava Domnului, Domnul sa ne ajute sa-L slujim pana la capat! Fiti binecuvantat frate Cornici, frumoase si ziditoare sunt toate poeziile dumneavoastra!
Adăugat în 18/09/2012 de mesarosmary
Statistici
  • Vizualizări: 684
  • Export PDF: 39
  • Comentarii: 4
Opțiuni