Mai crezi...?
Autor: Paula D  |  Album: 1  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de PaulaD in 16/07/2012
Mai crezi că vine iară Domnul
Să-şi ia Acasă-ai Săi copii?
Sau te-a cuprins cu totul somnul
Şi-n vas puţin ţi-e untdelemnul,
Fără să-ţi pese, făr’ să ştii.

Mai crezi că fi-va o răpire
A celor sfinţi la cer, în Rai?
Sau biruit de vechea fire
Alergi prin lume în neştire
Şi-n nepăsare-adâncă stai.

Mai crezi în Dumnezeu creştine?
Sau L-ai uitat orbit de ban,
Afacerile-ţi merg prea bine
Să mai ai timp să crezi în Sine
Şi-ajuns-ai robul lui Satan.

Mai crezi că este-o Judecată
Când Domnul te va întreba
De viaţa-ţi dublă şi stricată,
De haina-ţi ruptă şi pătată?
Sau oare crezi că vei scăpa?

Mai crezi în Duhul Sfânt – Arvuna
Şi călăuza celor sfinţi?
Sau pentru tine e tot una,
Rămâi pasiv ca-ntotdeauna...
Singur te-nşeli, singur te minţi.

Mai crezi Cuvântul – Sfânta Veste
A mântuirii lumii-ntregi?
Sau crezi că Harul nu mai este
Şi totu-i numai o poveste;
O, nu uita că tu alegi...

Alegi să crezi ce vrei creştine
Dar ţine minte că-ntr-o zi,
De n-ai ales să crezi ce-i bine,
Te vei alege cu ruşine
Şi-n chin vei plânge pe vecii.

16 iulie 2012
http://pauladita.wordpress.com/


Cutremuratoare intrebari! Fi binecuvintata!
Adăugat în 16/07/2012 de sanda_tulics
Să ridice Domnul din "cenuşă"! să învioreze, să atingă, să mişte...deja gândul veşniciei este pus în om de chiar Preasfântul, să-l înflăcărăm, ţine de noi să dorim, Domnul nu lucrează împotriva voii noastre. Ziditoare şi aceste versuri, fii binecuvântată.
Adăugat în 16/07/2012 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1599
  • Export PDF: 19
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni