Încrede-te în Domnul cu ardoare, Chiar de întârzie, El vine negreşit; Puterea Lui este atotbiruitoare, Şi bunătatea-I mare, fără de sfârşit. * Învaţă dar cu inima-mpăcată, S-aştepţi să vină-ai izbăvirii zori, Ai mai trecut prin ape şi-altădată, Şi-n foc ai fost de foarte multe ori. * S-au împlinit aşa de multe vise, Căci ai crezut în Dumnezeu Cel Sfânt Şi-atâtea guri de lei au fost închise, Şi-ai biruit prin Sfântul Lui Cuvânt. * Te-ncrede azi în Domnul cu tărie, Privirea ţintă s-o îndrepţi în sus, Să ai în suflet sfânta bucurie, Căci eşti copilul scump al lui Isus. * (5.07.2012)
Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.