Încrede-te în Domnul!
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Cetatea eternă  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de valeriamida in 17/10/2023
Încrede-te în Domnul în orice zi şi ceas,
Fii tare în credinţă, cu El mergi pas cu pas!
Cu Domnul pe-a Sa cale să-naintezi mereu,
Priveşte cu drag cerul căci mare-I Dumnezeu!

Urmează calea-ngustă trasată de Isus,
Şi lasă-te tot timpul de El să fii condus.
Fii bun şi caută pacea, trăieşte-n adevăr,
Şi ochii întotdeauna să-i aţinteşti spre cer.

Păstrează-ţi calea dreaptă şi mergi voios în sus,
La capăt te aşteaptă chiar Regele Isus.
Du-ţi crucea-n umilinţă şi fii victorios,
Păstrează a ta credinţă, credinţa în Hristos.

Rămâi în înfrânare, păzeşte-te de rău,
Şi ancorat de Domnul să-naintezi mereu.
Să nu rămâi în vale, ci urcă tot mai sus,
Răsplata va fi mare din mâna lui Isus.

În sfânta Lui lucrare să fii neobosit,
Tot timpul să ai grijă, fii treaz pân` la sfârşit.
Stai alipit de Domnul, să ai viaţa curată,
Căci la sfârşit, primeşti cununa ca răsplată.
Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 473
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni